Stiai ca: pana in anul 2012 a existat Netflix pe PlayStation 2?
De cand am renuntat la cablul TV de acasa, PlayStation-ul a devenit pe langa consola de jocuri si media player. Bine, asta este unul dintre avantajele consolei moderne, dar acum cativa ani lucrurile erau cu totul diferite. In 2009, in functie de consola, erai nevoit sa comanzi un disc special pentru a putea rula aplicatia de Netflix. Surprinzator, acest disc era disponibil si pentru utilizatorii de PlayStation 2.
Pe canalul de YouTube numit Stop Skeletons From Fighting a fost lansat recent un video care abordeaza istoria aplicatiei Netflix pe console, de la discurile de Wii si PlayStation 3 pana in ziua de azi.
Daca am da timpul inapoi pana in 2010, pentru a urmari serialele preferate de Netflix trebuia mai intai sa inseram discul in consola. Chiar daca atat PlayStation 3, cat si Wii erau capabile sa ruleze aplicatia fara probleme, Microsoft avea la acel moment un contract de exclusivitate cu Netflix, astfel, doar Xbox 360 se bucura de streaming dintr-o aplicatie dedicata.
Mai interesant insa este faptul ca pentru o perioada scurta, utilizatorii de PlayStation 2 din Brazilia au putut avea Netflix chiar si pe consolele, care si pe atunci erau considerate vechi. Acest serviciu necesita un disc plus un memory card. Oh, nostalgia. 8MB de nostalgie.
Din nefericire, cred, suportul pentru Netflix pe PlayStation 2 a fost intrerupt in 2012, lucru care a suparat un numar impresionant de… un fan pe forumul Gamespot. Oricum, la o cautare pe Google, probabil nu veti fi surprinsi ca anumiti utilizatori care aveau niste console mai „speciale” au reusit sa treaca asta si poate si in acest moment, undeva, cineva, se uita la House of Cards sau BoJack Horseman pe Netflix pe un TV CRT cu format 4:3 la care a conectat prin cablu SCART un PlayStation 2.