TECH

Sennheiser va construi în România noua sa fabrică

– Sennheiser anunță planurile sale de a construi la Brașov cea de-a patra sa fabrică la nivel global. Mutarea face parte din strategia companiei de a se consolida pe termen lung ca o afacere de familie independentă. Alături de fabricile deja existente în Germania, Irlanda și Statele Unite ale Americii, noua bază de producție va asigura pentru Sennheiser și mai multă flexibilitate pentru a acoperi cererea din piață. După finalizarea construcției, programată anul acesta, fabrica din Brașov se va concentra inițial pe producția de electronice destinate publicului larg.

Prin investiția într-o nouă fabrică, Sennheiser intenționează să își întărească poziția pe piața Europeană de produse electronice. Dr. Andreas Sennheiser, Co-CEO Sennheiser, a declarat:

De mai mulți ani, EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) este regiunea care ne-a adus cele mai mari creșteri. Cu noua fabrică din România, avem o a treia bază de producție europeană și, în același timp, ne extindem rețeaua de distribuție din Europa. Aceste acțiuni ne oferă un mai bun control asupra volumelor de producție, dar și capacitatea de a fi mai flexibili în a adapta produsele noastre la cerințe de piață dinamice. Cu această nouă fabrică ne continuăm investițiile în independența care continuă să reprezinte calitatea distinctivă și avantajul Sennheiser ca o afacere de familie.

În calitate de centru industrial și universitar, orașul transilvănean Brașov oferă companiei Sennheiser un excelent mediu de afaceri pentru noua fabrică. Daniel Sennheiser, Co-CEO at Sennheiser, a declarat:

Unul dintre principalele motive pentru care am ales Brașovul este infrastructura, apoi conexiunea foarte bună cu zona economică europeană. Așteptăm cu nerăbdare să cooperăm cu Industrial Park Brașov (IPB). Ca un partener important, IPB va juca un rol cheie în a asigura standardele de înaltă calitate pe care le avem pentru fabricarea produselor noastre.

Noua fabrică se va concentra pe producția de electronice destinate publicului larg.

Călin Costan, proprietarul grupului de firme ICCO (Industrial Park Brașov), a declarat:

Suntem încântați să primim în curând compania Sennheiser în comunitatea dinamică a organizațiilor internaționale din Brașov. Afacerea de familie Sennheiser este recunoscută la nivel mondial atât pentru inovațiile sale, cât și pentru crearea unor produse de cea mai înaltă calitate.

În total, Sennheiser lucrează cu 20 de subsidiare de vânzări și parteneri comerciali în peste 50 de țări din întreaga lume. Cinci centre de inovație folosesc cercetări și procese de dezvoltare pentru a îmbunătăți puterea inovativă a specialiștilor audio.

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button