Sniper Elite 5 mi-a făcut poftă să mănânc un croissant pe străzile Franței (review)

Shooterele tactice au fost întotdeauna unul dintre genurile mele preferate de jocuri, iar dacă asta vine din partea unei serii precum Sniper Elite, cu atât mai bine. Am un istoric destul de amănunțit cu franciza celor de la Rebellion, de pe vremea când eram copil și mă întrecem cu tata în speedrun prin primul capitol din aventurile lui Karl Fairburne. Trecut-au anii, și iată cum ne pomenim cu Sniper Elite 5, cel mai ambițios joc al dezvoltatorilor în materie de gameplay, tactică și explorare.

Și cred că au avut dreptate să recunoască faptul că s-au axat în special pe elementele acestea, pentru că premisa francizei începe deja să semene cu filmele Taken. Dacă Liam Neeson era un părinte atât de iresponsabil încât și-a pierdut fiica de vreo trei ori, Karl Fairburne pare că nu-și face treaba bine, pentru că e a cincea oară când încearcă să lichideze cel de-al Treilea Reich. Dar hai să nu mai fim cârcotași și să ne bucurăm că asupra noastră s-a pogorât încă o lansare interesantă.

O escapadă în Franța

Sniper Elite 5 schimbă nițel așa-numitul teatru al războiului. Lași în urmă condimentele mediteraneene din SE 4 Italia și te pomenești că ajungi în Franța anului 1944 și te alături Aliaților pentru a distruge (încă) o armă secretă de-a naziștilor, poreclită „Project Kraken„. And thats’s just it. Punct și de la capăt. Cumva, era de așteptat, pentru că premisa celui de-al Doilea Război Mondial este atât de supra-saturată în jocuri, încât pleci cu ideea că deja nici nu-ți mai pasă de poveste. Există o multitudine de jocuri cu acest specific, iar dacă nu te gândești instant la nume precum Call of Duty, Wolfenstein și, evident Sniper Elite 1, V2, 3, 4, Zombie Army 1, 2, 3, 4 și acum, poftim, 5, deja nu mai avem ce discuta.

Ideea este deja răsuflată și, vorba colegului de breaslă, există o mulțime de alte scenarii istorice care să poată fi explorate cu succes în gaming. Iertăm această încăpățânare a dezvoltatorului și mergem mai departe în acceptarea faptului că povestea, deși extrem de clișeică și reciclată, lasă loc unei experiențe immersive și destul de fruitful care îmbină drama narativă cu gameplay-ul, adică elementul definitoriu al francizei cu pricina. Du-te și fă aia, salveză-l pe x-ulescu, aruncă în aer tunurile lui cutărică și overall fă tot ce ai făcut și până acum pentru a duce la bun sfârșit acest scenariu și a oblitera Project Kraken. Hmmm, oare unde am mai auzit eu de astea…? Oh, da…

Karl Fairburne nu a apucat să vadă grafica din 2022

Dacă povestea îți pare reciclată, Rebellion nu prea este ușă de biserică nici când vine vorba despre grafică. Nu prea constat o îmbunătățire semnificativă comparativ cu predecesorul lui Sniper Elite 5. Ba chiar îndrăznesc să-l compar puțin până și cu SE 3, care la vremea sa chiar s-a dovedit deosebit de arătos. Și nu mi-o luați în nume de rău, pentru că n-aș avea niciun interes să caut nod în papură unei francize de care sunt foarte atașat. Doar că pe alocuri se observă cum graba strică treaba.

Deși Sniper Elite 5 abundă în detalii și peisaje care îți amintesc de Italia lui 4 și de imersiunea oferită, uneori dai de texturi grăbite sau prost gestionate. Unde modelele high-quality ale personajelor au potențial, ele sunt de multe ori eclipsate de animații silly sau nerealiste. Este un paradox nu neapărat frustrant, ci persistent. În mod clar nu putem vorbi despre o grafică în pas cu standardele 2022, dar nici nu vorbim despre ceva deosebit de deranjant. Până la urmă, Sniper Elite a pus întotdeauna accentul pe mecanici, lăsând povestea și grafica de ultimă generație pe plan secund. Nu este neapărat ceva rău, dar mi-ar fi plăcut ceva mai multă grijă la detalii, atât în direcția vizuală, cât și în unele situații de ordin sonor, cum ar fi anumite dialoguri în care sunetul pare fad și șters, iar voice acting-ul tinde să o dea de gard.

Lumea jocului este imensă, fapt care consolidează abordarea sandbox evidențiată atât de frumos în Sniper Elite 4. Unde peisajele pitorești ale Italiei te ispiteau să explorezi și să nu te grăbești să treci ca prin brânză prin fasciști, Franța te invită să te aventurezi pe plajele sale înnegrite de cenușa exploziilor și răvășită de gloanțe, să treci prin străduțe pietruite flancate de căsuțe rustice, să te strecori prin vile și castele, dar să și încerci să treci nevăzut prin lanuri și câmpuri peste care lumina asfințitului se așterne spectaculos.

