GAMINGPC&ConsolesSTIRI IT

Tencent cumpără o bucată mare din Funcom

Expansiunea continuă

Funcom este cea mai recentă companie de jocuri asupra căreia să se îndrepte ochiul lui Tencent, precum și bugetul său de achiziții. Gigantul chinezesc a preluat 29% din acțiunile companiei norvegiene de jocuri. În efect, a devenit cel mai mare acționar al său, toți ceilalți având o parte mult mai mică din acțiuni.

Această acțiune a avut un efect inițial destul de notabil, prețul acțiunilor celor de la Funcom crescând cu 23%… aproape că începi să uiți de concedierile necesare atunci când The Secret World n-a reușit să genereze destul venit cât să susțină compania.

Pe termen lung, înseamnă că Funcom are suficienți bani încât ar putea să finanțeze jocuri bazate pe Dune (RTS-uri în special) poate cu bugete ceva mai mari decât a avut Conan Unconquered, despre care se poate spune că este precum viața unui purtător al Inelului Puterii. Știți voi, ca o bucățică mică de unt întinsă prea subțire pe o felie de pâine prea mare. Știu ce veți spune: „Începi cu o referință evidentă la Ochiul lui Crom pentru că vorbim de o companie ce face jocuri Conan de un deceniu, și acum o dai în Sauron? Alegeți un univers fantasy!”. Din păcate, nu aveam o descriere Hyboriană pentru cât de puțin conținut are Conan Unconquered.

Pe termen și mai lung înseamnă că Tencent își continuă expansiunea în vest, țintind acum și dezvoltatorii mai mici, cu jocuri ce au avut ceva succes, dar nu tocmai un succes monstruos.

Așa că întrebarea logică ar fi: „Cine urmează?”.

[Reuters]

 

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close