Astăzi vom testa două televizoare de la TCL, o companie chinezeasca cu ascensiune fulminanta în ultima vreme, și fiecare produs este interesant în felul sau și pentru un public anume: C7L este un mini-led clasic, genul de TV pentru care vor opta cei mai multi, iar celălalt, A400 Pro este o specie diferita și mai exotică. Așa că, nu-l vei vedea peste tot. E un TV mai special, și tocmai de aia am să-l păstrez final.
Dar până acolo, hai să vedem cum stă treaba cu C7L. Dacă ai întrebat pe cineva în ultimul an ce televizor premium să-ți iei fără să dai o poală de bani, răspunsul pe care l-ai primit a fost foarte probabil un TCL din seria C. Și faza e că aici se dă bătălia adevărată, nu la flagship-urile de zece mii de niți despre care trăncănim noi pe YouTube, ci la TV-urile de o mie de euro pe care le cumpără efectiv oamenii. C7L este fix la mijlocul seriei de TV-uri TCL pe 2026. Sub el este C6K Pro iar deasupra este C8L.
TCL C7L vine cu un panou SQD-Mini LED, adică tehnologia pe care TCL o preferă în locul ledurilor colorate la modă în aceasta perioadă. Are 144Hz nativi, sunet tunat de Bang & Olufsen și sistem de operare de la Google. Adică este exact televizorul pe care l-ai recomanda unui prieten și nu dușmanilor. Și chiar ai motive s-o faci… cu mici excepții.
De exemplu în clipurile anterioare am lăudat seria C pentru generozitatea să în materie de conectică, adică cele patru porturi HDMI 2.1… dar la C7L asta nu e valabil. TV-ul are într-adevăr patru porturi HDMI, dar doar două dintre ele sunt 2.1 cu bandă întreagă, adică capabile de 4K la 144Hz. Celelalte două sunt HDMI 2.0, adică la 60Hz, bune de exemplu pentru un blue ray player, dar nu tocmai ideale pentru un PC vânjos sau o consolă modernă.
Și mai e un amănunt care mă enervează: unul dintre cele două porturi rapide e și unicul cu eARC, adică singurul prin care poți trimite sunet necomprimat către un soundbar sau un amplificator. Deci dacă ai sistem audio extern, îți rămâne un singur port rapid pentru PS5 și PC. Dar asta nu e o particularitate a modelului nou, precedentul C7K avea aceeași problema. Bun, dar dincolo de aceste mici lipsuri enervante, cum e per ansamblu C7K?
Păi ecranul este un HVA 2.0 Pro cu retroiluminare SQD-Mini LED, iar pe versiunea asta de 65 de inci avem 1.152 de zone de local dimming, dispuse într-o grilă de 24 pe 48. Luminozitatea este capitolul la care TV-ul acesta livrează aproape tot ce promite, ceea ce în industria asta, daca e să fiu puțin răutăcios, chiar e o excepție.
TCL revendică 3.000 de niți. Măsurat într-o fereastră de 10% pe modul Filmmaker, adică setarea cea mai fidelă, dar și cea mai puțin spectaculoasă, ies vreo 2.500. Pe celelalte moduri C7L-ul de fata ajunge la aproape 2.600 și cu boost chiar sare de 3000! Deci cifra de pe cutie e reală, dar, o atingi doar atunci când forțezi televizorul în moduri pe care oamenii cu gust în materie de imagine nu le folosesc. Dar important e altceva: în conținut real, nu benchmark-uri, luminozitatea scade pe la 1.200 de niți. Dar asta nu e o problemă, e fizica oricărui LCD cu local dimming: scena per ansamblu nu poate străluci că un pătrat alb pe fundal negru. La culoare se întâmplă povestea e cea pe care o știm deja.
TCL vorbește despre 100% BT.2020, dar măsurătorile dau cam 85% în Filmmaker mode și în jur de 90% în condiții foarte controlate. Dar e un rezultat excelent, clar peste ce putea orice televizor acum nici doi ani, dar nu e chiar tot spectrul.
