Telefoane

Samsung va produce mai puține telefoane în decursul acestui an

SamMobile vine cu niște vești mai puțin plăcute pentru fanii Samsung de pretutindeni. Se pare că dezvoltatorul a decis să mai taie din numărul de telefoane programate pentru 2022. Vorbim despre o trecerea de la 310 milioane la „doar” 280 de milioane. Pentru muritorii de rând, asta poate părea o reducere așa și așa, poate chiar micuță, dar pentru piață și afaceri, este o modificare bruscă și usturătoare, în special dacă ne raportăm la numărul ambițios pe care gigantul și partenerii săi îl avuseseră inițial în plan.

Din cele indicate, diminuarea producției va afecta aproape în totalitate catalogul producătorului. Asta înseamnă că vor fi vizate atât modelele mai slăbuțe destinate pieței low-end spre mid, cât și flagship-urile și vedetele de ultimă generație. Iar dacă stai să le gândești nițel, e cam aiurea să reduci din numărul de telefoane ieftine, adică modele aflate la mare căutare de către majoritatea publicului care își dorește un telefon accesibil, dar suficient de bun.

Samsung trebuie să se adapteze situației

Probabil s-ar putea pune problema și inflației, căci lumea întreagă post-pandemie se confruntă cu o situație foarte ciudată. Prețurile au sărit în aer, oamenii sunt mai reticenți să cheltuie bani pe lucruri de care nu au trebuință absolută, iar asta i-ar face pe producătorii ca Samsung să privească praful care se depune pe un întreg lot de telefoane al căror cost de producție a fost destul de piperat pe fundalul crizei de semiconductori. Mai pe scurt, analiștii și investitorii au ajuns la concluzia că nu merită să se obosească să-i pistoneze pe dezvoltatori să scoată mai multe telefoane decât este necesar.

În plus, milioanele acelea de telefoane Samsung oricum au pierdut o piață diversă și importantă, adică Rusia. Știm cu toții ce evenimente se derulează în ultima vreme, iar Samsung nu sunt singurii care au decis să oprească vânzarea produselor și suportul pentru anumite servicii în acea regiune. Aici amintim inclusiv Apple, care observă și ei la rândul lor că vânzările au cam început să le stagneze.

Ce specificații va avea Samsung Galaxy Z Fold 4?

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button