GamingPC&ConsolesTech&IT

Tomb Raider este momentan gratuit

Permanent al vostru dacă îl luați

Chiar nu aveți ce juca la sfârșitul acestei săptămâni? Atunci aruncați un ochi pe Steam, pentru că aveți parte de un Tomb Raider gratuit.

Jocul este disponibil până pe 24 martie și va rămâne permanent al vostru dacă veți pune mâna pe el. S-ar putea să rămână Steam fără chei, așa că ar fi bine să vă grăbiți. De asemenea, jocul nu generează carduri, așa că nu îl puteți folosi pentru a scoate profit.

Ca să clarific, este vorba de Tomb Raider cel mai nou, reboot-ul, ce o transformă pe Lara Croft dintr-o eroină veritabilă într-o criminală în serie confuză obsedată de a se strecura prin locuri strâmte. Apropo, ați observat asta? O tonă de jocuri din ultimii ani au secvențe la care personajul principal încearcă să treacă printr-o crăpătură foarte îngustă dintr-o stâncă. Înțelegeam dacă era vorba de ceva ce se întâmpla doar în jocurile de acțiune-aventură, ca Tomb Raider, dar este până și în Diablo 4 o astfel de secvență. Este o nouă tendință? Este un public care cere asta atât de mult încât dezvoltatorii simt nevoia să le satisfacă dorințele bizare? N-au găsit moduri mai bune de a masca timpii de încărcare?

Oricum, Tomb Raider cel nou, complet odios ca un joc Tomb Raider, dar dacă vreți ceva la care faceți prăpăd valuri de inamici de parcă ar fi Gears of War, să zicem că merge. Ca poveste și personaje… pot să spun că filmul a fost mult, mult mai bun, fiindcă a abandonat aproape totul din acest joc. Serios, filmul ar merita văzut dacă nu v-ați uitat încă la el.

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button