Tech&IT

Spotify face eforturi pentru a detecta conținutul neadecvat din podcast-uri

Cei de la Spotify tocmai au cumpărat o companie care îi va ajuta să detecteze conținutul neadecvat din podcast-uri, iar prin acest conținut neadecvat mă refer la informații false și hate speech, lucruri care reprezintă o adevărată problemă pe o astfel de platformă.

Spre exemplu, un grup de peste două sute de doctori, oameni de știință și profesori au depus o plângere către Spotify din cauza informațiilor false din podcast-ul lui Joe Rogan. De asemenea, în urma afirmațiilor acestora, mai mulți artiști, precum Neil Young și Joni Mitchell, au părăsit platforma în semn de protest.

Compania cumpărată recent de Spotify se numește Kinzen, iar aceasta se folosește de machine learning pentru a analiza conținutul audio, detectând astfel informațiile false sau nepotrivite din podcast-uri, iar asta nu se aplică numai la engleză, ci și la celelalte limbi.

O astfel de procedură va da cu siguranță și rateuri, deoarece există foarte mult conținut care ar putea fi interpretabil sau care este într-o limbă mai puțin cunoscută. De asemenea, acuratețea acestor analize depinde și de accent și de cât de repede vorbesc interlocutorii.

Chiar dacă Spotify a achiziționat recent compania Kinzen, asta nu e prima dată când cele două companii lucrează împreună. Acestea colaborează încă din 2020, cu scopul de a preveni informațiile eronate din conținutul despre alegerile electorale.

 

Matei Pană

Mereu am fost o persoană creativă, iar odată aterizat la Zona m-am trezit într-un mediu foarte prietenos în care mă pot defășura liber. Fie că vorbim despre redactat de știri și recenzii, ori editare video, filmat sau diverse treburi mici de prin birou, sunt mereu dispus să mă implic și să învăț lucruri noi. Iar când nu fac asta, fie sunt cu chitara în brațe repetând, fie mă delectez cu vreun joc.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button