
Încă de a începutul acestui an, lumea a fost cu ochii pe Samsung. Seria Galaxy S23, lansată în Februarie, începe să se dovedească încet dar sigur o reușită, mulți sunt de părere că S23 este cel mai bun S făcut vreodată, sunt telefoane cu o mulțime de specificații de top și o construcție solidă. Dar, la finalul zilei, nu astea sunt cele care vând cele mai multe unității, din mai multe motive. Cel mai important rămâne acela că cei mai mulți nu vor sau nu pot să plătească la nord de 1.000 de euro pe un telefon.
Iar asta ne aduce la modelele din materialul de azi, deci telefoanele momentului sunt noile modele din seria A. Gândite „pentru mase”, A14, A34 și A54 bifează multe dintre criteriile esențiale unui telefon de buget. Fie că vorbim despre un ecran rapid sau o baterie mare, consider că aceste trei modele sunt mai importante din punct de vedere „economic” decât cele de vârf.
Design, construcție și accesorii
Și am să încep vreau cu o ironie: sunt deci telefoane de buget… cărora le lipste încărcătorul… din pachet! Da, da, înțeleg că în felul asta cutiile sunt mai mici și mai ușor de transportat și că întreg procesul e mai prietenos cu mediul, dar atunci când mai trebuie să cotizezi încă 10% în plus față de prețul telefonului pentru un brick, mi se pare aiurea!
Știu că asta-i trendul, this is the way cum zicea un anume faimos personaj din universul Star Wars, dar… tocmai ce vorbiram saptama trecută despre competiție, care nu doar că oferă încărcări mult mai rapide… dar și obiectul muncii, adică încărcătorul în pachet. În schimb, în cutie am găsit cablurile de încărcare, bine că măcar astea sunt incluse, și bineînțeles, telefoanele însele.
Deci avem așa, în ordinea numerelor de pe tricou: Samsung Galaxy A14 5G, A34 5G și A54 5G. Și cum fiecare telefon face parte dintr-o categorie diferită de preț, am să vorbesc despre fiecare în parte. Și am să încep cu modelul cel mai ieftin, și anume A14 5G. Ăsta are un ecran LCD de 6,6 inch, la rezoluție Full HD+ și o rată de refresh la 90Hz.
Nu am găsit nicăieri nici o mențiune cum că bucata de sticlă care acoperă ecranul ar fi Gorilla Glass, și atât spatele cât și rama sunt făcute din plastic. Era de așteptat în această categorie de preț, și admit că mi-a plăcut textura de pe spatele dispozitivului, ajută la grip, la aderență și se simte și bine în mână. Oh, da, A14 5G vine și cu un jack pentru căști.
A34 5G este un salt semnificativ atunci când vine vorba despre calitatea construcției față de A14. Primul lucru care mi-a sărit în ochi este sticlă prezența atât pe față, unde avem și protecție Gorilla Glass 5, cât și pe spatele telefonului. Panoul este un AMOLED de această dată, la rezoluție Full HD+, iar rată de refresh urcă la 120Hz. Marginile rămân însă din plastic și la acest model, dar sincer nu mă prea interesează. Telefonul se simte suficient de robust încât să nu-mi fac probleme, iar butoanele se simt plăcut, au acel „click satisfăcător” cum zic gamerii și sunt precise.
Și ultimul dar nu cel din urmă este A54 5G, modelul de vârf din această serie de buget. Dacă vorbim strict despre construcție, nu vei găsi diferențe prea mari între acesta și modelul de mai înainte. Avem așadar sticlă atât pe față cât și pe spate iar ramă rămâne tot din plastic fantastic. O ciudățenie ar fi faptul că A54, deci telefonul mai scump, vine cu un ecran mai mic, de 6,4 inch față de 6,6, cât e pe modelul A34. Dar în mod cât se poate de „vizibil” panoul în sine este de-o calitate mai bună.
