GamingPC&ConsolesTech&IT

Seria The Witcher apare anul acesta pe Netflix

De când cu The Witcher 3, toată lumea este foarte dornică să vadă celebrul personaj al lui Andrzej Sapkowski, și lumea pe care a reușit să o creeze, într-un soi de ecranizare. Adică, alta decât cea realizată în Polonia acum vreo 20 de ani. Nu prea mai vrea nimeni să o vadă pe aia.

Așa că o altă adaptare este în lucru de ceva vreme, mulțumită celor de la Netflix. Iar serviciul de streaming a confirmat că seria bazată pe The Witcher va sosi chiar anul acesta. Mai exact, în ultimul sfert din 2019, așa că ar putea fi oriunde între octombrie și decembrie. Important este că va sosi anul aceasta, nu mai avem mult de așteptat pentru a vedea dacă va fi ceva de capul adaptării.

Nu prea sunt cunoscute multe detalii referitor la ce părți din poveste vor fi adaptate în serialul de 8 episoade. Cert este că firul narativ este bazat mai mult pe cărți decât pe joc, dar partea vizuală va fi inspirată din interpretarea celor de la CD Projekt.

Rolul principal, al lui Geralt Rivianul (Geralt Roger Eric du Haute-Bellegarde în numele său complet și pompos) este interpretat de fostul Superman din filmele Warner Bros, Henry Cavill.

[Overclock 3D]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button