Dar știi cum e, cifra rotundă e o convenție de marketing, inclusiv pentru aia care ii dau în judecată pe alții pentru reclamă mincinoasă (blink). Precizia culorii în schimb este excelentă, și merită subliniată: un delta E sub 2, adică sub pragul de la care ochiul uman nu mai sesizează abateri. Practic C7L afișează direct din cutie „ce a intenționat regizorul”. Iar la prețul lui, chiar este neobișnuit.
Contrastul rămâne însă în limita tehnologiei folosite, adică LCD. Că oricum ai da-o oricum ai lua-o, și SQD, și RGB Mini-LED, de fapt totul cu excepția OLED și Micro LED, tot LCD este. Într-o cameră întunecată, se văd halouri în jurul obiectelor luminoase, gen subtitrări albe, stele, lumini pe fundal negru etc. 1.152 de zone de atenuare pe 65 de inci înseamnă că fiecare zonă acoperă o suprafață de vreo trei centimetri pe trei, deci un punct luminos cat de mic va aprinde toată zona. OLED-urile nu au problema asta, și n-o vor avea niciodată. Dacă te uiți la filme pe întuneric, ei bine, asta este una dintre diferențele pentru care plătești dublu.
Ce ar trebui să mai știți, este că C7L NU e un singur televizor, sunt de fapt cinci TV-uri diferite care împart același nume. Numărul de zonele de dimming creste odată cu diagonala: 800 la 55 de inci, 1.152 la 65, 1.352 la 75, 1.624 la 85 și 2.176 la 98. deci atenție, cifrele pe care TCL le folosește că reclama, inclusiv luminozitatea de vârf, sunt cele de la modelul cel mai mare și mai frumos. Deci, când citești 3.000 de niți și peste 2.000 de zone, treaba asta nu este valabilă și pentru modelul țintit de tine, de 55 sau 65 de inci, pentru că tu citești de fapt specificațiile unui televizor de două metri jumate care costă de trei ori mai mult.
Nu mă înțelegeți greșit, pe 65 de inci densitatea de zone este mai mult decât decentă pentru categorie, dar nu e spectaculoasă. Este exact cât trebuie că să simți saltul față de un Mini LED mai ieftin, și cât să rămâi conștient că nu te uiți la un OLED.
Creierul lui C7L e un cip Mediatek peste care TCL pune propriul strat de algoritmi, botezat AiPQ Pro. Procesarea e competentă pe conținut bun și decenta pe conținut prost, dar nu excepțională: upscaling-ul surselor slabe nu atinge nivelul celui de pe C8L, și mai apar mici artefacte vizuale.
Dar detaliul care contează aici este altul: familia de cipuri Pentonic din care face parte și asta, este și platforma pe care rulează Dolby Vision 2, noua generație de HDR. De-aia televizoarele TCL, Hisense și Philips îl primesc, iar flagship-ul OLED al lui LG nu-l va primi niciodată… fiindcă LG folosește procesor propriu. Dar atenție, asta nu însemnă că C7L suporta Dolby Vision 2. Standardul nou a fost deocamdată confirmat doar pentru X11L, flagship-ul, sau RM7L, modelul lor de top pe tehnologie RGB Mini LED, adică ale pentru bogați.
Pe parte de gaming zic eu că sta bine, chiar daca nu are 4 porturi HDMI 2.1 precum C8L. DAR, panoul e la 144Hz nativi, cu VRR, ALLM și FreeSync Premium Pro. Există și un mod la 288Hz despre care am mai povestit în clipurile precedente, și chiar nu este o frecvență inventată, ci televizorul aprinde cate două rânduri de pixeli deodată și termină baleiajul în jumătate din timp, plătind însă cu jumătate din rezoluția verticală. Adică sunt 288Hz reali, dar rezoluția scade la Full HD.
