Legendarul GTA 3 a pornit o revoluție în gaming atunci când s-a lansat în 2001. Este poate cel mai important titlu pentru Rockstar Games, și a reprezentat un etalon pe care multe alte studiouri de jocuri au încercat să îl reproducă, cu diferite grade de succes. Din cele mai reușite îmi vin în minte jocurile Saints Row, primele patru, nu abominația de reboot din 2022, alături de originalul Mafia din 2002, dar și titluri mai puțin cunoscute în mainstream precum Scarface: The World is Yours.
Sleeping Dogs este, de asemenea, unul dintre numele care pot fi încadrate pe această listă, și din pură curiozitate și puțină plictiseală, am decis să îl cumpăr pe Steam și să îl încerc. Cu două săptămâni înainte auzisem de Sleeping Dogs prin cercurile gamerilor sofisticați, dar nu îl încercasem, iar acum este unul dintre jocurile mele preferate de acțiune din toate timpurile. Este un hidden gem pe care, dacă te consideri fan GTA, trebuie să îl încerci.
Poveste și atmosferă
Astea fiind zise, hai să vorbim mai în amănunt despre joc, și ce alt punct de plecare mai bun decât povestea foarte bună? Totul începe cu Wei Shen, un polițist din Hong-Kong școlit prin America, sub acoperire încercând să infiltrezi cea mai mare rețea mafiotă din oraș în încercarea de a deconspira operațiunea. Doar că lucrurile funcționează puțin diferit în Hong-Kong, și pentru a avea o șansă de reușită trebuie să te faci frate cu dracu’. Asta e o dinamică interesantă, pentru că brusc nu mai ești un criminal mânat doar de profit, așa cum am mai văzut în trecut în astfel de jocuri, ci un om al legii cu un scop clar.
Problema e că, într-o situație ca asta, scopul trebuie să scuze mijloacele, și vrând-nevrând ajungi prins în niște situații nu tocmai frumoase, în care iei parte la tot felul de infracțiuni însoțite de crime și furt. Dar asta e singura soluție pe care o ai, și cu cât te afunzi mai mult în lumea interlopă, cu atât te apropii mai tare de ținta ta finală și, implicit, de finalizarea misiunii.
Pe tot parcursul celor aproximativ 12 ore de main story vei asista la o poveste spumoasă, cu multe momente memorabile, personaje scrise bine și situații interesante. Firul narativ are un pacing bun care nu prea te lasă să te plictisești, și am fost prins încă de la primele misiuni. Nu e totul perfect, și există câteva momente care se simt deconectate de restul campaniei, dar sunt puține la număr iar misiunile în sine sunt scurte în general, deci treci imediat prin ele și ajungi la secvențele mai bune.
Actorii vocali sunt buni, nimic spectaculos, și am apreciat mult că majoritatea mai aruncă câte o expresie în cantoneză între frazele în engleză. Dacă ai subtitrările pornite nu vei pierde nimic, și asta adaugă un strat de autenticitate și atmosferă de care jocul oricum nu avea nevoie, dar care este binevenit oricum. Și spun că nu avea nevoie pentru că Sleeping Dogs mustește de atmosferă la tot pasul.
Gameplay
Dar ce ar fi o poveste bună cu un gameplay plictisitor? Ei bine, din fericire, nu e cazul aici, și gameplay-ul din Sleeping Dogs este, în general, foarte bun. Jocul se vrea a fi un melee fighter în stilul jocurilor Batman: Arkham, și implementează aproape 1:1 sistemul de bătaie parte-n parte de acolo. Ai combo-uri pe care le poți face din combinații de lovituri ușoare și grele, un buton dedicat pentru counter atunci când un inamic încearcă să te ardă iar în combinație cu animațiile precise, fighting-ul este o plăcere în Sleeping Dogs.
