GamingMobileTech&IT

The Elder Scrolls se mută pe mobile cu Blades

Mai țineți The Elder Scrolls Travels? Acea încercare din ere ancestrale a Bethesda de a pune un joc Elder Scrolls pe mobil. Eh, a venit timpul pentru o nouă încercare, folosind hardware ceva mai potent.

Compania a prezentat la E3 The Elder Scrolls Blades, o aventură tridimensională care încearcă emulează experiența generală de a cotrobăi prin Tamriel, dar cu numeroase caracteristici proprii, adaptate pentru un mobil. Adică, alte caracteristici pe lângă faptul că poate if jucat cu o singură mână din motive evidente.

Blades este pe jumătate un joc la care reclădești un oraș care a văzut zile mai bune, iar cealaltă jumătate este petrecută cotrobăind printr-un dungeon infinit, în stil rogue-like-like. De acolo vei obține echipament, experiență și resurse pentru a face orașul să arate mai puțin ca ceva din România.

Există până și o componentă de PvP, pentru cei care vor să se dueleze în arenă, iar cei cu apucături mai pașnice pot vizita orașele celorlalți.

Cu puțin noroc, va avea ceva mai multă longevitate ca Fallout Shelter… nu că jocul n-ar fi fost popular, având cam 125 de milioane de jucători, dar devenea cam lipsit de substanță după câteva ore.

The Elder Scrolls Blades va fi lansat anul acesta pentru Android și iOS și va fi gratuit.

[PC Gamer]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button