
Ne apropiem cu pași repezi de lansarea noului Samsung Galaxy Z Fold 4, așa că iată un moment bun să ne uităm un pic în urmă la cum au evoluat telefoanele de acest tip de-a lungul anilor. Care-i treaba cu telefoanele flip, fold? Ce sunt, cum au apărut și ce beneficii ne pot aduce în comparație cu tradiționalul, plictisitorul smartphone tip “cărămidă”?
Ce sunt telefoanele pliabile și ce vor ele?
Telefoanele pliabile sau “cu balama”, sunt constructiv alcătuite, așa cum reiese și din denumire, din două părți care fac telefonul să rabateze, scăzându-i astfel dimensiunile. Inițial, partea care se rabata nu avea alt rol decât să blocheze accesul la tastatură, dar în timp, clapeta a devenit parte integrantă din dispozitiv, conținând o bună parte din componentele acestuia.
Care este diferența dintre telefoanele fold și telefoanele flip? Practic, la nivel de concept sunt același lucru, dar la nivel tehnic, telefoanele flip au “balamalele” dispuse orizontal, iar cele fold le au dispuse vertical (deci se deschid ca o carte).
Avantajele și dezavantajele smartphone-urilor pliabile
Analizând smartphone-urile moderne, devin evidente câteva avantaje clare ale telefoanelor pliabile:
- Spațiul suplimentar pe ecran ușurează semnificativ anumite scenarii de utilizare (browsing, multitasking)
- În cazul telefoanelor care au ecran secundar, acesta îmbunătățește și mai mult confortul în utilizare
- Sunt aproximativ la fel de înalte și late precum smartphone-urile clasice
- Sunt “cool”
Dezavantajele sunt însă semnificative pentru utilizatorul uzual de smartphone, ceea ce face ca telefoanele pliabile să se adrese unui segment foarte clar delimitat de clienți:
- Telefoanele pliabile sunt în general mai grele și mai groase (când sunt închise) decât cele clasice
- Când sunt deschise, sunt mai greu de ținut în mână și utilizat
- Fiabilitatea este mai scăzută decât în cazul smartphone-urilor clasice, datorită complexității pieselor în mișcare
Trecutul telefoanelor pliabile smart
Conceptul de telefon pliabil, sau “clamshell design” cum îi zic americanii, este unul foarte vechi, apărut prima oară hăt, în 1928. Dar stai, pe atunci abia dacă vedeai un telefon fix, dar apăi unul mobil, deci cum vine asta, 1928? Păi, ca multe alte invenții moderne, conceptul a apărut prima oară… într-o revistă de science-fiction.
De-abia în 1989 a apărut primul telefon cu clapetă, de la veteranii de la Motorola, iar în următorii ani popularitatea noului design a explodat. Cine era printre noi în anii 90, în primul rând, cum stați cu spatele? În al doilea rând, sigur vă mai amintiți de legendarul deja Motorola V3 Razr, un telefon care era nu doar o unealtă, ci și un “fashion statement”.

Dar în perioada anilor 90 vorbeam încă de telefoane care mai mult decât să facă o înmulțire și eventual să cânte niște mp3-uri, nu prea aveau nimic smart în ele. Deci hai să dăm un pic pe repede înainte și să ajungem la primele telefoane pliabile inteligente. Am mai vorbit în acest clip de Nokia Communicator, un telefon revoluționar la vremea lui, primul care putea fi considerat într-o oarecare măsură smart. Din 2007, anul lansării acestuia, și până în 2018, producătorii de dispozitive mobile au fost într-o cursă foarte strânsă în a dezvolta telefoane pliabile cât mai atractive și inovatoare. Cursa aceasta a fost într-un fel câștigată de Samsung, care după ce au patentat un ecran flexibil în 2018 (display intitulat Infinity Flex Display), au prezentat în februarie 2019 un smartphone pliabil care profita de un astfel de ecran: Samsung Galaxy Fold.

Spun că această cursă a fost câștigată într-un fel, pentru că, așa cum am remarcat la multe dispozitive care inovează masiv, Samsung Galaxy Fold venea cu o serie de probleme, în principal legate de durabilitatea ecranului. Nu numai atât, dar producători precum Huawei și Motorola nu erau cu mult în urma celor de la Samsung în implementarea propriilor concepte de smartphone cu ecran flexibil. Cât de puțin în urmă? Uite, cam atât: Huawei au lansat propriul concept de smartphone cu ecran pliabil, Huawei Mate X, doar PATRU zile mai târziu decât Samsung. Implementarea chinezilor era însă fundamental diferită, în sensul că dacă Samsung a ales ca telefonul să se plieze cu ecranul în interior, Huawei Mate X se plia cu ecranul pe exterior, astfel încât atunci când era închis, telefonul avea display și pe față și pe spate.

