Shenmue 1 și 2 au acum o dată de lansare pentru PC
Relansările jocurilor Shenmue au fost planificate înainte de a fi dezvăluit al treilea joc, a declarat John Clark, vicepreședinte al distribuitorului Sega Europe, la începutul acestui an. Acum, atât Shenmue, cât și succesorul său Shenmue 2 au o dată de lansare pentru PC: 21 august.
Considerate ca fiind versiunile „definitive” ale jocurilor originale de pe Dreamcast – lansate inițial în 1999 și respectiv în 2001 – variantele lor pentru Steam vin cu o rezoluție care poate scala complet, opțiuni grafice pentru PC, un UI actualizat și voiceover-uri japoneze sau engleze. De asemenea, jucătorii pot alege între sistemele de control moderne și clasice.
Sega a declarat:
De la lansările lor originale, Shenmue 1 și 2 au atras un număr de fani pasionați și sunt venerate ca fiind una dintre cele mai mari serii de jocuri din toate timpurile. Aceste capodopere revoluționare oferă o poveste captivantă de răzbunare pe măsură ce Ryo Hazuki se hotărăște să răzbune moartea tatălui său și încearcă să descopere secretele din spatele unui artefact misterios cunoscut sub numele de Dragon Mirror.
Cum vor scala mai precis jocurile și ce opțiuni de grafică pentru PC vor fi suportate rămâne momentan neelucidat – dar ne așteptăm să aflăm mai multe știri despre asta înainte de 21 august. Dacă sunteți interesat de făcut precomandă, Sega spune că Steam oferă o reducere de zece procente de acum și până la lansare.
Mai multe detalii în trailerul de mai jos.