ReviewsTelefoane

Vivo X60 Pro ar putea fi cel mai interesant și mai accesibil smartphone din punct de vedere al ecranului și al opticii ZEISS (review)

Telefoanele vin în diverse forme și mărimi, la fel cum există și alte nume în afară de Samsung și Huawei. Să fiu sincer, nu am auzit de Vivo până în momentul în care mi-a picat pe mână cel mai recent flagship al său, pe numele complet Vivo X60 Pro. Telefonul în sine pare a fi cel mai bun exemplu al unui compromis inteligent, în condițiile în care Vivo este sponsorul oficial UEFA Euro 2020,  iar X60 Pro însuși pare a fi croit exact pentru evenimentele de acest gen, și vă voi povesti în curând și de ce.

Odată cu Vivo X60 Pro, am început să respect și brandurile despre care nu auzi lucruri în stânga și în dreapta în fiecare zi, iar flagship-ul producătorului este un model interesant care tinde să renunțe la comodități și luxuri ca să poată oferi performanțele cu care se laudă. Să le luăm pe rând, zic…

  • Ecran: AMOLED HDR10+, 6.56″, rezoluiție 1080 x 2376 la 120Hz;
  • Procesor: Qualcomm Snapgragon 870 5G;
  • Sistem de operare: Android 11 + FuntouchOS;
  • Stocare + RAM: 256GB+12GB;
  • Foto: ZEISS 48MP + 13MP portret + 13MP ultra-wide + 32MP selfie + Gimbal 2.0 (stabilizare fotografii);
  • Înregistrare video: 4K @ 60FPS, HDR inteligent + Gimbal 2.0 (stabilizare video);
  • Baterie: 4200mAh cu încărcare rapidă la 33W.

Vivo X60 Pro review

Probabil cea mai simplistă și mai elegantă construcție pe care am văzut-o în ultima vreme

Primul lucru pe care-l observi la Vivo X60 Pro atunci când îl iei în mână este greutatea redusă a acestuia, adică 179 de grame pentru varianta Shimmer Blue, adică cea cu care ne-am jucat. La cum se prezintă lucrurile, ai zice că o astfel de greutate este îngrijorător de mică, dar mie îmi place. Este lejer de manevrat, dar suficient de robust, iar dimensiunile acestuia alunecă spre conceptul de „mai mic = mai bun”, pentru că îi conferă un aer practic, păstrând totodată un ecran generos.

Vivo X60 Pro review

Îmi place spatele său mat, chiar dacă m-am săturat până peste poate de lipsa unor versiuni pe negru. Este simpatic, iar efectele variantei Shimmer Blue sunt suficient de elegante încât să nu-ți pară rău că pachetul include doar o husă transparentă. De altfel, husa este decupată foarte smart, în sensul că doar marginea superioară și inferioară sunt acoperite complet, lăsând libere marginile din stânga și din dreapta. Accentul se pune pe protecția colțurilor, și chiar dacă ar fi vorba despre un grad mai scăzut de protecție, design-ul acesteia reușește mai degrabă să protejeze spatele telefonului de amprente și să reducă pe cât de mult posibil din dimensiunile corpului telefonului.

Apreciez această abordare, iar dacă ești grijuliu cu el, chiar și cu husă, Vivo X60 Pro se prezintă ca un smartphone foarte slim și plăcut de manevrat. Ramele acestuia nu sunt încărcate sau aglomerate, producătorul optând în schimb pentru un layout curățel și aerisit. Tray-ul pentru SIM (lipsit de suport pentru microSD) se regăsește jos, alături de mufa pentru încărcare și difuzorul oarecum sărăcăcios. Probabil că Vivo și-au dat seama de caracterul mediocru al difuzorului, așa că au inclus în pachet nu doar un set de căști cu fir, CI ȘI UN ADAPTOR PENTRU JACK-UL 3.5, din moment ce nu avem un astfel de port nativ. Apple, te rog să notezi cu meticulozitate ideea de adaptor inclus. Mulțumesc.

Aș putea vorbi ore în șir despre cât de bine se simte și cât de finuț este, dar nu pot să nu trec în revisă și…

… Ecranul curbat de 120Hz, (poate prea) rapid

A devenit un standard să oferi publicului ecrane cu o rată de refresh de cel puțin 90Hz, și tot mai multe telefoane, inclusiv cele budget-friendly, se pot lăuda cu așa ceva. N-ar prea trebui să ne mire faptul că Vivo X60 Pro se laudă cu un impresionant display AMOLED HDR10+ de 120Hz la rezoluție 1080 x 2376. Nu doar că vorbim despre un ecran curbat de 6.56 de inci, ci avem în fața ochilor și un raport ecran-corp telefon de 92.7%, care este absolut superb.

Mi se pare încântătoare această abordare, mai ales pentru că Vivo au reușit să introducă un ecran puternic (super responsive, la 240Hz) pe un corp relativ redus. Evident, animațiile și tranzițiile sunt extrem, extrem de fluide, iar la acești 120Hz, nu ar fi exclus să te ia puțin amețeala, în special dacă dai scroll foarte rapid. Dar se poate trăi și cu asta, și parcă nu mă deranjează nițel ghosting atunci când mă joc mândru nevoie-mare cu un flagship, eh?

Vivo X60 Pro review

Pentru filme și YouTube, Vivo X60 Pro își face treaba cu brio. Culorile sunt vii și clare, iar ecranul curbat are tendința de a revitaliza moda Edge, o trimitere simpatică la vremurile când erai super trendy dacă aveai la purtător un dispozitiv cu un astfel de ecran. Pentru mine, cel puțin, alegerea acestui design crește imersiunea și conferă un soi de tranziție seamless, pe care am observat-o îndeaproape și cu atenție pentru că literalmente îmi place să observ aspecte care, în aparenta lor neimportanță, se pot dovedi niște detalii interesante.