Lumea jocului este plină de viață și denotă acuratețe istorică, iar asta se datorează procesului de fotogrammetrie, care le-a permis dezvoltatorilor să recreeze cu autenticitate Franța anilor 1940. Este un procedeu pe care îl regăsim în multe jocuri, iar dacă este făcut cum trebuie, rezultatul este deosebit. Orium, Rebellion au fost nițel superficiali cu grafica lui Sniper Elite 5, iar când incluzi în joc un Photo Mode cu care să îți explorezi latura artistică, e mai pare păcat să nu acorzi atenție acestor lucruri. Este o experiență frumoasă, dar clar era loc de mult, mult mai bine, în special pentru că vorbim despre o lansare de actualitate!

De veghe în lanul de porumb

Karl nu este un weakling, dar nu este nici Rambo, deci stealth-ul și creativitatea sunt cei mai buni prieteni ai tăi. Îmi place că jocul a perpetuat opțiunile tactice ale predecesorilor săi, astfel încât ai multe alternative prin care să explorezi harta și să-ți duci la bun sfârșit misiunile. Îți poți asasina pe tăcute inamicii, le poți ascunde cadavrele pentru a nu da de bănuit, ba chiar te poți cățăra și atârna de lespezi dacă nu vrei să fii observat când treci o stradă sau un pod.

Verticalitatea și sandbox-ul lui Sniper Elite 4 au fost valorificate din plin în Sniper Elite 5, și nu pot decât să-mi recunosc satisfacția de a parcurge cu istețime harta jocului. Ai posibilitatea de a sabota vehicule și aparatură pentru a crea distorsiuni sonore în cazul în care vrei să tragi cu luneta și să-ți maschezi focul de armă. Poți să te arunci în boscheți și să fluieri sau să dai cu pietre dacă ai în plan să distragi inamicii și să-i redirecționezi către o altă zonă sau spre tine.

Totul ține de creativitate, iar introducerea modului de focus îl face pe Karl să perceapă cele mai mici detalii din jurul său: obiecte importante care sunt evidențiate în galben, poziția și pașii inamicilor, iar asta oferă o nouă dimensiune lui Sniper Elite 5. A trecut ceva vreme de când nu m-am mai bucurat așa de stealth-ul unui joc, și nu-mi pot aminti momentan de alte francize în afară de Dishonored sau Sniper Ghost Warrior.

Gameplay fenomenal, în defavoarea originalității

Întregul concept din spatele seriei gravitează în jurul balisticii. Disciplina cu pricina este valorificată din plin în Sniper Elite 5. Am citit că dezvoltatorii au consultat experți în domeniu pentru a putea reda gunplay-ul și mecanicile de sniping cât mai accurate cu putință. Tocmai de aceea, nu recomand sub nicio formă să treceți prin joc pe treptele de dificultate sub Sharpshooter, adică Medium. De fapt, nivelul de challenge propus de treapta medie este perfectă atât pentru începătorii în căutare de provocări echilibrate, cât și de cei care revin asupra seriei după un car de ani, precum je.

Pe nivelul Sharpshooter, traiectoria gloanțelor este afectată de vânt și de gravitație, dar asta într-o mică măsură. HUD-ul are toate indicatoarele care te ajută să te orientezi atât în parcurgerea hărții, cât și când ești cu ochiu’-n lunetă. Pe treptele superioare, lucrurile se schimbă, evident. Balistica devine mai accentuată, HUD-ul este limitat, iar inamicii sunt și mai periculoși. Dar asta conferă autenticitate și n-o să simți că jocul este îngreunat artificial sau că eforturile tale sunt în zadar.

Și că veni vorba de inamici, AI-ul a fost și el îmbunătățit, astfel încât dușmanul se adaptează mai ușor și oferă o provocare mai fun și mai engaging chiar și pe nivelul Medium, după cum precizam anterior. Lumea lui Sniper Elite 5 plânge să fie explorată și să-ți scremi creierul pentru a găsi parcursul optim. Stealth-ul combinat cu gunplay-ul oferă satisfacție și un simț de împuternicire, iar la asta contribuie și alți factori importanți.

În primul rând, customizarea armelor modifică și parametrii acestora. În funcție de atașamente, atributele acestora sunt crescute sau limitate. Sunetul, controlul, traiectoria, viteza de încărcare, toate sunt influențabile de atașamentele pe care le alegi atunci când îți creezi loadout-ul pentru fiecare misiune. Asta poate fi realizată fie in-game, când găsești un workbench, fie direct din meniu sau din meniul de pregătire între misiuni.În al doilea rând, progresul prin Sniper Elite 5 păstrează accentele RPG ale predecesorilor. Haosul pe care-l lași în urma ta îți aduce XP, care se transferă în achievement-uri in-game, scoruri în Leaderboards și puncte pe care le poți distribui în cele trei skilltrees mari și late. Ele sunt ușor de gestionat și îți oferă motivație să afișezi un comportament exemplar în timpul misiunilor, pentru că este important să le deblochezi pentru a putea face față provocărilor din Sniper Elite 5.