Pe parte de sunet, TCL C7L vine cu un sistem tunat de Bang&Olufsen, pe 2.2 canale și cu un total de 60 de wați. La volum mediu sună clar, cu voci inteligibile și bas, și este clar peste media categoriei. Dacă dai volumul la maxim, începe să-și arate limitele. Diferența față de C8L este și mai clară. Modelul superior are un sistem pe 6.2.2 canale, cu difuzoare up-firing și subwoofere reale. C7L are doar jumătate de configurație.
Dacă sunetul este un criteriu important pentru tine, ok, iți iei soundbar. Dar asta vine cu două proble: 1. soundbar-ul iți va ocupa un port rapid, pentru că ala este și singurul cu eArc, și 2, începi să te cam apropii de prețil unui C8L, so… trageți voi concluzia.
Iar acum hai să discutam repejor și despre sistem de operare, design, și cred că doar astea au mai rămas. Google TV, acum în versiunea cu numărul 14 straight from the box, are Gemini integrat, aplicații puhoi, interfață fluidă, recomandări ok și ca de obicei, o pagină de start care-i pe jumătate billboard publicitar. Vine cu AirPlay 2, Chromecast, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.4 și compatibilitate cu Google Home, Alexa, Apple HomeKit etc.
Din punct de vedere fizic, televizorul are 5 centimetri jumate grosime fără picior și cântărește 18 kilograme. Suportul e central, nu pe colțuri, ceea ce înseamnă că încape și pe o comodă mai îngustă decât diagonala, un detaliu pe care ajungi să-l apreciezi daca n-ai măsurat mobila înainte să-l cumperi. Ramele sunt subțiri, construcția e simplă și curată, fără pretenții de bijuterie.
Două observații: panoul este glossy, deci vei avea reflexii. Și 2, fiind panou VA, culorile se mai spălăcesc când te uiți la el din lateral. E compromisul clasic, contrast din față, unghiuri mediocre în lateral.
Bun, și uite așa am ajuns în final și la preț, adică aspectul care contează probabil în mod decisiv. L-am găsit pe eMAG fix în versiunea asta de 164 de cm la 5000 de lei. Versiunea mai mica, adică aia de 139cm, este 3800 Lei, și aia de 189cm este 6200 LEI. Dar, TCL C7L se duce până la 2m jumate și costă 11.000 de lei.
Bun, două lucruri contează la momentul ăsta. Primul, că vine Black Friday, și TCL este întotdeauna printre brandurile cu cele mai agresive reduceri. Dacă nu arde să ți-l iei chiar acum, cu siguranță vei economisi câteva sute bune de lei. Și 2, C8L la aceeași diagonala, adică 164cm, este acum la același retailer 7300 de lei. S-ar putea că de BF acela să se apropie de cât este prețul de listă acum pentru C7L, și este superior din multe puncte de vedere: mai multe zone de dimming la aceeași diagonala, de fapt dublu, mai multe porturi HDMI 2.1, de două ori mai multe de fapt, și un sunet care te scutește într-o oarecare măsură de achiziția suplimentara a unui soundbar. Deci… gândiți-vă de mai multe ori, și cumpărați o singura dată.
Desigur, daca sunetul nu este o prioritate pentru tine, daca nu ai de conectat la el nenumărate surse capabile de 4K/144Hz, daca bugetul este mai strict, atunci mergi pe C7L fără să clipești. Față de competiția directa, măsurătorile îl pun la egalitate cu Samsung QN90F, care costă sensibil mai mult și care, că de obicei, nu are Dolby Vision. Iar față de un OLED de gamă medie, C7L câștigă detașat la luminozitate și la preț, dar pierde la fel de detașat la contrast și la unghiuri. Deci una peste alta, C7L e un televizor bun, care face aproape tot ce promite și care, în ciuda celor câteva sughițuri pe care le-am menționat pe larg, rămâne una dintre cele mai bune alegeri din categoria să.
TCL A400 Pro NXTVISION
Bun, și acum hai să-l vedem și pe celălalt. TCL A400 Pro NXTVISION e un TV care costa 3000 de lei în versiunea de 55 de inch/139cm aici de față, și care își propune mai presus de orice… să nu arate a televizor!