La finalul lui 2019, Motorola prezenta ultima iterație a gamei RAZR, care aborda conceptul de telefon cu ecran flexibil într-un mod original, deși previzibil dacă te uiți la modelele RAZR anterioare: balamaua era orientată orizontal, nu vertical, fiind în acord cu conceptul clasic de flip phone / clamshell. Când e deschis, RAZR arată ca orice alt smartphone tradițional, dar când îl pliezi, acesta își înjumătățește înălțimea. Inginerii de la Motorola au sacrificat astfel ecranul gigantic oferit de conceptul fold pentru o portabilitate mai mare a conceptului flip.

Samsung avea însă planuri mari. La un an după lansarea lui Samsung Galaxy Fold, mai exact în februarie 2000, sud-coreenii lansează un concurent direct pentru RAZR: Galaxy Z Flip. Acesta avea același concept flip la bază, dar era mai puternic, mai bine construit și mai ieftin decât telefonul Motorola. Având la bază un chipset Qualcomm, cu un procesor Snapdragon 855+ și 8 GB de RAM, Galaxy Z Flip a fost un succes comercial, stocurile epuizându-se la puțin timp după punerea în vânzare. Viitorul telefoanelor cu ecran pliabil era asigurat.
Prezentul – perioada de maturizare a segmentului de telefoane pliabile
Deși primele modele au avut probleme serioase de fiabilitate, acestea au scăzut substanțial odată cu maturizarea tehnologiei. Dacă la primul Galaxy Fold a existat un întreg scandal legat de deteriorarea ecranului la doar câteva zile de la achiziție, modelele ulterioare, Galaxy Z Fold 2 și Galaxy Z Fold 3 au venit cu noi soluții tehnice pentru a diminua “obosirea” materialului din zona balamalelor. În același timp, Samsung a actualizat și gama Flip, ajuns și el la a 3-a generație. Deja vorbim de ecrane de 120Hz, rezistență la praf și apă și putere crescută de procesare dată de Snapdragon 888 (Fold 3 și Flip 3).
În paralel cu rafinarea soluțiilor tehnice, tot mai multe programe utilizează eficient spațiul foarte mare de pe ecranele telefoanelor cu display pliabil. Acesta era un punct destul de sensibil la nivelul lui 2020, dar de atunci, progresele au fost foarte mari.
Pe lângă Samsung, în acest moment avem pe piață câțiva producători serioși de telefoane smart cu ecran pliabil. Huawei a continuat dezvoltarea gamei sale de flip phones, cel mai recent model fiind P50 Pocket, dar și a clasicului telefon fold cu ecranul la interior, ultima iterație fiind Mate X2. Specificațiile sunt decente pentru un telefon lansat în 2021: procesor Kirin 9000, până la 12 GB RAM și un ecran principal de 8 inch. Ca să fie confuzia maximă, Huawei a lansat recent și Huawei Mate Xs 2 (pe care l-am studiat în detaliu în acest video), un telefon pliabil cu ecranul la exterior. Acesta din urmă are un ecran puțin mai mare decât cel al lui Z Fold 3 (7.8 inch versus 7.6), dar, la fel ca toate telefoanele Huawei, în continuare nu beneficiază de întreaga funcționalitate a ecosistemului Android și în plus, este doar 4G.
Revenind la rețeta clasică de telefon fold, cu ecranul principal la interior, un smartphone mai greu de găsit la noi, Oppo Find N, urmează rețeta lui Galaxy Z Fold 3, cu rezultate destul de bune: același Snapdragon 888, 12 GB de RAM, ecran de 7.1 inch și o baterie de 4500 mAh. Apoi mai e Vivo X Fold, care iarăși este aproape imposibil de găsit în România. Acesta însă are un procesor de ultimă generație, Snapdragon 8 Gen 1, 12 GB RAM și un ecran principal gigantic, de 8.03 inch.
Dacă ar fi să comparăm cele mai recente telefoane pliabile care sunt disponibile la noi, rămânem însă cu doar două opțiuni de producători: Huawei (cu limitările inerente) și Samsung.
