PC&Consoles

Ce spune PayPal despre starea industriei jocurilor?

PayPal a efectuat recent o serie de sondaje menite să dezvăluie care este starea industriei de jocuri și pe ce preferă să se axeze publicul. Sondajul a fost efectuat în 10 țări, dar deocamdată numai rezultatele pentru SUA au fost dezvăluite.

Așa că până când vor fi prezentate și rezultatele pentru Europa, să vedem cam care sunt apucăturile americanilor când vine vorba de jocuri. Sondajul a avut un eșantion de 10 mii de persoane, iar în topul preferințelor acestora par să fi fost jocurile de telefon mobil. Asta are sens, din moment ce 30% dintre aceștia se folosesc de mobil pentru a juca lucruri în timpul muncii. Pe al doilea loc în lista preferințelor se află tabletele, iar locul al treilea vine ca o surpriză, laptop-ul.

Acesta este popular în special pentru oamenii cu vârste de peste 35 de ani, spre deosebire de al patrulea cel mai popular dispozitiv. Playstation 4 nu pare să fie prea adorat de femei sau de oamenii peste 35 de ani în general. PC-urile desktop ocupă locul 5, înregistrând iarăși o scădere în popularitate printre femei, în special comparat cu Smartphone și Tabletă, unde acestea reprezintă cea mai mare parte din public.

Iar acum încep să vină părțile interesante. Xbox 360 se află pe locul al șaselea, urmat de Xbox One. Cumva noua consolă încă nu a reușit să își întreacă predecesorul. Playstation 3 urmează, iar după el Wii, iar în coada clasamentului, Wii U.

paypal-gaming-2

Sondajul nu a inclus doar întrebări despre platforme, ci și despre jocuri. Spre exemplu, știm acum că cel mai popular gen de jocuri este cel de acțiune, 67% din public declarând că este unul din cele preferate. Asta are sens, având în vedere că vorbim de SUA, nu de Germania unde probabil rezultatul va indica simulatoarele de fermă, sau ceva de genul. Pe al doilea loc au fost jocurile de acțiune-aventură, iar jocurile de aventură se află la 53%. Și lumea tot spune că jocurile de aventură sunt moarte… desigur, există o șansă ca jocurile de tipul Hidden Object să fi fost incluse aici, fiindcă unele seamănă cu jocuri de aventură, deși nu sunt.

În ceea ce privește obiceiurile de cheltuială, consolele sunt la putere aici. Posesorii acestora au tendința să cumpere conținut nou la fiecare 9 zile, în timp ce publicul de pe PC abia la 18 zile, în medie, cumpără câte un joc nou. Posesorii de console mai au și tendința de-a cumpăra jocuri de îndată ce aud despre ele, 27% achiziționând titluri noi din impuls, față de 26% de pe mobil și 20% de pe PC.

Sondajul mai include o varietate de alte statistici, dar una foarte interesantă și care cu siguranță va fi diferită pentru Europa vine sub forma numărului de ore petrecut jucând. Aici, PC-ul este codaș. Doar 26% din posesorii de PC sau laptop petrec între 2 și 4 ore jucând, în timp ce pe console ponderea este de 34%. Probabil sondajul a fost efectuat înainte să apară Civilization 6.

[Venturebeat]

 

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

8 comentarii

  1. E de asteptat ca jocurile de pe telefoane sa domine. Oricine are macar unu si il foloseste sa mai joace un candy crush cand e in autobuz de exemplu. Eu unul insa consider ca pe mobile nu exista jocuri sau cel putin nu le-as pune la categoria gaming. Sunt doar niste aplicatii funny la care din cand in cand apesi cu degetul pe ecranul telefonului.

  2. Se pricepe cineva la plăți Online ?
    Pe G2A să folosesc PayPalul sau cardul direct ?
    La PayPal nu îmi convine că ia comision mult, dar cu cardul direct este sigur ?
    Zon@ IT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button