Are ramă cu finisaj de nuc, panou mat care nu-i că oglinda, și un mod care afișează picturi pe ecran atunci când nu te uiți… la ceva anume, înțelegeți ce vreau să zic. Toate modelele despre care am vorbit până acum se bat pe aceleași criterii, niți, zone de dimming, porturi, etc. Acesta NU concurează cu ele, ci cu o ramele de la IKEA cu tablou cu tot în ele. Categoria a fost inventată de Samsung acum vreo 10 ani cu The Frame, și… chiar e o idee deșteaptă. Vezi tu, un televizor mare e nouăzeci la sută din timp doar un dreptunghi negru pe cel mai bun perete din casă. Dacă îi pui și-o ramă, și un strat care nu reflectă fereastra și ceva de arătat cât stă degeaba, obiectul ala brusc se însuflețește, și mai este doar o gaură în decor. Prin urmare, criteriile se schimbă.
Pentru un televizor obișnuit, cel mai important e ce face când e aprins, pentru ăsta, jumătate din valoare stă în ceea ce face când e stins. DAR, televizoarele-tablou au avut de la început o mare problemă tehnică: că să rămână subțiri, foloseau retroiluminare pe margine. Adică ledurile stăteau pe laturile ecranului, iar lumina era împrăștiată spre centru printr-un strat difuzor. Adică erai subțiri, elegante și mediocre. Și cu leduri pe margine, nici nu puteai controla lumina pe zone, deci puțin contrast local, prin urmare imaginea arata foarte plat. Practic ani la rând, cumpărătorul de Frame plătea premium pentru design, și primea un televizor sub nivelul prețului.
TCL A400 Pro rupe cu compromisul ăsta: are retroiluminare QD-Mini LED distribuită pe toată suprafața, și zone de local dimming, mai multe sau mai puține, controlate independent. Ok, am văzut mai înainte 1.152 de zone pe C7L, dar comparația în cazul asta nu este relevantă. Comparația se face aici cu niște modele cu iluminare pe margine, care n-au zone deloc. Diferența de contrast între cele două abordări e vizibilă din prima în orice scenă cu lumini și umbre. Peste asta se adaugă și panoul mat HVA cu un strat antireflexie pe bază de nanocristale.
În categoria asta de TV-uri, matul nu este opțional: un tablou care reflectă fereastra nu păcălește pe nimeni. Iar TCL pare că a luat „aspectul ” asta foarte în serios.
Apoi, fișa de specificații este suspect de completă pentru un televizor „de decor”: 144Hz, VRR, ALLM, porturi HDMI, unul la 144Hz, unul la 120Hz și două la 60Hz, Dolby Vision, HDR10+, HDR10 și HLG, Google TV, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.4 și procesor AiPQ cu upscaling pe bază de rețele neuronale. Deci pe hârtie, obliterează The Frame. Și unde mai pui că-costa și mai puțin.
But, not so fast. Unde pierde TCL contează mai mult decât pare la prima vedere, mai ales în aceasta categorie. Întâi de toate… cablurile. Samsung vinde The Frame cu o cutie separată, acel One Connect, în care intră toate sursele, consolă, PC și orice altceva, și spre ecran pleacă un singur fir subțire, aproape invizibil. Ăsta nu e un accesoriu oarecare, ci e chiar mecanismul prin care iluzia funcționează. Un tablou cu șase cabluri atârnând din el nu e un tablou, se numește televizor prost mascat. TCL A400 Pro nu are așa ceva. Toate cablurile intră direct în el, că la orice televizor obișnuit.
Sigur, poți să le ascunzi în perete cu oleacă de DIY, poți să le maschezi cu ceva canal decorativ, dar nu primești soluția din cutie. Pentru un produs a cărui întreagă rațiune de a exista e aspectul pe perete, asta e un compromis mai dureros decât o sută de niți în minus la luminozitate. Apoi galeria însăși. Samsung are peste patru mii de tablouri, licențiate de la muzee serioase, cu o interfață la care au lucrat zece ani. TCL vine cu un modul propriu, botezat T-Exhibition, și cu puțin peste o sută de lucrări.
