Serialele bazate pe God of War și Horizon Zero Dawn vor primi același tratament ca și The Last of Us

Abia ce-am terminat de urmărit The Last of Us acum câteva săptămâni, când am scos și review pe PlayGround, iar acum sunt în lipsă acută de seriale. Așa că pentru mine, vestea ca God of War și Horizon Zero Dawn ajung pe micile ecrane a venit numai bine. Dar motivele de bucurie nu se încheie aici, întrucât șeful PlayStation Productions (Asad Qizilbash) a spus că ambele seriale vor primi același tratament ca și The Last of Us de pe HBO.
Asad Qizilbash a vorbit pe acest subiect în cel mai recent episod din Official PlayStation Podcast. Tema discuției a fost importanța pe care o joacă respectarea materialului original atunci când vorbim despre o adaptare pe micile ecrane. Acesta a dat ca exemplu treaba foarte bună pe care au făcut-o cei de la HBO cu The Last of Us, serial care a reușit să cucerească o mulțime de oameni, fie ei gameri sau nu.
Grija sporită și formula pe care am aplicat-o în cazul lui The Last of Us, va reveni și în cazul Horizon și God of War. Vom spune povestea jocului pentru că putem, pentru că este spectaculoasă, avem timpul necesar pentru a o face cum trebuie și putem să o extindem de-a lungul mai a mai multe episoade. Nu încercăm să înghesuim cât mai multă informație într-un film de două ore.
Veți primi aceeași poveste ca și în joc, dar vom găsi oportunități pentru a îmbogăți această experiență și pentru a explora alte personaje, și vom construi o lume care pur și simplu nu este posibilă sub forma unui joc. Este foarte interesant pentru mine; fanii vor aprecia modul în care jocul prinde viață, dar și noutățile pe care le vom aduce, la fel cum am făcut în The Last of Us.
Serialele Horizon și God of War vor fi dezvoltate de echipe diferite
Altă chestie care îmi place este diversitatea echipelor implicate în proiect. Iar aici nu vorbesc de vreo chestiune d-asta politically correct sau ceva, ci modul în care sunt împărțite proiectele. După cum am spus deja, The Last of Us a fost dezvoltat de HBO Max. Horizon Zero Dawn va fi adaptat de Netflix, în timp ce Amazon Prime se va ocupa de God of War. În felul ăsta vedem mai multe surse creative la treabă și vom primi experiențe diferite, la fel ca și jocurile pe care sunt bazate serialele.
Pot spune că îmi place direcția în care se îndreaptă PlayStation, care devine încetul cu încetul un nume popular și în afara industriei de jocuri video. Deja compania este celebră datorită consolelor cu același nume, dar acum, cu trecerea în mainstream entertainment, se va alege cu și mai mulți fani. Iar pe măsură ce aceștia vor descoperi că serialele favorite sunt bazate pe jocuri, cine știe, poate că vor cumpăra și un PlayStation 5 pe care să experimenteze materialul sursă.