GamingRSS PaginaDeMedia

STALKER 2: Heart of Chernobyl a fost amânat

După o tăcere îndelungată, am fost foarte bucuros să aud primele vești din partea responsabililor cu seria asta. GSC Game World le-a făcut o bucurie multora atunci când au anunțat că lucrează la STALKER 2, probabil unul din cele mai așteptate jocuri din ultimii ani.

La fel ca în cazul altor titluri cu mult hype în jurul lor, STALKER 2 a căzut în capcana întinsă dezvoltatorilor. În contextul actual, este destul de greu să promiți o dată fixă de lansare și să te și ții de cuvânt. Astfel iată, anunțul de care ne era frică: STALKER 2 întârzie să apară, fiind reprogramat la șapte luni după fereastra inițială.

Jocul trebuia să fie lansat anul acesta în aprilie, însă dezvoltatorul ucrainean a decis să lanseze jocul pe 8 decembrie 2022. După cum ne-am fi așteptat, motivul care stă în spatele acestei decizii este nevoia de timp pentru a putea crea și livra un produs complet și bine închegat, ca sa parafrazez anunțul făcut de GSC Game World.

Cred că ar putea fi vorba și despre refacerea traseului plănuit inițial de companie. Oamenii probabil și-au imaginat că am fi încântați dacă STALKER 2 ar include modelul NFT, doar că reacțiile negative unanime i-au cam băgat în sperieți. Pesemne că GSC avea deja viziunea unui sequel cu NFT-uri întipărită în minte, iar rezultatele neașteptate a forțat echipa să vină cu o nouă abordare.

Am pretenții măricele de la STALKER 2

Oricum ar fi, nu mă deranjează să aștept în plus. Am crescut cu seria STALKER, și chiar dacă primul joc (Shadow of Chernobyl) este vedeta francizei pentru că era un festin de bug-uri, asta era magia sa. Ore întregi de joacă și râsete/frustrări la întâmpinarea de bug-uri, zeci și zeci de meme-uri reprezentative, alături de videoclipuri dubioase pe YouTube, toate acestea au făcut din STALKER o trilogie îndrăgită.

Unde mai pui că are și o comunitate destul de activă care oferă mod-uri istețe și texture packs pentru niște jocuri care, la vremea lor, erau chiar foarte arătoase și immersive. Ne vedem în toamnă, sper eu și vă urez vânătoare plăcută, stalkerilor.

stalker cheeki breeki

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button