Un nou studiu indică faptul că stimularea creierului prin electricitate poate îmbunătăți memoria

Într-un studiu publicat pe 22 august în cadrul jurnalului științific Nature Neuroscience, Robert Reinhart, neurolog al Universității Boston din Massachusetts, demonstrează împreună cu colegii săi faptul că stimularea repetată timp de mai multe zile a creierului prin curent electric de intensitate mică are ca rezultat îmbunătățirea temporară a memoriei. Studiul a fost făcut pe adulți de peste 65 de ani și a reușit să le îmbunătățească memoria pentru perioade de până la o lună.
În urma cercetărilor realizate de către această echipă, s-a observat faptul că stimularea cortexului prefrontal dorsolateral (care se află în zona părții din față a creierului) cu curent electric de frecvență înaltă are ca rezultat îmbunătățirea memoriei, mai exact cea pe termen lung. În același timp, stimularea lobului parietal inferior (localizat în partea din spate a creierului) prin aceeași modalitate, dar cu curent electric de frecvență joasă, are ca rezultat îmbunătățirea memoriei pe termen scurt.
Cum funcționează mai exact această stimulare?
Prin folosirea unei metode non-invazive de stimulare a creierului numită stimulare transcraniană prin curent alternativ (prescurtată ca „tACS” în engleză), curentul electric se transmite către creier prin electrozii de pe suprafața scalpului. Studiul a fost realizat pe 150 de pacienți cu vârste între 65 și 88 de ani.
Participanții au avut de rezolvat un task în care aveau de reținut liste de câte douăzeci de cuvinte care erau citite cu voce tare de către o persoană. Pe toată durata acestui task, adică timp de douăzeci de minute, participanții au fost stimulați cu metoda tACS. După patru zile consecutive în care acest protocol a fost repetat, s-a observat faptul că cei care au fost stimulați cu frecvențe înalte s-au descurcat mai bine în reținerea primelor cuvinte din acele liste, în timp ce participanții care au fost stimulați cu frecvențe joase s-au descurcat mai bine în reținerea cuvintelor de la sfârșitul listelor.
După aceste rezultate fascinante, oamenii de știință implicați în acest studiu mai au multe lucruri de aflat. Neurologul Shrey Grover spune că echipa face în continuare cercetări pentru a afla dacă această îmbunătățire a memoriei poate dura mai mult de o lună sau dacă poate afecta și alte regiuni ale creierului. De asemenea, echipa intenționează să afle dacă acest tip de tratament va putea ajuta oamenii bolnavi de Alzheimer.