Avem de-a face tot cu un AMOLED, tot Full HD+ la 120Hz, dar diferența o fac, fără îndoială, culorile și strălucirea. Culorile sunt vii și mai vibrante pe modelul mai scump, dar dacă nu ai cele două telefoane puse unul lângă altul nu prea ai cum să-ți dai seama. Dar cred că mult mai interesant decât a compară A54 cu A34, ar fi să comparăm A54 cu A53, adică precedentul model.
Altă socoteală, pentru că îți sare imediat în ochi schimbarea de direcție în materie de design. Și această schimbare sugerează faptul că Samsung face eforturi să apropie din ce în ce mai mult dispozitivele de buget de cele premium, măcar din punct de vedere al aspectului. De ce? Am o bănuiala: pentru că lookul contează. Și pentru că au început să apară modele de buget, precum Google Pixel 6A care arată al naibii de bine. Iar finisarea asta Glossy al lui A54 îl face să arată și să se simtă mai scump și mai fițos decât precedentul A53.
De asemenea, la fel că pe nouă serie S de anul asta, a dispărut modulul de camere, acum lentilele sistemului foto-video se găsesc direct pe spatele plat al telefonului. Nu doar că arată mai curat și mai elegant, arată acum și mai unitar cu seria superioară, adică modelele Galaxy S. Și încă o observație interesantă, apropo de ecranul asta oarecum atipic de 6.4 inch. Dacă stai bine să te gândești este un intremediar între cei 6.1 inch ai lui S23 standard și cei 6.6 ai lui S23 Plus. Că să nu mai spun că e pentru prima oară un model din linia A50 nu mi se mai pare boring.
A53 a fost un telefon solid și foarte popular, dar din punctul meu de vedere oleacă nesărat, nu era nimic nou sau interesant în legătură cu el, dar la A54 nu mai este cazul, chiar se simte nou și e mișto! Bun, și acum că am dat de-o parte chestiunea construcției și design-ului, a venit vremea să aruncăm un ochi asupra experienței în utilizare, un aspect extrem de important pentru genul ăsta de produs. Și dacă tot am aruncat în voi cu specificațiile ecranelor mai înainte, hai să vorbim mai pe larg despre ele.
Funcții și experiența în utilizare
Și am să încep din nou cu A14, care are cel mai basic ecran dintre telefoanele prezentate azi. Diferența dintre un LCD obișnuit și un OLED este destul de mare și vizibilă, și nici măcar nu îți trebuie un ochi format că să vezi diferențele de contrast și luminozitate între două astfel de panouri. Rezoluția ecranului de pe A14 este bună iar textul este ușor de citit, iar strălucirea și culorile sunt decente. Nu este cel mai lizibil panou în lumina directă a soarelui, dar n-aș zice că asta este un dealbreaker, în special în categoria asta de preț.
Totuși, trebuie menționat că Redmi Note 12, model testat de noi foarte recent, are un panou AMOLED la 120Hz net superior celui de pe A14, și asta în condițiile unui preț mai mic. Situația se schimbă în cazul lui A34, pentru că aici vorbim despre un AMOLED la 120Hz, specificații pe care le consider deja standard pentru un telefon în 2023, deci nu am de ce să mă plâng.
Luminozitatea maximă ajunge la 1.000 de niți, fapt care ajută conținutul să fie vizibil în orice condiții. În plus, contrastul imens specific unui panou OLED este un plus important, mai ales dacă ești genul care consumă filme și seriale pe telefon. Iar A54 continuă trendul cu al său AMOLED.
În principiu, toate plusurile menționate anterior se aplică și în cazul acestui model. Singurele două diferențe notabile sunt dimensiunea, care coboară puțin, și culorile care sunt mai vii. Pe partea de biometrie, toate trei modelele vin cu senzori de amprentă, dar și aici există diferențe. În timp ce pe A34 și A54 senzorul se găsește sub ecran și funcționează bine, pe A14 senzorul a fost integrat în butonul de power.
