SOMA este gratuit pe GOG

Hai să terminăm anul cu un joc gratuit. Oricine vrea să se aventureze în ultimele zile din 2019 prin coridoarele abandonate și ocazional bântuite a unui soi de Rapture ceva mai modern, poate găsi în acest moment pe GOG jocul SOMA.
Jocul poate fi revendicat până mâine, așa că ar fi bine să vă grăbiți să puneți mâna pe el. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe acel buton verde din dreapta și va fi al vostru pe veci. Îl puteți descărca și pune într-un loc unde va șede în siguranță și de unde îl puteți reinstala oricând doriți, indiferent dacă va mai exista sau nu GOG în viitor.
SOMA este o creație a oamenilor care ne-au adus seria Penumbra și primul joc Amnesia. Are idei similare cu acestea, dar cu câteva picături suplimentare de existențialism și ceva mai multe personaje cu care poți interacționa.