Galaxy Z Fold 3 | Huawei Mate X2 | Huawei Mate Xs2 | |
Dimensiuni (mm) | 158.2 x 128.1 x 6.4 | 161.8 x 145.8 x 8.2 | 156.5 x 139.3 x 5.4 |
Dimensiuni (pliat, mm) | 158.2 x 67.1 x 16 | 161.8 x 74.6 x 14.7 | 156.5 x 75.5 x 11.1 |
Greutate (g) | 271 | 295 | 257 |
Ecran principal (inch) | 7.6 | 8 | 7.8 |
Rată de refresh (Hz) | 120 | 90 | 120 |
Procesor | Snapdragon 888 5G | Kirin 9000 5G | Snapdragon 888 4G |
RAM | până la 12 GB | până la 12 GB | până la 12 GB |
Stocare | până la 512 GB | până la 512 GB | până la 512 GB |
Baterie | 4400 mAh | 4500 mAh | 4600 mAh / 4880 mAh |
Viitorul sună bine pentru telefoanele pliabile?
Cum ziceam și mai sus, Huawei au lansat de curând Mate Xs 2, care însă vine cu date tehnice destul de slăbuțe pentru ce preț are. Motorola ne tachinează cu următoarea iterație a lui Razr, dar fără îndoială, cea mai așteptată lansare în acest segment în 2022 este cea a lui Samsung Galaxy Z Fold 4 (împreună cu fratele Z Flip 4). Este și normal, având în vedere că sud-coreenii sunt cei care au investit cel mai mult timp și cele mai multe resurse în rafinarea acestui concept.
Momentan avem doar câteva informații neconfirmate, cea mai importantă fiind trecerea la un chipset de ultimă generație, cu procesor Snapdragon 8+ Gen 1 pe tehnologie de 4nm. Memoria va fi de 12GB sau 16GB iar spațiul de stocare va fi de până la 512GB. Dealtfel avem și câteva teste apărute pe Twitter cu fratele lui Fold, Samsung Z Flip 4, teste ce indică performanțe similare cu ale altor dispozitive cu același chipset (1277 puncte în Geekbench 5 single-core și 3642 în multi-core).
În ceea ce privește camerele foto, informațiile disponibile indică un senzor principal de 50 MP, însoțit de un Ultrawide de 12MP și un telephoto 3x de 12 MP. Dacă e să credem datele tehnice și zvonurile, am putea avea cele mai bune camere de la Samsung, mai bune chiar decât cele de pe Samsung S22 Ultra.
În ceea ce privește ecranul, Galaxy Z Fold 4 va fi similar cu versiunea anterioară, cel puțin pe hârtie: AMOLED de 7.6 inch, rată de refresh de 120 Hz și probabil o luminozitate maximă similară (care deja era excelentă la Z Fold 3 – 1200 nits). Din randările prezentate de site-ul Pricebaba, Samsung Galaxy Z Fold 4 va avea un design mai rafinat și, sperăm noi, o grosime mai mică.
Celebrul Evan Blass, cunoscut pentru dezvăluirile și predicțiile sale corecte, a prezentat într-un tweet (acum șters, la solicitarea Samsung) randări cu telefonul, iar dimensiunile și design-ul semănau cu cele din pozele de la Pricebaba. Ba chiar avem câteva informații destul de credibile de la el legate de culorile ce vor fi disponibile.
Inginerii de la Samsung par să se fi aplecat cu precădere asupra unui upgrade “sub capotă”, păstrând capacitatea bateriei neschimbată, 4400 mAh, la fel ca și dimensiunile ecranelor. Oare asta înseamnă că schimbările vor fi la nivel de detaliu în rest? Nu și dacă e să credem tweet-ul de mai jos, de la utilizatorul Ice universe. Noi ne-am bucura dacă, de exemplu, telefonul ar avea adâncitura de pe mijlocul ecranului principal mai mică și eventual, un spațiu cât mai mic între laturi atunci când este închis. Dacă se reușește și o micșorare a grosimii totale, noi credem că avem (din nou) un câștigător.
Don't believe the claims that Fold4 and Fold3 are very similar.
The Fold4 design has changed a lot, especially the hinge. pic.twitter.com/aHKSQ5Cmoq— Ice universe (@UniverseIce) June 1, 2022
Data de lansare este foarte aproape, ultimele informații pe care le avem indicând prima jumătate a lui august. Cu siguranță o să fim printre primii care vor avea ocazia să testeze noul flagship pliabil de la Samsung, așa că țineți aproape pe site, pe Facebook și pe canalul YouTube pentru informații exclusive și recenzii detaliate ale lui Galaxy Z Fold 4 și al lui Galaxy Z Flip 4 în zilele ce urmează.
NOTĂ: Puteți urmări și clipul video despre acest subiect aici – Cum va fi Galaxy Z Fold 4? Povestea scurtă a telefoanelor pliabile, cu bune și cu rele!