Iar acum hai să trecem la capitolul motorizare și performanțe. A14 cu al său Exynos 1330 a obținut 680 de puncte în testul Geekbench 6 Single-Core și 1.820 de puncte în Multi-Core, un rezultat decent, mai ales pentru un model dintr-o categorie inferioară de preț. Nu am întâlnit probleme în utilizarea de zi cu zi, și ar mai fi de remarcat că că Exynosul de la Samsung este net superior în testele sintetice Qualcomului care motorizeaza Redmi 12-le cu care comparam A14 mai înainte, și care a atins puțin peste 1500 de puncte.
Am să bag următoarele două modele în aceeași oală pentru că, în ciuda chipset-urilor diferite, rezultatele din teste au fost similare. Mai exact, avem 1.020 de puncte în Single-Core și 2.500 de puncte în Multi-Core pentru A34 cu Mediatek Dimensity 1080 și aproape 1.000 de puncte în testul Single-Core și 2.700 în Multi-Core pentru A54 cu chipsetul Exynos 1380.
Asta înseamnă că telefoanele se comportă aproape la fel în scenarii de utilizare normală și mai înseamnă că și ele sunt ceva mai rapide decât modelele corespondente de la Xiaomi. Sigur, elitiștii purtători de flagship, vor spune că scorurile astea sunt cam mici, dar trebuie să iei în considerare și prețul. Practic, pentru jumătate din costul unui telefon cu Snapdragon 8 Gen 2 primești jumătate din performanțe, deci, la finalul zilei, zic eu că raportul este normal.
Pe partea de procesare grafică, lucrurile sunt un pic diferite. Astfel, A14 a obținut doar 234 de puncte în 3DMark Wild Life Extreme, A34 a scos 638 iar A54 se bucură de un rezultat mai mare, de 810 puncte. Aici se vede și prima diferență între chipset-urile puse pe modelele mai scumpe dar, overall, rezultatele sunt decente. În limba română asta s-ar traduce prin faptul că nu sunt telefoane teribil de bune pentru gaming, dar nici nu se vor așa ceva, iar asta e în regulă.
Jocurile casual merg fără probleme și am îndrăznit chiar să rulez ceva mai intensiv, și cu setările date oleacă mai jos, A54 a făcut față foarte bine. Software-ul cu care vin toate cele trei telefoane din cutie este Android 13, spre deosebire de Redmi-urile dintre care două veneau default cu Andoid 12, singura diferență între cele 3 A-uri fiind că A14 vine cu OneUI Core 5.0 în timp ce restul vin cu OneUI 5.1. Cum peste jumătate din telefoanele vândute în România sunt Samsung, am să consider că majoritatea sunteți familiari cu interfața, așa că n-am să întru în detalii.
Când vine vorba de sunet și difuzoare, toate trei modelele de azi se descurcă între decent și bine. A14 este, fără îndoială, cel mai slab din această serie cu al său difuzor mono amplasat pe muchia de jos. În apărarea lui, trebuie spus că însă că difuzorul ajunge la un volum respectabil, chiar dacă bass-ul lipsește iar înaltele sunt o idee prea ascuțite pentru gusturile mele, în special când e dat în blană. În cauzul lui A34, situația se schimbă în bine.
În primul rând, întră în joc un al doilea difuzor, amplasat în partea de sus a ecranului, iar asta modifică mult profilul sunetului. Bass-ul este simțitor mai prezent iar claritatea este un plus notabil. De spațialitate nici nu mai zic, imersiunea oferită de un sistem stereo face din acest telefon unul numai bun de văzut seriale și filme. Ba chiar aș îndrăzni să spun că este cel mai bun model din întreaga serie pentru așa ceva, grație ecranului ceva mai mare decât cel al fratelui mai scump.
Și că tot am l-am menționat pe acesta din urmă, difuzoarele de pe A54 sunt încă și mai bune că cele de pe A34. Volumul maxim este puțin mai mic, dar telefonul compensează printr-un bass mai puternic și printr-o spațialitate cel puțin la fel de bună. Și că să încheiem și cu capitolul sunet, așa cum am zis și mai înainte, doar A14 are un jack de căști, pe când A34 și A54 nu au așa ceva.
