ReviewsTECH

Samsung Galaxy Ring – un moft sau o nouă eră a dispozitivelor smart? (review)

Să presupunem că te interesează să îți monitorizezi somnul, activitățile fizice și eventual și ceva date fiziologice. Să mai presupunem că, la fel ca majoritatea oamenilor, nu te simți tocmai confortabil să dormi cu un smartwatch sau un smart band la mână. Ce noroc cu tehnologia asta: inelele inteligente au fost create fix pentru tine.

Într-o notă mai serioasă, smart ring-urile astea sunt extrem de utile în primul rând pentru că sunt discrete și aproape insesizabile, atât de către cei din jur, dar mai ales de către purtător. În ceea ce mă privește, am mai avut ocazia să mă joc cu un Samsung Galaxy Ring, dar atunci când l-am avut prima dată, o bună parte din funcții nu erau încă active, așa că am zis că îl voi re-evalua în viitor.

Samsung Galaxy Ring

A venit deci momentul să vă expun concluziile mele, cu bune și cu rele. Promit că voi încerca să mă feresc de glumele cu frăția inelului, deși când am văzut prima dată prețul la Samsung Galaxy Ring era cât pe ce să exclam my precious! În magazinul oficial, inelul este nu mai puțin de 2250 lei. Ce primești de banii ăștia? Hai să vedem.

În primul rând, înainte să îl comanzi, trebuie să știi că Samsung Galaxy Ring este un dispozitiv destinat în special utilizatorilor de telefoane Samsung. Dacă utilizezi un alt telefon Android, funcțiile AI nu vor fi disponibile, iar dacă Doamne ferește ai un telefon Apple, inelul nu este compatibil deloc cu el. Eu l-am folosit cu un Samsung Galaxy Flip 5, cu care s-a înțeles de minune.

Samsung Galaxy Ring

Când dai comanda pe magazinul Samsung, dacă nu îți știi mărimea la inel, primești gratuit un kit de măsurare, pe baza căruia faci mai apoi comanda. În pachet vei găsi inelul, un case absolut superb și un cablu USB-C, adică tot ce ai nevoie. Trebuie să insist un pic asupra charging case-ului. Acesta este transparent, are un design foarte interesant și o bandă circulară de LED-uri care arată nivelul de încărcare și semnalizează diverse lucruri. Designul îl face un pic mai mare decât ar trebui să fie, dar găsesc că aspectul compensează pe deplin asta.

Inelul este făcut din titan și este foarte ușor, cântărind doar 3 grame (în mărimea 11). Forma inelului  este ușor concavă, și deși grosimea sa e mai mare ca a unui inel normal (cam 2mm în zona fără senzori), te poți obișnui cu el relativ repede dacă ți-ai ales mărimea corectă.

Samsung Galaxy Ring

Culorile disponibile sunt negru, argintiu și auriu, dar indiferent de finisajul ales, materialul rămâne același , titan. Singurul feature pe care îl regăsești la exterior este un semn ușor în relief care te ajută să poziționezi inelul corect. Samsung recomandă ca senzorii (și semnul) să fie orientați către interiorul palmei. Inelul are certificare IP68 și rezistă la o presiune a apei de până la 10 atmosfere.

Inelul conține o baterie de doar 18 mAh și trei senzori: unul optic pentru puls, un termometru și un accelerometru. Spațiul nu a permis prezența unor senzori mai avansați, gen giroscop sau tracker GPS, dar și mai important, lipsește orice feedback – fie vizual, audio sau prin vibrație. Bine, cei de la Samsung au găsit o semi-soluție, în sensul că dacă dai jos inelul, ledurile îți arată starea bateriei: verde pentru peste 15%, roșu pentru sub.

Samsung Galaxy Ring

Aceleași leduri pot fi folosite și pentru localizarea inelului în caz că nu îl găsești, dar pentru asta trebuie să aștepți lăsarea întunericului sau trebuie să ai ochii foarte buni. Și râdeți voi, dar una din problemele cele mai mari pentru un astfel de dispozitiv este că poți foarte ușor să îl pierzi. Sunt pățit: în timp ce aranjam o pătură, inelul mi-a căzut de la degetul arătător, iar lipsa celor 3 grame evident că a trecut neobservată.

