Galaxy Watch 4 nu se va putea conecta cu iPhone, iar cele mai tari funcții sunt disponibile doar pe Samsung
Samsung a reușit deja să surprindă lumea cu noul Galaxy Watch 4, dar nu din motivele la care v-ați fi așteptat. Odată cu trecerea de la Tizen la WearOS de la Google, noile ceasuri inteligente vin cu limitări destul de mari în ceea ce privește dispozitivele care nu sunt produse de Samsung. Iar utilizatorii de iPhone pare că sunt lăsați pe afară cu totul.
Prin intermediul celor de la Ars Tehnica, Samsung a confirmat că Galaxy Watch 4 nu poate fi împerecheat cu niciun dispozitiv Apple. Mai mult de atât, unele dintre cele mai importante funcții ale ceasului sunt disponibile exclusiv pe telefoane Samsung, deci nu vor funcționa prea bine (ori deloc) pe alte dispozitive Android.
Problemele de incompatibilitate ale lui Galaxy Watch 4 se trag de la sistemul de operare. Deși este bazat pe WearOS de la Google, varianta instalată pe noul ceas este One UI Watch 3; o versiune modificată de Samsung care cauzează toate aceste limitări. Asta în sine este o mișcare ciudată, întrucât ceasurile cu Tizen se puteau conecta fără probleme la iPhone-uri, deci se poate ca limitarea să fi fost introdusă benevol de producător.