Ok, ei spun că vor extinde colecția, dar nu dau și un termen pentru asta. O sută de tablouri par multe până pui televizorul pe perete. În două săptămâni le știi pe dinafară pe toate, deci diferența dintre 100 și 4000 nu e doar una de cantitate, e diferența dintre un tablou interesant și un tapet. Sigur, poți încărca poze personale, ceea ce ajută, dar înseamnă că ai cumpărat o ramă digitală scumpă, nu o galerie de arta.
Apoi… sunetul. Este un sistem Onkyo pe două canale, la 20 de wați. E cel mai slab din cele testate de mine până acum, pentru comparație, P8L-ul ieftin are subwoofer integrat, iar C7L are 60 de wați pe 2.2 canale. Da, și asta are Dolby Atmos, cel puțin pe hârtie, dar cu două difuzoare și 20W putere, Atmos e mai mult o etichetă decât o experiență.
Deci soundbar-ul nu e opțional ceea ce, well, aduce încă un cablu pe peretele pe care tocmai încerci să-l faci să arate curat. De partea bună, rama chiar arată intr-un mare fel, are un finisaj care imită lemnul de nuc, și e făcută chiar să pară o ramă de tablou, nu o margine de ecran. Profilul e și el foarte subțire, gândit pentru montaj lipit de perete, iar prinderea e VESA 400×400, standard, deci merge cu orice suport de pe piață. Dacă nu vrei să-l pui pe perete, deși e păcat, vine și cu picioare laterale. Dar un televizor-tablou pe picioare… e doar un televizor cu picioare.
Produsul acesta are sens doar montat pe perete, la înălțime de tablou, într-o cameră în care cineva chiar s-a gândit cum ar trebui să arate peretele ăla.
Și mai sunt două detalii care arată că oamenii care l-au gândit chiar au înțeles categoria. Primul este senzorul de lumină ambientală, care ajustează automat luminozitatea, esențial pentru modul de artă, fiindcă un tablou care strălucește că un ecran e neplăcut. Al doilea e un mod de relaxare, cu imagini liniștite și fundal sonor, genul de lucru care pare moft până îl folosești într-o duminică dimineață.
Dar fiindcă până la urmă este un televizor, hai să vedem ce poate face și ca televizor. Cu o luminozitate de 400 de niți și un număr de zone de local dimming… pe care TCL nu ni-l spune, imaginea e decentă, dar nu memorabilă. DAR, controlul luminii este net superior oricărui ecran luminat pe margine, și asta rămâne și principalul argument față de Frame. Apoi, panoul mat, deși binevenit pentru că împrăștie lumina că să omoare reflexiile, disipa un pic și lumina din imagine. Și uite asta, într-o cameră întunecată se vede imediat că negrul e ușor spălăcit. E exact invers decât la un panou lucios, care are negru mai bun dar devine oglindă la prima rază de soare. Cred însă că acest compromis este necesar la tipul ăsta de televizor.
Pe scurt, e un televizor bun într-o cameră luminoasă în care te uiți la lucruri obișnuite, și nu, nu e un televizor pentru seri de film. Deci îl consider ideal pentru un living estetic, cu culori bine ales, și evident, pentru cei care au văzut The Frame, au văzut prețul și au întrebat dacă nu există și ceva la jumătate. De aceea și costă doar 3000 de lei, și există și mai mare și mai scump, dar și mai mic și mai ieftin. Pleacă de la 80cm și 1500 de lei, și ajunge până la 2m jumate și 9500 de lei. În dulcele stil chinezesc, la toate mărimile și pentru toate buzunarele!
Cum vi se pare C7L și cum ați juca-o voi p-asta: mai bine mai pui niște bani și ei C8L net superior dar și mai scump, sau mai bine mai pui niște bani… în buzunarul ălalalt? Cum vi se pare A400 Pro? Și intr-un sens mai larg, ce părere aveți despre televizoarele astea tip tablou? Sau o șmecherie sau doar un moft? Voi să-mi ziceți!
Autor
