Amazon Studios ar putea produce un serial God of War
Dacă facem abstracție de situația curentă, am putea spune că trăim vremuri interesante și incitante. Și ce mai vremuri! Seriale bazate pe The Last of Us, pe Halo și pe Fallout se află în dezvoltare, iar partea cea mai tare este că astea nu sunt singurele adaptări ale unor francize emblematice. În ultima vreme se vorbește și despre un serial care-l va aduce pe micile ecrane pe bărbosul nostru preferat. Și nu, nu-s eu sa Marinake, pentru că bărbosul cu pricina este chel și-l cheamă Kratos.
Cică Amazon Studio și PlayStation Productions discută despre această adaptare live-action, potrivit Deadline. Materialul îi menționează pe Mark Fergus și Hawk Ostby (cunoscuti pentru serialele The Expanse și Children of Men) pe lista celor care vor contribui la acest proiect. Din păcate, nu există alte informații clare, și nici nu au fost oferite detalii din partea celor două companii privind serialul God of War.
God of War ar face bine să-și primească serialul!
Este un subiect de discuție foarte popular, întrucât God of War 2018 a devenit unul din cele mai bune jocuri, iar plasarea lui Kratos pe tărâmurile nordice în rolul unui tată forțat să-și confrunte propriul sine și să-i protejeze pe cei dragi nu face decât să contribuie la spiritul artistic al titlului creat de Santa Monica Studios.
Dacă veștile se dovedesc adevărate, am putea avea de-a face cu o adaptare majoră, al patrulea IP care își primește transpunerea în film sau serial din partea PlayStation Production. Divizia are plănuite în momentul de față alte trei adaptări ale unor serii îndrăgite: Mai sus menționatul The Last of Us, alături de un film Ghost of Tsushima și un serial Twisted Metal.