GamingMobileRSS PaginaDeMediaTech&IT

Path of Exile Mobile a fost anunțat

Cu foarte multe șuturi direcționate către Blizzard

Pe lângă anunțul lui Path of Exile 2, Grinding Gear Games a mai avut o surpriză de prezentat seara trecută. Path of Exile Mobile, o variantă pentru telefoane mobile a jocului, ce a fost anunțat într-un mod menit să îi facă pe cei de la Blizzard să se simtă foarte mici.

În trailer-ul de prezentare promite o experiență de joc fără bazaconiile ostile față de client în mod normal întâlnite la portările de acest gen. Fără bare de energie, fără reclame, fără micro-tranzacții iritante, fără limite de timp. Va fi jocul de pe PC, pe mobil, dezvoltat tot de Grinding Gear Games. Studioul a ținut să menționeze foarte clar că nu a fost dat vreunui dezvoltator din China pentru a ieși pe piață mai rapid.

Path of Exile Mobile va fi un joc fără urmă compromis. Unul ce a fost anunțat alături de Path of Exile 2, nu la un an înainte sa.

Jocul nu are deocamdată o dată de lansare, fiind încă în stadiul pre-alpha. Așa că probabil va fi lansat abia după Diablo Immortal. Nu că ar conta, din moment ce este făcut pentru jucătorii de Path of Exile ce preferă sesiuni mai scurte, cum ar fi o raită prin Atlas în pauza de prânz, în loc să fie făcut pentru că e cea mai eficientă metodă de a scoate bani din China.

[Grinding Gear Games]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button