GamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

SteamPal este încercarea Valve de a produce o consolă portabilă

Un nou raport apărut zilele trecute dezvăluie că Valve încearcă să intre pe piața consolelor portabile cu un dispozitiv numit SteamPal. Acesta ar urma să fie ceva mai mare decât un Nintendo Switch și să aibă la bază un PC de dimensiuni reduse care rulează Linux. Informația din raport vine după ce s-au găsit referințe la o consolă cu numele de cod Neptune într-o versiune Beta de Steam.

Materialul scris de cei de la Ars Tehnica ne oferă ceva mai multe detalii. După cum era de așteptat, SteamPal nu va fi numele final al proiectului, dar treaba asta am văzut-o și cu Xbox Scorpio și alte nume provizorii. Sub carcasă va ascunde un PC care rulează Linux, cu un ecran touchscreen și controale de gamepad, astfel va fi un dispozitiv de sine stătător. Hardware-ul din interior va fi ori de la Intel, ori de la AMD, dar este și logic din moment ce NVIDIA deja are Shield și va furniza platforma lui Nintendo Switch Pro.

SteamPal poate fi un nou început pentru Valve

Dacă ai văzut până acum un Nintendo Switch sau un PlayStation Vita, deja poți să-ți faci o idee despre cum va arăta noua consolă de la Nintendo. Se pare că aceasta îți va permite conexiunea la un monitor prin intermediul USB Type-C, însă nu avem nicio informație despre un posibil dock. Și cine știe? Poate că odată cu lansarea lui SteamPal, cei de la Valve vor avea un motiv bun să mai lanseze câteva jocuri first-party.

Detaliile descoperite în codul sursă al variantei Beta de Steam indică că Neptune (orice ar fi el) suportă maparea de controllere, un meniu de quick access, setări de sistem, WiFi și Bluetooth. Iar ăsta nu este singurul indiciu vis-a-vis de SteamPal întrucât șeful Valve, Gabe Newell, a vorbit despre viitorul companiei sale și consolele de jocuri.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button