Bateria este un punct forte al tuturor modelelor prezente astăzi. Fiecare dintre ele vine cu o unitate mare, de 5.000mAh care în combinație cu chipset-urile cuminți, asigură o autonomie excepțională. Samsung se laudă cu 2 zile complete de autonomie cu o singură încărcare, dar din experiența mea, aș zice că ar trebui să te aștepți la o zi și jumătate.
Aici depinde mult și de felul în care îți folosești telefonul. Dacă tot ce faci cu el este să răspunzi la apeluri și să dai mesaje, atunci cred că oricare dintre astea te va ține liniștit două zile. Dacă te mai te joci câte ceva, dacă te uiți la filme sau faci multe poze și filmări, autonomia mai scade, dar nu într-atât încât să nu depășești o zi full.
Vitezele de încărcare sunt… well, în dulcele stil Samsung: A14 se încarcă cu 15W în timp ce A34 și A54 ajung până la 25W. Aici chinezii au plusat serios. Cel mai slab dintre cele 3 Redmi-uri Note testate săptămâna trecută pleacă de la 33 de wați, asta că să nu mai zic că modelul Note 12 pro Plus se încarcă la nu mai puțin de 120W!
Camerele
Și ultima dar nu cea din urmă discuție este cea despre camere, și eu zic că este una make or break. Am să încep la fel că până acum de jos în sus. A14 vine cu o principală de 50MP cu f/1.8, o lentilă macro de 2MP și una de profunzime, tot de 2MP. Și aici am observat ceva ce nu-mi place deloc. Vezi tu, A14 vine în două variante: una cu 4G și una cu 5G (cea testată de noi). Și în afară de conectivitate, mai există o diferență notabilă între cele două.
Mai exact, A14 4G vine echipat cu o lentilă ultrawide de 5MP în locul senzorului macro de pe varianta 5G. Asta este o alegere ciudată, mai ales dacă iei în considerare faptul că varianta fără 5G este și puțin mai ieftină. Adică, pe telefonul mai ieftin, cei de la Samsung au implementat o cameră mai bună și mai folositoare că pe modelul mai scump. Sigur, sunt convins că acel ultrawide de 5MP nu e fenomenal, dar tot e mai ok decât obosita aia de cameră macro de pe modelul mai scump.
Cu alte cuvinte, îți dau de ales în jurul aceluiași preț între o camera mai bună și o conectivitate mai bună. Dubioasă alegere, nu?! Cât despre calitatea pozelor în sine, telefonul se descurcă bine în condiții de iluminare optimă. Senzorul principal de 50MP asigură un nivel de detaliu ridicat, gama dinamică este decentă și am apreciat shutter-ul rapid.
Cu toate astea, culorile sunt cam reci și nu foarte naturale, lucru care mi-a cam displăcut, că să nu mai zic că nu prea mă așteptam să spun asta despre un telefon Samsung, care de obicei se află în partea cealaltă a spectrului, adică culori electrice și ușor suprasaturate.
A34 este un dispozitiv ceva mai interesant la acest capitol, în primul rând datorită arsenalului de camere mai bine pus la punct. Mai exact, vorbim despre o principală de 48MP cu f/1.8, un ultrawide de 8MP cu f/2.2 și de o cameră macro de 5MP. Și în timp ce la fratele mai ieftin m-am plâns de culorile prea reci, aici nu mai este cazul.
Imaginile arată așa cum te-ai aștepta de la un telefon Samsung, iar nuanțele calde sunt plăcute. Mai mult, grație chipset-ului mai puternic și procesării superioare, pozele făcute cu A34 au mai mult detaliu. Gama dinamică este clar mai bună și mă declar mulțumit de pozele făcute cu acest telefon. Camera ultrawide s-a descurcat și ea onorabil, chiar dacă detaliile sunt o ceva mai șterse, un rezultat inerent senzorului mai mic, de doar 8MP, dar telefonul face treabă bună overall iar pozele sunt calde și corecte.