Zece minute mai târziu mi-am dat seama că lipsește, dar fiind seară am zis că o să sting lumina și o să se vadă ledurile dacă dau Find my ring din aplicația Samsung Wearable. Aș! Inelul era împachetat frumos în pătură, mut și incapabil să îmi comunice unde este.

Și dă-i și caută, și probabil îl căutam și acum, dar mi-a venit ideea să descarc un scanner de semnal Bluetooth. Din aproape în aproape, pe baza puterii semnalului, am reușit să îl localizez, dar norocul a fost că l-am pierdut în casă. Dacă l-aș fi pierdut în alt loc, probabil că nu îl mai găseam. Totuși, nu aș putea să imput ceva lui Galaxy Ring, este o problemă pe care o au toate inelele, smart sau nu.

Samsung Galaxy Ring

Trecând peste această pățanie, inelul este destul de precis în măsurători. L-am comparat cu un ceas HUAWEI GT4, în care am mare încredere în ceea ce privește măsurătorile de ritm cardiac și în ceea ce privește monitorizarea somnului. În general, inelul a înregistrat valori ușor inferioare la durata somnului, poate și pentru că mișcările degetelor sunt mai frecvente decât mișcarea mâinii.

În ceea ce privește activitățile fizice, tot ceasul rămâne cel mai bun la măsurare. Samsung Galaxy Ring a detectat în general ok activitățile fizice, dar pe lângă că nu poate detecta decât alergat sau mers, nici nu diferențiază prea bine între ele, iar în lipsa unei conexiuni la telefon, datele înregistrate nu sunt tocmai precise. Este însă de așteptat acest comportament, pentru că nu poți compara inelul cu un dispozitiv cu conexiune la GPS și giroscop.

Samsung Galaxy Ring

Pentru a utiliza Samsung Galaxy Ring, ai nevoie de două aplicații: Samsung Wearable și Samsung Health.  Din Samsung Wearable poți modifica diverse setări ale inelului, poți face update de firmware sau activa, cum ziceam mai devreme, Find my ring, iar în Samsung Health vezi datele măsurate cu inelul, diverse statistici și recomandări, evident toate powered by AI. Astfel, pe lângă datele brute, ai diverse scoruri și evaluări, cum ar fi Energy Score, care ia în calcul consistența somnului, activitățile din ziua precedentă, pulsul și numeroase alte măsurători.

O mențiune aici – nu te îngrijora dacă inițial nu poți vedea prea multe informații în Samsung Health. E nevoie de minim o săptămână de monitorizare pentru ca aplicația să își creeze o bază de date suficientă pentru evaluări. Acest lucru e valabil și în cazul somnului – AI-ul vine cu recomandări și observații foarte interesante, dar după minim o săptămână de evaluare.

Samsung Galaxy Ring

Și dacă tot am adus vorba de AI, remarc că funcțiile Galaxy AI (și AI-ul în general pe dispozitivele smart) devin din ce în ce mai utile pe zi ce trece, până la punctul la care pot deveni o cârjă în căutare de handicap. De ce spun asta? Păi uite, dacă funcția circle to search e chiar utilă când vrei să cauți produse pe internet, dacă evaluarea AI a parametrilor legați de sănătate chiar te ajută să ai un stil de viață mai sănătos, funcții precum traducerea live a convorbirilor telefonice sau a textelor afișate în timp real pe ecran poate elimina imboldul de a învăța o limbă străină.

Sigur, pot înțelege traducerea automată în contextul unor limbi cu care ai contact doar punctual, dar ce te faci cu utilizatorii care vor prefera să traducă totul din engleză în loc s-o învețe?

Peste tot vezi Asistență la aia, asistență la aia. Asistență la chat și mailuri, care cică te ajută să redactezi un text mai lizibil, asistență la citire, care te ajută să sumarizezi un text pe care ți-e lene sau nu ai timp să îl citești în totalitate, tot ce aud eu la această asistență este dispariția unor trăsături fundamentale pentru dezvoltarea intelectuală a unui adult – atenția la detalii și rigurozitatea. Mă rog, poate sunt eu prea prăpăstios, dar în lumea în care trăim, nu mi se pare exagerat acest pericol al comodității duse la extrem.

