Sony Xperia 1 VII și-a făcut discret apariția în baza de date a Geekbench, confirmând unele dintre specificațiile de bază ale noului flagship. Deși designul pare a fi foarte asemănător cu cel al predecesorului, în „buna tradiție” a companiilor mari, unele îmbunătățiri hardware și software ar putea face din acest model o opțiune interesantă pentru fanii Sony.
Data lansării pentru Sony Xperia 1 VII, design și specificații
Dacă ne luăm după modelul lansărilor anterioare, Sony Xperia 1 VII ar trebui să fie anunțat oficial în mai 2025, iar lansarea pe piață să urmeze în iunie. Xperia 1 VI a fost lansat în aceeași perioadă anul trecut, iar Sony pare să fi învățat că perioada dintre anunț și disponibilitatea pe piață nu trebuie să fie foarte mare.
Randările CAD apărute confirmă că Sony Xperia 1 VII va rămâne fidel designului seriei. Dimensiunile sunt ușor ajustate, 161.9 x 74.5 x 8.5 mm, deci este puțin mai lat și mai gros decât modelul anterior. Ecranul pare să rămână la 6.5 inch, cu raport 19.5:9, așa cum am văzut și la Xperia 1 VI.

Xperia 1 VI a renunțat la panoul 4K, înlocuindu-l cu unul FHD+ cu rată de refresh dinamică 1-120Hz. Este foarte probabil ca Xperia 1 VII să păstreze această formulă, eventual cu o luminozitate mai mare.
Un prototip de Sony Xperia 1 VII a apărut în baza de date Geekbench, a dezvăluit un trio de specificații de bază. Procesor Snapdragon 8 Elite, momentan cel mai nou și puternic cip de la Qualcomm, cel puțin până apare Gen 2. 12 GB RAM (acel 10.90 GB), care nu e nici mult nici puțin pentru un flagship, și sistem de operare Android 15. Actualizări de Android 3 ani și un an în plus pentru cele de securitate. 4 ani nu sunt cei 7 de la Samsung și Google, dar mi se par suficienți.

În ceea ce privește spațiul de stocare, Sony Xperia 1 VII va fi disponibil cel mai probabil în variante de 256 GB și 512 GB. Există speculații și despre un model de 1TB, dar acesta ar putea influența păstrarea slotului pentru card microSD. Dacă acesta va dispărea, un model cu mai mult spațiu intern devine logic, mai ales pentru un telefon orientat spre conținut foto/video de calitate.
Sistemul foto de pe Sony Xperia 1 VII va include, conform zvonurilor:
- 48MP senzor principal Exmor T, 1/1.35”;
- 12MP ultrawide Exmor RS, 1/2.5”, 16mm;
- 12MP periscop Exmor RS, zoom 70–200mm.
Teleobiectivul cu zoom variabil este o evoluție față de generația anterioară care oferea 85–170mm.
Cel mai probabil, telefonul va păstra o baterie Li-Ion cu capacitate de 5.000 mAh, încărcare la 30W prin cablu și 15W wireless. Deocamdată nu există informații clare despre o posibilă tranziție către tehnologia cu siliciu-carbon, folosită deja de alte companii.
Toate indiciile sugerează că Sony Xperia 1 VII va fi un telefon familiar pentru fanii brandului, cu îmbunătățiri medii, exceptând procesorul. La un preț speculat de aproximativ 1.400 de dolari, comparabil cu flagshipurile Samsung sau iPhone, va continua să se adreseze unei nișe de utilizatori dedicați.

