Square Enix a dezvăluit jocul său Avengers
La E3 2019 am avut ocazia să vedem în sfârșit la față acel joc Avengers la care lucrează Square Enix de atâția ani.
Acest a fost anunțat în mod oficial încă din 2017, urme ale existenței sale existând chiar de mai devreme, și fiind aprig vizibile în ce s-a întâmplat cu Deus Ex Mankind Divided. Mai țineți minte când Eidos Montreal făcea jocuri Deus Ex, nu? Eh, puteți da vina pe Avengers pentru că asta nu se mai întâmplă deocamdată, iar în cazul în care nu va avea succes, probabil nu se va mai întâmpla vreodată.
Square Enix a prezentat pentru publicul larg doar un trailer, unul făcut cu motorul jocului, ce e drept, dar fără gameplay efectiv. Veți avea parte de o aventură ce are în rolul principal câțiva din Avengerii de bază, urmând ca pe parcursul existenței jocului să fie adăugați mai mulți eroi, gratuit. Veți putea folosi acești eroi într-o campanie de singleplayer, chiar cooperativă, zdrobind tot ce vă stă în cale.
În cazul în care vă întrebați între care filme se petrece acțiunea, răspunsul este „nici unul”, fiindcă nu pare a fi legat de filme. Nu de alta, dar ar fi cam scumpe figurile actorilor. Cât despre voci… știu că Troy Baker și Nolan North sunt pe acolo, dar sună de parcă nu prea i-a păsat cuiva. Povestea este plasată în propriul micro-cosmos, la câțiva ani după ce un incident duce la interzicerea super-eroilor și inevitabil la apariția de noi amenințări.
Cât despre gameplay-ul efectiv, cel pe care nu l-au prezentat publicului larg, conform celor care au văzut jocul în acțiune, este… funcțional. Nimic impresionant. Evenimente quick-time la fiecare pas pentru ca să poată fi „jucat de toată lumea”.
Avengers va fi lansat anul viitor, la multe, multe luni după ce mania filmelor din serie deja va fi disipată.
Personal, îmi va fi dor de Deus Ex.