Star Citizen este gratuit până pe 9 mai
Dacă vreți să butonați un simulator spațial excelent pentru o săptămână, atunci vă puteți orienta către Star Citizen în această perioadă. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe pagina dedicată promoției și să urmăriți pașii de acolo.
Pentru a sărbători lansarea update-ului 3.5 al jocului, din acest moment și până pe 9 mai puteți să descărcați și să explorați universul jocului după bunul plac. Veți avea la dispoziție cinci nave, numeroase misiuni și câteva planete foarte mari pe care puteți rătăci, sau de care vă puteți izbi, fiindcă update-ul cu pricina a mai adăugat și efecte gravitaționale pentru zborul atmosferic.
Acest update a mai introdus un oraș mare cam cât o planetă, personaje feminine jucabile, vânători de recompense care să vă dea bătăi de cap, alături de numeroase alte îmbunătățiri și conținut nou. Veți putea juca fie de unul singur, fie cu alți jucători, universul persistent fiind deschis tuturor doritorilor.
În cazul în care vă întrebați ce fel de PC ați avea nevoie pentru a rula varianta curentă a jocului, ar fi bine să aveți măcar un quad core competent, 16GB de memorie RAM, o placă video cu minim 2, dar mai bine 4GB VRAM, și este foarte recomandat să aveți un SSD foarte mare, jocul fiind masiv. Poate până ce va fi lansat va scădea prețul la SSD-uri.