PCPC&Consoles

Steelseries Apex M750 Review-O tastatura din metal cu multe luminite!

Apex de la Steelseries este una dintre cele mai cunoscute serii de tastaturi pe care compania de periferice le-a lansat. Aceasta a trecut prin ceva iteratii si schimbari de design, intr-un final, Steelseries revenind la forma traditionala a tastaturii si renuntand la elemente precum space-ul cat casa.

Asta cel putin in cazul modelului Steelseries Apex M750, care tinde spre traditional si se doreste a fi o tastatura de 200 de dolari care sa intruneasca toate necesitatile gamerului modern. Dar isi propune sa aduca si cateva elemente noi, precum luminite mai destepte si o serie noua de switch-uri. 

Steelseries Apex M750 reprezinta asadar o abordare mai „traditionala” daca doriti, layout-ul tastelor fiind clasic, alegand o spatiere „ca pe vremuri”, dar si o baza din aluminiu tapanos, care sa tina la pumni si palme in timpul jocurilor incinse. 

Apex M750 este o tastatura pentru nervosi, asta este clar, inca de pe cutie anuntand ca are armura realizata din aluminiu folosit in aerospatiale. Ba chiar si un pumn in tastatura se poate gasi in materialul promotional, tocmai pentru a evidentia cat de rezistenta este aceasta iteratie de Apex. Si ii credem, pentru ca am i-am dat si noi cativa pumni pentru a vedea „daca e pe bune”. Si chiar este… Apex M750 putand sa fie un scut sau o arma alba daca iti pui mintea.

Dar un sasiu puternic nu inseamna nimic fara hardware adecvat, iar in acest caz Steelseries au ales sa introduca propriile switch-uri mecanice, QX2, din familia switch-urilor liniare cu o rata de actionare de 45 de grame. Niste CherryMX-uri mai cu mot, oferind 2 mm actionare si 4 mm distanta intre switch si buton. Mai simplu, switch-urile sunt gandite pentru esports, pentru translata impulsul butoanelor catre joc mai repede. Asta pentru ca sunt mai scurte.

Cat de mult conteaza asta? Nu prea mult pentru utilizatorii casual, dar pentru esports, pentru cei pentru care o fractiune de secunda poate face diferenta intre un meci castigat si unul pierdut, are un rol extrem de important, acel 1 mm in plus putand sa castige sau sa piarda un joc. Asta este „smecheria” din spatele acestei tastaturi.

Noi ne-am delectat cu ea o saptamana, timp in care a avut parte de tratatment draconic, fiind tastatura colegului Andrei care a scris si s-a jucat pe ea. Rezultatul a fost unul destul de interesant, experienta de utilizare dupa o saptamana fiind extrem de satisfacatoare, singurul cusur personal pe care l-am putut gasi fiind faptul ca tastatura este prea inalta, existand un mic disconfort la nivelul incheieturii dupa cateva ore de uz. Disconfort care s-ar indeparta cu un palmrest.

Pe de alta parte, Apex M750 o sa iti impresioneze toti prietenii, design-ul favorizand „jocul de lumini” pe care aceasta tastatura il propune. Practic, ai profile de iluminare pentru jocuri precum DOTA 2 sau CS GO, dar si pentru alte titluri, putand sa iti iluminezi cum doresti tastatura, dar oferind si optiuni precum Wave, Breathe, Ripple sau GIF via imagine statica. Probabil de asta „mema” din birou era: „unde este tastatura aia din metal cu luminite?!”. Chestie care defineste perfect Apex M750. Combinam experienta de utilizare cu software-ul Steelseries Engine care a primit ceva update-uri si o sa descoperi ca poti sa iti modezi tastatura mult mai eficient decat inainte. Iar aici sfatuim utilizarea a ceea ce numeste Steelseries Engine Apps, care are integrare Discord, vizualizator audio si multe alte elemente, precum GameSense care iti confera un nou nivel de imersiune in jocuri, facand mix and match cu imaginile de pe ecran.

Comparand cu ceea ce ne-au oferit pana acum, Steelseries se pare ca nu au lasat traditionalul in urma si doresc cu acest model nu doar sa se adreseze profesionistilor in ale gaming-ului, dar si celor care spre exemplu folosesc o tastatura mecanica pentru productivitate. Switch-urile QX2 sunt ideale inclusiv pentru redactare, distanta scurta de actionare recomandand instant aceasta tastatura. Pe langa asta are cateva trucuri, precum luminitiele si durabilitatea care o ridica usor peste competitie. Bine, trebuie sa se infrunte cu Alloy a celor de la HyperX, in aria aceasta de pret, dar ofera destule luminite si brizbriz-uri pentru a lua ochii gamerilor. Iar faptul ca vine cu o groaza de aplicatii dedicate ii ridica valoarea… modest, dar indeajuns cat sa ii faca pe cei de la HyperX sa isi aduca aminte ca exista si alte culori decat rosu.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button