Stephen King își prezintă exclusiv pe Humble Bundle noua sa povestire
La început, nu prea am fost interesat de ceea ce are de oferit Humble Bundle. Pe măsură ce tot mai multe jocuri începeau să fie oferite gratuit, iar pachete la prețuri atractive își făceau rost pe platformă, am început să observ și să apreciez diversitatea conținutului. Nu de puține ori am fost surprins de bundle-urile lunare, care nu doar că ofereau o parte din jocurile pe care le căutam, ci conțineau inclusiv cărți din universul Warhammer și benzi desenate rare.
Așa ne-am trezit pe cap și cu Stephen King, unul din cei mai importanți scriitori de horror din ultima vreme. Acesta este cunoscut pentru romanele sale pe care nu le mai poți lăsa din mână, iar asta v-o spun din experiență, dar fanii răbdători vor putea da și de lucrări mai puțin cunoscute. Cu această ocazie, King a decis să intre într-un mic parteneriat cu Humble Bundle, publicându-și astfel pe platformă noua sa povestire, Red Screen.
Stephen King experimentează cu Humble Bundle
Red Screen ne poartă în lumea unui polițist pus pe urmele unui… Instalator cu probleme la mansardă… Și chestii de genul. Povestirea este disponibilă doar pe platformă, reprezentând totodată și debutul inițiativei Humble Bundle Exclusive. Povestirea poate fi achiziționată pentru cel puțin 4.23 euro, doritorii fiind liberi să depășească acest prag cu orice sumă. 100% din aceste sume vor fi donate pentru o cauză nobilă, în vreme ce Stephen King acordă o șansă acestui parteneriat.
În trecut, acesta a mai colaborat cu Amazon pentru publicarea în format digital exclusiv pe Kindle a romanului său Ur , însă relațiile dintre aceștia au fost prea tensionate pentru a ajunge la un numitor comun. Cel puțin, cu acest experiment Humble Bundle, King poate jongla cu noile sale proiecte, într-un mod caritabil. Și nu, nu cred că Red Screen are legătură cu Super Mario.