Totodată, jocul are și arme de foc care își fac apariția cam pe la jumătatea campaniei, ceea ce mi se pare perfect. Ai timp să te familiarizezi cu sistemul de bătaie cu pumnii, și fix atunci când bănuiești că ai început să te plictisești de asta, jocul îți aruncă în brațe primul pistol care schimbă dramatic datele problemei. Brusc, pe lângă faptul că poți trage cu armele, ai acces și la un sistem de bullet time care se activează atunci când ieși din cover și se prelungește atunci când omori inamici.
Asta e dovada clară că Sleeping Dogs nu s-a sfiit să copieze idei bune din alte părți. De la sistemul de combat din Arkham, la Bullet Time-ul din Max Payne, jocul ăsta se simte ca un album „Best of” dedicat genului Action, și deși nu reinventează roata sau apa caldă, toate astea combinate îți oferă o experiență a naibii de distractivă pe care e greu să nu o apreciezi.
Ce nu am apreciat așa tare este sistemul de condus, care lasă destul de mult de dorit, cel puțin în ochii mei. Prin comparație cu GTA 4, lansat cu patru ani mai devreme, (link de la review-ul ăla în descriere) mașinile din Sleeping Dogs se simt ca și cum plutesc deasupra șoselei, și sistemul de fizică nu este nici pe departe la fel de sofisticat. Asta înseamnă că există o perioadă de ajustare, mai ales când vine vorba de butonul de drift care funcționează destul de ciudat, dar la un moment dat te vei prinde de cum funcționează lucrurile.
O mică problemă este că, atunci când ești în timpul unei misiuni, jocul contorizează câte daune provoci mediului din jurul tău, și te depunctează în consecință. Spre exemplu, dacă ciupești un gard de pe marginea trotoarului sau dacă rupi un hidrant din pământ vei pierde puncte din scorul final, în ideea în care ești un polițist care nu ar trebui să producă daune orașului. Dar asta e extrem de greu atunci când mașina ta se controlează ca un autobuz de înghețată cu NoS într-un oraș aglomerat și plin de pietoni.
În cele din urmă, așa cum spuneam, vei prinde șpilul, dar până atunci vei avea de luptă cu controalele. Mi-a plăcut să văd că există o oarecare diferență între tipurile de mașini din joc, și diferite clase de autovehicule au particularitățile lor atunci când vine vorba de manevrabilitate și viteză, dar chiar și așa consider sistemul de driving drept veriga slabă a întregului joc. Am citit păreri împărțite pe acest subiect, deci ție s-ar putea să îți placă din prima, dar mie mi-a cauzat niște dureri de cap, așa că mă văd nevoit să menționez.
Vestea bună este că, daca mecanicile de condus mediocre sunt cea mai rea parte a jocului, înseamnă că restul e foarte bun, și este adevărat. În Sleeping Dogs strângi experiență în trei categorii distincte: cea de polițist, care e afectată de distrugerile tale prin oraș, ce vorbeam mai devreme, cea de membru al mafiei și cea de cetățean al orașului Hong-Kong.
Dacă pentru primele două e evident de unde câștigi punctele de experiență, mai precis din misiunile principale și din contractele de polițist pe care Wei Shen le poate lua extra, pentru ultima trebuie să faci tot felul de favoruri concetățenilor tăi pentru a le câștiga respectul. Odată ce deblochezi un nivel nou poți aloca un skill point într-o listă specifică fiecărei categorii. Adică talent tree-ul de mafie te ajută să te bați mai bine și cel de poliție să te aperi mai bine în timp ce nivelul de cetățean afectează chestii precum ce mașini poți să cumperi și cât de mult rezistă diferite bonusuri pe care le poți lua mâncând mâncare de stradă sau mergând la un masaj.
E un sistem care la prima vedere pare destul de complex dar în realitate e destul de liniar, și dacă faci multe obiective secundare pe lângă misiunile prinicpale vei avea suficient XP pentru mai toate skill-urile de acolo. Nu e un lucru rău, și consider că alte jocuri de genul ar putea învăța câte ceva din implementarea asta.
Camera se controlează într-un mod specific jocurilor din perioada aia, adică încearcă să se recentreze singură la fiecare pas pe care îl faci într-o anumită direcție. Recunosc că lucrul ăsta m-a frustrat puțin la început, dar odată ce am învățat să lucrez în jurul camerei, și să o las să își facă damblaua înainte să încerc să o corectez din joystick, lucrurile s-au îmbunătățit.
