GamingPC&ConsolesTech&IT

Street Fighter V va avea reclame în joc

Fanii jocurilor de luptă, cum ar fi Street Fighter V, sunt obișnuiți să vadă reclame în turnee. Diferența este că de acum acestea au început să se infiltreze în jocurile propriu-zise.

Capcom introduce „conținut sponsorizat” pentru Street Fighter V: Arcade Edition începând de mâine, 11 decembrie, pentru a-și promova diferitele pachete promoționale pentru joc, costumele personajelor și Pro Tour. Reclamele le veți vedea pe costume, pe anumite stagii de luptă și în ecrane de încărcare de înaintea meciului. Acest lucru nu este îngrijorător neapărat prin natura sa (multe sporturi reale au anunțuri, la urma urmei), dar Capcom face tot posibilul pentru a vă descuraja să vă dezactivați anunțurile.

În timp ce acestea pot fi dezactivate, veți pierde suplimentar Fight Money și accesul la materiale sponsorizate, cum ar fi costume. În esență, va trebui fie să dați la pace cu reclamele, fie să acceptați că nu veți debloca conținut la fel de mult ca și colegii voștri de breaslă care sunt mai toleranți din fire cu anunțurile. Și nu ar fi asta neapărat o problemă, dacă jucătorii nu ar fi plătit deja prețul integral pentru Street Fighter V, plus diferite achiziții suplimentare. În timp ce Capcom nu difuzează anunțuri de la terți (cel puțin nu în acest moment), mișcarea ar putea fi enervantă dacă ați cheltuit deja foarte mult în joc și preferați să nu vedeți și mai multe reclame.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button