În al treilea rând, killcam-ul este fenomenal! Cu mici îmbunătățiri, animațiile și grafica sunt acum mult mai hidoase, dezgustătoare și anatomically accurate. În plus, nu doar arma cu lunetă poate declanșa killcam-ul, ci și pistoalele, mitralierele și asasinările stealthy. Ți se întoarce carnea pe tine când vezi o astfel de imagine artistică și fix ăsta este unul dintre eyecandy-urile care au consacrat franciza.

Toate aceste aspecte se împletesc armonios pentru a crea o experiență foarte rewarding și motivantă, dar apare problema obiectivelor enervant de repetitive. Atât cele principale, cât și cele secundare, nu diferă cu nimic între ele și nu de puține ori te vei trezi că în fiecare nivel trebuie/ poți îndeplini aceleași sarcini over and over again. Detonează niște baterii antiaeriene, detonează niște bunkere, plantează un glonț în ceafa unui nene și tot așa. Obiectivele în sine nu îți dau acel sentiment că participi la ceva periculos și important, care va schimba cursul istoriei. Duse sunt vremurile în care strângeai din fesieri atunci când te fofileai prin tranșee lângă un tanc în primul Sniper Elite. Parcursul jocurilor recente te poate face să te grăbești și să treci prin nivele ca gâsca prin apă și e păcat de un joc cu o astfel de lume detaliată și (pe alocuri) frumos conturată.

Dark Souls în Sniper Elite 5?!

Componenta multiplayer păstrează opțiunea de co-op, versus și survival, dar introduce o noutate care mi-a plăcut maxim. Este vorba despre Axis Invasion, iar dacă ai setarea asta activată, le vei permite jucătorilor să-ți invadeze campania și să te vâneze cu sniperul din dotare. Invadatatorul devine Jäger Sniper și modelul invadării acționează, vai Doamne, fix ca-n Dark Souls. Inamicii din lumea ta nu-l pot atinge, dar te pot atinge pe tine, haha.

În plus, invadatorul poate interacționa cu inamicii pentru a-i alerta cu privire la poziția ta aproximativă, iar asta te face să-ți pierzi calmul și să te repoziționezi foarte des pentru a-l neutraliza forever pe musafirul nepoftit. Mărturisesc că am eșuat lamentabil în a respinge atacul venit prin Axis Invasion. Nu am fost un fan al multiplayer-ului din Sniper Elite și mereu m-am distrat cel mai bine în acest sens prin spin-off-urile Zombie Army, dar modul ăsta Axis Invasion este chiar fun și adaugă o notă de randomness în parcursul campaniei tale.

Desigur, poți opri oricând opțiunea asta. Poți închide sesiunea Campaniei tale pentru a o putea traversa liniștit, doar tu, pușca și cureaua lată, dar care mai este farmecul unei invazii random sau al unui squad în co-op? Bine, mie îmi place să fiu solo și să intru cu adevărat în pielea lui Karl Fairburne, dar o sesiune cu prietenii sau cu străinii de pe net n-a stricat niciodată. Și ăsta este un mare atuu, care sigur va crește gradul de rejucabilitate și player base-ul însetat de achievement-uri.

La final de voiaj

A trecut ceva de când n-am trecut cu atâta implicare printr-un joc. Titluri ca Dark Souls, Elden Ring, Cyberpunk 2077, Dying Light 1 și 2 și Darkest Dungeon au făcut parte din rotația mea o bună bucată de vreme, iar seria dezvoltată de Rebellion m-a făcut să mă simt ca un adevărat lunetist de elită de când eram cât genunchiul nucii și până astăzi. Sniper Elite 5 are toate șansele să fie o lansare populară și să se bucure de respectul și admirația cuvenite. Fanii își vor da seama că nu au de ce să se aștepte la un wow factor pe partea de poveste și grafică. Noii recruți, în schimb, vor sta să caște gura în fața peisajelor spectaculoase și vor face primii pași în lumea simulatoarelor balistice consacrate.

Sniper Elite 5 este departe de a fi un joc perfect, dar chiar și așa este o experiență formidabilă, pusă în valoare de gameplay-ul pe care este clădită întreaga serie. Da, este repetitiv pe alocuri și nu te simți mereu implicat în lumea sa, dar acuratețea istorică și mecanicile complexe și interesante se vor dovedi un substitut satisfăcător. Unde mai pui că partea de multiplayer are acum un element nou care te face să fii și mai mult în alertă. Pentru cei care abia acum au auzit de franciza aceasta, Sniper Elite 5 este un punct de pornire potrivit. Pentru veterani, Sniper Elite 5 este o întoarcere plăcută, chiar dacă se putea mai bine în unele aspecte.