Telefoane

Test Samsung Galaxy S6 edge+ PRO Camera Settings… adica „pe manual”!

Odata cu aparitia lui Android 5 am primit si un nou API pentru partea foto/video a telefoanelor si tabletelor. Printre functiile acestui API se afla posibilitatea de control full manual al camerei si salvarea pozelor in format RAW DNG. Din pacate acest avantaj nu este foarte expus publicului, motiv pentru care am decis sa discutam mai in amanunt despre avantajele telefoanelor care utilizeaza Android 5 si au o aplicatie bazata pe API 2.0. Pentru acest test am folosit Samsung Galaxy S6 edge+, un telefon a carui camera este foarte performanta, mai ales in conditii de lumina scazuta, si de asemenea are disponibile numeroase optiuni de fotografiere manuala.

Pentru a accesa modul manual pentru foto, trebuie sa va duceti in setari si sa alegeti modul Pro. Odata selectat acest mod avem la dispozitie setari manuale pentru compensarea expunerii, timpul de expunere care este de minim 1/24000 si de maxim 10 secunde, sensibilitatea ISO care este de minim 100 sau maxim 800, balansul de alb care are disponibile patru setari predefinite sau mod full manual, unde puteti selecta temperatura kelvin de la 2300 pana la 10000,  iar ultima setare dar nu cea din urma este focalizarea manuala, un aspect foarte important pentru unii. Focalizarea poate fi de la macro pana la landscape. In plus pe langa toate acestea avem la dispozitie si cateva profiluri de culoare presetate.

La ce ne ajuta aceste setari manuale? In primul rand, odata activat modul Pro, daca suntem pusi in situatii cu iluminare de fundal ridicata, telefonul poate expune separat acea portiune  astfel incat imaginea sa devina cat mai uniforma ca si lumina, iar subiecul sa fie vizibil si nu intunecat, cum este in cazul unei setari automate unde telefonul de cele mai multe ori nu stie sa faca diferenta intre subiect si fundal. Pentru a separa focalizarea de expunere, in modul Pro, trebuie apasat lung ecranul in zona in care imaginea este supraexpusa, iar daca doriti sa focalizati, doar atingeti ecranul in zona unde doriti ca telefonul sa focalizeze.

Dupa cum spuneam, modul Pro mai are un avantaj mare, mai ales pentru cei pasionati de fotografie: acesta poate salva pozele in format RAW DNG, adica in format necomprimat, imaginea fiind randata exact asa cum a fost capturata de senzor. Desigur, asta vine cu un mic dezavantaj, si anume marimea pozelor, care poate ajunge si la 20MB per fotografie. Dar acest lucru inseamna o multime de date cu care se poate lucra apoi la editare, asadar puteti prelucra in conditii bune fotografiile intr-un program precum Lightroom sau Photoshop.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button