Telefoane

Super Mario Run ajunge pe Android

Mai țineți minte Pokemon Go? Acel joc după a cărui lansare acțiunile Nintendo au crescut până la cer, până ce investitorii și-au dat seama că jocul nu era făcut de Nintendo? Eh, știrea această nu se leagă de el, dar tot a fost un incident amuzant.

În schimb, astăzi vine vestea că Super Mario Run, acel joc a cărui lansare a dus la scăderea prețului pentru acțiunile Nintendo pe piața bursieră, nu mai este exclusiv pentru platforma iOS. Varianta de Android a lui Sper Mario Run poate fi descărcată acum de pe magazinul Google Play și poate fi jucat după bunul plac, atât timp cât nu vă deranjează să plătiți 10 dolari pentru el după ce treceți de nivelul numărul 5.

Super Mario Run nu a fost tocmai fenomenul cultural la care se așteptau unii oameni, în mare parte pentru că nu prea i-a păsat cuiva de încă un infinite runner. Totuși, dacă vreți să vedeți ce se poate întâmpla când Nintendo se apucă de făcut jocuri pentru mobile, aveți acum ocazia.

[The Next Web]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button