Sub capotă…

Al nostru Vivo X60 Pro adăpostește un procesor Snapdragon 870 5G la 3.2GHz, alături de o configurație de 12GB de RAM, cu posibilitatea de a o extinde folosindu-te de 3GB din cei 256GB care servesc drept stocare. Telefonul rulează pe sistemul de operare Android 11, peste care se odihnește interfața oferită de FuntouchOS. O alegere simplă și elegantă, fără bătăi de cap.

În testele sintetice nici nu s-a pus problema de vreun impediment în materie de performanță (3454 de puncte în Geekbench 5), iar de jocuri nici nu mai aduc vorba, pentru că în titluri precum Call of Duty Mobile (noua mea obsesie, de altfel) și Asphalt 9, X60 Pro este o mașină de tocat cadre. Asphalt 9 este absolut superb odată setat pe grafică ultra, iar telefonul nu se încălzește atât de mult pe cât te-ai aștepta.

În materie de autonomie, nu aș spune că Vivo X60 Pro excelează, având la bord o baterie de 4200mAh, căci nu ar fi fost o mare pierdere dacă modelul urma noul standard al bateriilor de cel puțin 4500mAh, pentru că oameni suntem, iar pentru că oameni suntem, stăm foarte mult cu nasul în telefoane. Din fericire, avem parte de încărcare rapidă la 33W și am fost impresionat să observ o încărcare de la 5% la 41% în puțin peste 15 minute. Poate că nu ar bate recorul altor smartphone-uri, dar contează, pentru că este acolo, este un detaliu important inclus de acest all-rounder.

Modulul de camere este ceea ce-l face pe Vivo X60 Pro să iasă în evidență

Dacă nu v-ați dat seama de asta atunci când ați observat sigla ZEISS amplasată pe camera bump, atunci dați-mi voie să ofer și niște specificații. Pe acest bump relativ foarte simplu și straightforward, aproape deloc protuberant, regăsim trei obiective: cel principal, de 48MP, un portret de 13MP și un Super Grandangular de 120 de grade (adică ultra-wide), tot de 13MP, în vreme ce lentila selfie oferă 32MP cu diverse moduri de fotografiere.

Vivo X60 Pro review

Partea cea mai interesantă la această configurație nu este numărul de megapixeli sau lentilele secundare, ci multitudinea de funcții cu care te poți juca, pentru că Vivo X60 Pro este un telefon dedicat aproape în totalitate pasionaților de mobile photography. Nu numai că imaginile mi se par extraordinar de clare și crisp, beneficiind de un zoom imens, dar modurile disponibile sunt cu adevărat impresionante. Pe lângă clasicele Night Mode, portret, slow-mo, live photo și altele asemenea, te bucuri și de moduri precum Pro Sport, Long Exposure și, preferatul meu, Astro, care îți permite să realizezi fotografii interesante și detaliate ale cerului înstelat (presupunând că ai unde să te cocoți și ai parte și de un cer senin).

Una peste alta, posibilitățile sunt extinse, iar un atuu semnificativ care contribuie la calitatea de mobile photography a acestui model este sistemul Gimbal, adică cel care îți stabilizează obiectivul atunci când îți tremură prea mult mâna de la RedBull cu cafea. Și vorbesc serios, stabilizarea este puternică, pe mai multe nivele, și nu de puține ori am rămas șocat la cât de tare scuturam mâna și cât de puțin tremura imaginea pe cameră, iar asta se aplică și în cazul filmării cu suport HDR care, apropo, oferă rezoluție 4K la 60 de cadre pe secundă.

Vivo X60 Pro review

Iată, deci, un model pe care l-aș alege cu drag. În calitate de împătimit (începător) al fotografiei, simt că Vivo X60 Pro ar face casă bună cu aspirațiile oricărui pasionat, pentru că include mai mult decât minimul necesar acestei activități. Oferă un set de unelte versatile, interesante și puternice, cu care poți experimenta în voie, pentru că telefonul livrează.

Vivo X60 Pro își face intrarea în ringul flagship-urilor

Chinezii de la Vivo au reușit să iasă în întâmpinarea publicului cu un smartphone puternic, un model care nu dă pe afară de luxuri sau de alte artificii menite să-ți ia ochii. X60 Pro pare să sacrifice din fanciness-ul competitorilor în favoarea unor specificații mulțumitoare, cu un ansamblu de camere marca ZEISS și cu un ecran curbat la 120Hz ultra-rapid, la un preț relativ accesibil, adică în jur de 3500 de lei la momentul redactării acestui review.

Mi-aș fi dorit în schimb un difuzor mai bun, dar într-o lume plină de boxe cu Bluetooth și căști, mai are rost să dai cumetrii cu muzică dintr-un speaker micuț? Nu cred. Puncte în plus pentru adaptorul jack și căștile incluse în pachet, iar dacă ești grijuliu din fire, husa decupată nu-ți va știrbi din discreția și dimensiunile reduse ale telefonului.

Vivo X60 Pro a reușit să mă învețe o lecție, și anume că un produs versatil și performant poate fi rodul creației oricui, sau, mai pe românește, „nu știi de unde sare iepurele”. Este un telefon puternic și arătos, potrivit pentru cei care cochetează cu fotografia, iar prețul păstrează limitele decenței.

Vivo X60 Pro review

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button