TelefoaneRSS PaginaDeMedia

Samsung Galaxy S22 Ultra ar putea fi redenumit în Galaxy S22 Note

Internetul este deja plin de zvonuri despre următorul flagship din catalogul sud-coreenilor de la Samsung. Galaxy S22 Ultra reprezintă una din cele mai așteptate lansări din prima jumătate a lui 2022, însă noile informații s-ar putea să ne determine să schimbăm titlurile tuturor articolelor despre S22 Ultra pe care le-am redactat până acum.

Da, este posibil ca Samsung Galaxy S22 Ultra să nu aibă pic de „Ultra” în el, iar noi am putea asista la familia de telefoane S22 al cărui vârf de lance va purta numele de S22 Note. Informația vine pe Twitter, din partea unui leaker deja cunoscut în această industrie.

Galaxy S22 Ultra – Note sau nu, vorbim despre un telefon cu potențial

Astfel, se spune cu destulă convingere că Samsung va renunța la denumirea tradițională. Producătorul ar putea apela la această nouă „ungere” cavalerească întrucât flagship-ul este posibil să vină cu S Pen la pachet. Un alt zvon ne indică faptul că Samsung a început deja producția telefoanelor din familia Galaxy S22. Varianta chinezească a terminalului (SM-S908U) deja și-a făcut apariția pe site-ul dezvoltatorului, și chiar dacă nu există alte detalii pe pagină, aceasta este o dovadă suficientă a faptului că Samsung se pregătește să lanseze telefoanele.

Tototdată, suspectul în cauză, adică Galaxy S22 Ultra/Note/whatever a fost zărit inclusiv pe Geekbench. Este vorba despre o variantă dotată cu un procesor din familia Snapdragon 8, care a scos un rezultat de 1219 puncte în testele single-core și 3154 de puncte în cele multi-core. Hai, că nu mai este mult și vom vedea cu ochii noștri de ce este capabil următoarea rachetă a companiei!

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button