Bineînțeles, A54 stă în vârful lanțului trofic nu doar la performanță brută și ecran, ci și la capitolul camerelor. Senzorul principal de 50MP cu f/1.8 a scos de departe cele mai curate și mai corecte poze de azi. Detaliile s-au păstrat foarte bine iar efectul de bokeh arată convingător. Culorile sunt și ele bine calibrate și dacă ești un pozar prolific, A54 este clar modelul pentru tine.
Lentila ultrawide de 12MP s-a descurcat și ea neașteptat de bine. Detaliile sunt pronunțate iar unghiul de vizualizare larg, de 123 de grade, te asigură că poți „înghesui” într-o singură poză foarte multe… chestii. Și în final mai am câteva observații. În primul rând, dacă ați observat similitudinea numerică cu modelul Galaxy S23, ați putea fi tentați să trageți o paralelă.
Adică și ăla are tot principala de 50 și ultrawide de 12, la care desigur, în cazul modelului cu S în față se mai adaugă un tele care aici lipsește. Dar va zic așa: chiar dacă ar fi aceiași senzori și aceleași lentile, nu prea încape comparație, și asta din cauza procesorului Snapdragon 8 Gen 2 net superior de pe S23, optimizat pentru seria S și care joacă un rol notabil în felul în care sunt procesate fotografiile.
Desigur, asta nu înseamnă că n-am fost mai mult decât mulțumiți de pozele făcute cu A54, dar faptul că specificațiile sunt aceleași pe hârtie, nu înseamnă că A54 se poate bate cu S23. Și cea de-a două observație, tot spre comparație cu seria S pe parte de foto, trebuie să mai știi că acea aplicație Expert RAW, pentru fotografii în format necomprimat nu este disponibilă pe seria A, deci n-ar trebui să ai așteptări de Pro Shooting.
Și acum să trecem rapid la chestiunea înregistrărilor video, unde A14 poate înregistra doar la rezoluție Full HD, cu maxim 30 de cadre pe secundă. Asta ține mai degrabă de chipset decât de sistemul propiu zis de camere, dar esta fără îndoială o limitare. A34 și A54 pot ajunge până la 4K 30 fps, dar au și un mod Full HD 60 fps, pe care îl recomand mai degrabă.
Camera selfie este un alt capitol unde găsim diferențe notabile: A14 vine cu o cameră de 13MP care își face treaba ok, dar care lasă de dorit la claritate și culori. A54 este de departe cel mai bun, cei 32MP înghesuiți în camera selfie se simt din plin, iar A34 este între ele.
Concluzie și preț
Și acum a venit momentul să discutăm despre probabil cel mai important aspect al acestei serii de telefoane: prețurile. Și avem așa: A14 5G în varianta cu 64GB stocare costă 1.100 de lei, A34 în configurația cu 128GB stocare este 1.900 de lei iar A54 este 2.400 de lei pentru modelul cu 128GB stocare. Când tragem linie, ai de ales între 3 modele bine spațiate că preț, solide, cu o autonomie foarte bună și cu interfața OneUI rafinată mult în ultimii ani
Desigur, există și sacrificii pe care producătorul a trebuit să le facă pentru a ține prețul jos, dar consider că aceste minusuri nu sunt într-atât de mari încât să devină inconveniente serioase sau să-ți strice experiența în vreun fel. Rămâne deschisă competiția cu modelele chinezești despre menționate pe parcursul acestui material, și zic eu că nouă serie A rezistă bine oricărei comparații. Doar că mai are și un avantaj în plus: popularitea și forța brandului, precum și suportul net superior oferit de Samsung: 4 update-uri majore de sistem de operare, ceea ce s-ar traduce în vreo 4 ani, și 5 ani de patchuri de securitate, ceea ce înseamnă o jumătate de deceniu de suport!
Aici câștigă Samsung în față competiției chinezești. Așa, că să dau din casă, am întrebat săptămâna trecută la Xiaomi cât va fi suportul pentru seria Redmi Note 12, superioară în diverse alte aspecte seriei A prezentată azi, și răspunsul a fost: cri, cri… Probabil 2 cu 3 ani maxim, sau p-acolo. Sau poate mă înșel, dar până la un răspuns oficial asta este bănuiala mea.