HiFi-TVNEWSRSS PaginaDeMediaTECH

Sony lansează tehnologia MicroLED și este foarte, foarte scumpă

Măcar Crystal LED arată impresionant

Tehnologia MicroLED este foarte impresionantă în ceea ce privește potențialul său, mai ales că ar putea avea un preț mai mic decât OLED, precum și anduranță mai bună. Dar până ce va ajunge la îndemâna publicului general, va mai trece ceva timp.

Nu de alta, dar Sony oferă acum pentru publicul „larg” propria implementare a MicroLED, sub numele Crystal LED. Compania oferă panouri individuale de  40×45 cm, ce pot fi puse cap la cap pentru a forma ecrane foarte mari, cu rezoluții foarte impresionante. Cât de impresionante? Până la 16K. Puteți vedea mai jos un clip de prezentare a tehnologiei.

Iar acum, prețul!

Sony nu a dezvăluit în mod oficial cât costă, dar conform informațiilor care circulă acum prin industrie, ar fi vorba de un preț măricel. Un ecran de rezoluție 16K, cu o diagonală mai mare de 20 metri, este estimat să aibă un preț de cam 5.76 milioane de dolari. Un model ceva mai rezonabil, cu o diagonală de 2.8 metri și o rezoluție de 1080p, ar costa doar 200 de mii de euro. Un singur panou ar costa în jur de 10 mii de dolari, și veți avea nevoie de câteva pentru o rezoluție decentă, acestea având ca standard doar 320×360.

Pe lângă rezoluție, Crystal LED are și câteva alte avantaje, cum ar fi frecvența de 120Hz ca standard, iluminare constantă de 1000 nits, acoperire a 140% din sRGB și unghiuri de vedere de 180 de grade pe ambele planuri.

[Overclock 3D]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close