Steam renunță la Ubuntu

Zilele trecute au fost pline de panică printr-o parte a comunității Linux, deoarece Canonical a decis să facă o schimbare foarte importantă cu varianta 19.10 a distribuției Ubuntu.
Anunțul făcut de către Canonical părea destul de clar, se renunță la componentele necesare pentru a face aplicațiile pe 32 de biți să funcționeze așa cum trebuie pe Ubuntu. Raționamentul era că aplicațiile de 32 de biți și componentele necesare pentru a le face să funcționeze nu erau prea bine întreținute și nici nu erau folosite de prea mulți oameni. Nu doar asta, dar nici măcar nu există update-uri de securitate menite să adreseze vulnerabilități precum Spectre sau Meltdown pe 32 de biți.
Din nefericire pentru utilizatorii de Ubuntu, există ceva pe 32 de biți care are un public destul de mare. Acel lucru este reprezentat de majoritatea jocurilor video. Atât pentru că cele de pe GOG funcționează pe 32 de biți, în cea mai mare parte, cât și pentru că cele moderne necesită Steam și al său Proton pentru a funcționa, iar Steam este o aplicație pe 32 de biți.
Compania chiar a lansat un anunț oficial, prin intermediul unui programator al său, prin care anunță că Valve nu va oferi suport pentru Steam pe varianta 19.10 a lui Ubuntu. Valve nici nu recomandă ca utilizatorii să treacă la această variantă.
Ubuntu 19.10 and future releases will not be officially supported by Steam or recommended to our users. We will evaluate ways to minimize breakage for existing users, but will also switch our focus to a different distribution, currently TBD.
— Pierre-Loup Griffais (@Plagman2) June 22, 2019
Ca urmare a reacției destul de negative din partea publicului, Canonical a dezvăluit că se va face un efort pentru ca, alături de comunitate, să se determine ce componente pe 32 de biți pot fi păstrate pentru a menține compatibilitatea pe termen lung cu programele mai utile. Desigur, această decizie vine după ce 19.10 a fost deja lansat, nu înainte. Repezeala celor de la Canonical nu a fost tocmai bine primită până acum. Mai multe detalii despre viitorul acestei distribuții de Linux vor fi disponibile în următoarele săptămâni.