Auto

Smart se reprofilează și își dezvăluie primul SUV all-electric

Smart face o mică schimbare, astfel încât mașinuțele sale simpatice vor rămâne cel mai probabil în urma modei. Compania se reorientează și pornește pe calea mașinilor electrice, iar cu această ocazie, Smart și-a dezvăluit primul SUV complet electric, intitulat… Smart #1. Da, se citește smart hashtag one și este un model gândit să fie compact, versatil și rapid.

Motorul său de 200 kW produce 268 de cai-putere și un cuplu de 114 kg. Noul #1 este alimentat de o baterie de 66 kWh care oferă o autonomie între 418 și 439 de kilometri. Partea bună este că bateria poate fi încărcată rapid la 150kW cu un încărcător DC special, care o va încărca de la 10% la 80% în vreo jumătate de oră.

Smart SUV Electric (1)

#1 vine și cu o serie de caracteristici care nu au de gând să ocolească segmentul EV-urilor. Micul SUV dispune de un habitaclu arătos, cu un sistem audio Beats de 13 difuzoare iar la bord tronează un display tactil de 12.8 inci cu sistem de infotainment bazat pe AI, flancat de un ecran de 9.2 inci în spatele volanului și de un display head-up de 10 inci.  #1 oferă și deblocare cu telefonul în sistem phone-as-key, fiind totodată compatibil cu update-uri OTA și mai multe moduri de driving assitance, cum ar fi cel dedicat menținerii benzii în timpul conducerii.

Smart SUV Electric (1)

Smart #1 este construit folosind arhitectura electrică SEA, dezvoltată de producătorul auto chinez Geely. De aceea, mașina va fi construită în China pentru a sublinia această alianță a lui Smart cu Geely, urmând a fi pusă la vânzare în Europa (Statele Unite par a fi complet excluse) spre finalul lui 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button