Grafică și sunet
Pe parte de grafică nu avem cum să ne ascundem după deget, și se vede clar că avem în față un joc lansat inițial în 2012. Eu am jucat versiunea Definitive Edition pentru consolele next-gen, adică Xbox One și PS4. Sleeping Dogs a fost unul dintre ultimele titluri mari dedicate generației PS3 și Xbox 360, iar versiunea asta îmbunătățește câteva aspecte importante, cum ar fi grafica.
Și cu toate că nu e ceva nemaivăzut, Sleeping Dogs nu arată deloc rău. Hong-Kong-ul din joc este reprodus superb, este plin de caracter și este o plăcere să te plimbi pe străzile ude de ploaie, pe sub lumini de neon sau prin alei întunecate, totul în timp ce ai o mulțime de NPC prin jurul tău care își văd de treburile zilnice. Se simte ca un oraș locuit, ca o adevărată metropolă aglomerată care ar funcționa și fără tine acolo, iar ăsta este și farmecul. Nu ești salvatorul lumii, și nici „the chosen one”, ci trebuie să păstrezi o aparență cât mai simplă pentru a-ți păstra acoperirea.
Astea fiind zise însă, jocul își arată vârsta. Prin comparație cu detaliile grafice pe care le vedem astăzi în jocuri, Sleeping Dogs nu e prea arătos, cu niște texturi de joasă rezoluție și un sistem de iluminare net inferior ray-tracing-ului de acum. Totuși, jocul are un look aparte care îl diferențiază de alte titluri, și artstyle-ul, atmosfera și feeling-ul orașului a fost capturat perfect, lucru care încă se păstrează și în ziua de azi.
Fiind un joc vechi nu ai nevoie de cine știe ce hardware să îl rulezi, iar cu niște cerințe de sistem de genul „Intel Core 2 Duo” și 4GB RAM, cam orice sistem sau laptop din ultimii 10 ani ar trebui să facă față. În plus, Sleeping Dogs este grozav de jucat pe o consolă portabilă gen Steam Deck sau ROG Ally, și e un joc numai bun de luat după tine în deplasare.
Cât despre sunet, am zis deja că actorii vocali fac o treabă grozavă deci nu o să mai ating asta. În schimb, vreau să punctez cât de mișto se aud bătăile corp la corp din joc. Fiecare karată dată are un feedback auditiv satisfăcător, zgomotul făcut de inamicii care se prăpădesc pe jos e plăcut și corect. Motoarele mașinilor sună cam artificial însă, dar am apreciat selecția de posturi de radio pe care le poți asculta, cu destul de multe piese cunoscute pe care să dansezi sau să dai din cap în timpul petrecut până ajungi la obiectiv.
Concluzie
În final, trebuie să vă mărturisesc că mi-a plăcut la nebunie Sleeping Dogs, și îmi pare rău că nu l-am jucat mai devreme. Chiar și cu experiența pe care o am acum și cu jocurile moderne de care ne bucurăm cu toții în minte, tot am fost dat pe spate de joc. Are câteva minusuri în ochii mei, cum ar fi condusul pe care alții văd că îl laudă, dar per total Sleeping Dogs este o bijuterie de joc, un hidden gem de care mulți doar au auzit fără să îi acorde prea multă importanță, așa cum am fost și eu.
Și ce mai greșeală am făcut. Merită din plin să îl încerci și tu dacă n-ai făcut-o deja, măcar ca să experimentezi o super poveste de acțiune despre un polițist sub acoperire care jonglează la limita dintre onoare și criminalitate. Mecanicile prezente sunt și ele bine puse la punct și complimentează perfect experiența, mai ales acum înainte de lansarea GTA 6, ca să te bage în filmul potrivit. Îl poți găsi la preț de nimic, oriunde între 7 și 15 euro am văzut, și merge și pe un cartof, deci nu ai nici o scuză.
