
Un britanic acuză Tesla de „jaf la drumul mare”, după ce a primit un deviz de 17,374 lire pentru remedierea unui defect apărut după o ploaie de toamnă.
Nu este prima dată când auzim de reparații costisitoare la mașinile Tesla. De fapt, brandul a devenit o adevărată „sperietoare” pentru companiile de asigurări, care umflă cât pot tarifele polițelor CASCO, sau refuză de-a dreptul clienții proprietari de Tesla. Iar motivele amintesc cumva de Apple, ambele companii optând pentru o strategie care descurajează prin orice mijloace reparațiile, de la sabotarea prin software a componentelor instalate în centre de service neagreate (cazul Apple) la refuzul de a vinde piese de schimb către terți (cazul Tesla). Mai avem si designul cu prea multe șuruburi și adeziv nejustificat de puternic, strategie folosită de ambele companii.
În cazul de față, un proprietar Tesla din Marea Britanie a reclamat apariția unui mesaj de eroare legat de funcționarea bateriei, obligând-ul să tragă pe marginea drumului cu mașina rămasă imobilizată. Nu este clar dacă problema s-a manifestat de la umezeala specifică zilelor ploioase de toamnă, sau o băltoacă neobișnuit de adâncă, însă răspunsul oferit de Tesla reprezintă coșmarul oricărui proprietar de EV: înlocuirea totală a bateriei.
La fel ca multe produse high-tech, mașinile Tesla sunt optimizate pentru eficiență, dar asta nu este neapărat benefic pentru consumatorul final. Da, e bine ca noua ta mașină să consume puțin și să coste puțin la momentul achiziției. Dar ce nu știi este că prețul mic vine cu anumite compromisuri, multe dintre piesele componente fiind proiectate pentru fabricare și asamblare inițială cât mai rapidă, nu neapărat pentru a înlesni reparații ulterioare.
Așa se face că pachetul unui acumulator Tesla cu mii de componente (ex. celule Li-Ion) vine într-un singur modul complet sigilat, care nu permite în niciun fel dezasamblarea nedistructivă. Altfel spus, chiar și pentru ceva banal precum o mufă oxidată sau racordul unui furtun de răcire fisurat, răspunsul oficial oferit de Tesla nu poate fi decât înlocuirea întregului pachet de acumulatori.
În cazul de față, proprietarii pe nume Johnny Bacigalupo și Rob Hussey au descoperit și că garanția de 8 ani oferită de Tesla pentru acumulator acoperă pierderea de autonomie rezultată din uzura prematură a celulelor Li-Ion, nu și defecte care țin de partea mecanică. Cum ar fi pătrunderea de apă.
Iar acesta nu este singurul incident de acest tip, un canadian primind un deviz de 26000 dolari pentru înlocuirea unui acumulator Tesla defectat în urma fisurării unui circuit de răcire, la scurt timp după expirarea garanției de fabrică.
În ambele cazuri, costul reparației se apropie binișor de valoarea de piață a autoturismului deja rulat, punând la grea încercare loialitatea proprietarilor ghinioniști față de brandul auto preferat.