ȘtiriTech&IT

Samsung anunță monitoare AI, de gaming și productivitate înainte de CES 2025

Samsung a anunțat înainte de CES 2025 noi monitoare din gamele Smart Monitor, Odyssey Gaming Monitor și ViewFinity Monitor. Compania sud-coreeană promite funcționalități AI, performanță ridicată pentru pasionații de jocuri și soluții ergonomice pentru cei care sunt interesați de productivitate.

Monitoare AI, de gaming și productivitate

Smart Monitor M9 (M90SF) este primul din industrie care integrează funcții avansate de inteligență artificială. Cu ajutorul AI Picture Optimizer, acest monitor ajustează automat setările de imagine în funcție de conținutul afișat, fie că e vorba de jocuri, videoclipuri sau aplicații de lucru. O altă noutate este funcția 4K AI Upscaling Pro, ce utilizează rețele neuronale pentru a transforma imaginile cu rezoluție mai mică în conținut aproape de calitatea 4K.

Cu un ecran OLED de 32 inch, HDR True Black 400 și o cameră 4K integrată, modelul M9 pare destinat atât gamerilor, cât și celor care folosesc un monitor pentru activități hibride, precum telemunca.

Pentru pasionații de jocuri, Samsung a anunțat două monitoare noi din seria Odyssey: OLED G8 și OLED G6. Odyssey OLED G8 este primul monitor de gaming OLED de 27 inch cu rezoluție 4K, oferind o rată de refresh de 240 Hz și un timp de răspuns de 0,03 ms. Pe de altă parte, Odyssey OLED G6 este primul monitor OLED cu o rată de refresh de 500 Hz.

Monitoare Samsung Odyssey G8 și G6 CES 2025

Ambele monitoare suportă tehnologii precum AMD FreeSync Premium Pro și NVIDIA G-Sync, asigurând o experiență de joc fără întreruperi sau artefacte. De asemenea, ecranele OLED Glare Free reduc reflexiile.

Un alt model interesant este Odyssey 3D, care oferă o experiență tridimensională fără ochelari, convertind conținutul 2D în 3D cu ajutorul inteligenței artificiale.

Monitoare Samsung Odyssey 3D și ViewFinity S8 CES 2025

Pentru profesioniști, Samsung anunță ViewFinity S8, monitor cu ecran de 37 inch, cel mai mare 4K 16:9 de până acum al companiei. Acesta oferă o gamă de culori sRGB de 99%, potrivit pentru cei care au nevoie de acuratețe cromatică. Monitorul este, de asemenea, certificat de TÜV Rheinland pentru ergonomie și protecția ochilor, iar conectivitatea USB-C de 90W îl fac o alegere potrivită pentru multitasking. În plus, comutatorul KVM integrat permite gestionarea mai multor dispozitive simultan.

Samsung Eclipsa Audio – sunet 3D

În paralel cu lansarea monitoarelor, Samsung a anunțat și integrarea tehnologiei Eclipsa Audio în televizoarele și soundbar-urile din gama 2025. Dezvoltată în colaborare cu Google, Eclipsa Audio aduce experiența sunetului tridimensional în casa ta.

Televizor cu Samsung Eclipsa Audio

Această tehnologie permite creatorilor să ajusteze locația și intensitatea sunetelor, dar și reflecțiile spațiale, oferind utilizatorilor imersiune audio. Eclipsa Audio este disponibilă pe televizoarele din seria Crystal UHD până la modelele Neo QLED 8K. Creatorii de conținut vor putea încărca videoclipuri cu piese audio compatibile Eclipsa Audio pe YouTube.

Samsung Electronics va organiza o conferință de presă pe 6 ianuarie, cu o zi înainte de deschiderea expozițiilor pentru CES 2025 în Las Vegas, Nevada. Evenimentul, cu tema „AI for All: Everyday, Everywhere”, va fi deschis de Jong-Hee (JH) Han, Vicepreședinte, CEO și șef al Diviziei DX, oferind o perspectivă asupra direcției companiei pentru anul 2025.

Articole asemanatoare

Back to top button