Samsung Galaxy Ring

În fine, revenind la Galaxy Ring, ultimul feature al inelului (și unul de care m-am atașat surprinzător de repede) este controlul telefonului Samsung de la distanță. Din păcate, pentru motive cunoscute doar de cei de la Samsung, inelul poate face momentan doar două lucruri: să declanșeze camera și să oprească alarmele. Acțiunea prin care faci asta este atingând (sau mai bine zis lovind) buricul degetului mare de cel al degetului pe care ai inelul. Asta funcționează cam în 75% din cazuri și, deși scenariul în sine nu este ceva mega wow (că doar ai o groază de metode să determini telefonul să facă poză), mi se pare foarte futurist, așa, mă simt ca Iron Man în filmele Marvel.

Mi-ar plăcea ca acțiunea să fie cumva contextuală, în funcție de ce faci cu telefonul, sau să poți tu alege ce faci cu acest tap. Poate, cine știe, pe viitor am putea avea și double-tap sau alte mișcări, dar probabil pentru un tracking mai precis inelul ar avea nevoie și de un giroscop.

Samsung Galaxy Ring

Spre deosebire de alți revieweri, nu am reușit să zgârii (încă) inelul, deși l-am hârjâit de câteva ori prin carcase de PC. Estimez că, cu puțină grijă, Samsung Galaxy Ring o să-și păstreze lookul minimalist intact ani buni. Bateria inelului ține aproximativ cinci zile din testele mele, dar asta depinde și de ce măsurători activezi pe el. Fiind parte a ecosistemului Samsung, beneficiezi de un feature foarte mișto care îți poate lungi autonomia inelului, mai exact dacă ai un Galaxy Watch o parte din măsurători sunt efectuate de ceas atunci când le porți împreună.

Revin însă asupra prețului: 450 EUR sunt o grămadă de bani. De banii ăștia poți lejer să îți iei un Galaxy Watch, ba chiar varianta cu conectivitate GSM. Ai în plus un ecran excelent, tracking GPS, notificări, control asupra smartphone-ului și o grămadă de alte lucruri. Totuși, eu văd Galaxy Ring ca un fel de cireașă de pe tortul fanului Samsung sau un dispozitiv de purtat, cum ziceam în introducere, de cineva care nu suportă să doarmă cu ceasul la mână, dar vrea să își monitorizeze somnul.

Samsung Galaxy Ring

Astfel, inelul vine în completarea dispozitivelor inteligente Samsung pe care deja le ai, nu ca să înlocuiască ceva. Este un wearable nișat, într-adevăr, dar unul care pe segmentul lui își fac treaba excelent. Ce alternative ai? Evident, cel mai puternic competitor este Oura Ring, ajuns deja la a patra generație. Nu l-am testat încă, dar Oura Ring se laudă cu o autonomie mai mare (opt zile), o precizie excelentă, funcție EKG și, mai important, cu integrare completă cu iOS și Android.

Partea proastă e că Oura Ring 4 costă aproape tot atât cât un Samsung Galaxy Ring și mai necesită și un abonament de 6 EUR pentru deblocarea tuturor funcțiilor legate de statistici, evaluare și AI. În Europa (dar nu la noi) poți găsi și Amazfit Helio Ring la jumătate din prețul unui Samsung Galaxy Ring și cu funcții asemănătoare. Totuși, inelul de la Amazfit are o autonomie ceva mai mică, iar aplicația Zepp este inferioară lui Samsung Health.

În concluzie, asistăm la crearea și creșterea unui nou segment de dispozitive purtabile. Samsung Galaxy Ring aparține acestui segment și face o figură foarte frumoasă, chiar dacă prețul este piperat. Evaluarea lui nu ar trebui să fie făcută în comparație cu un smartwatch sau a unui smart band, pentru că inelul are de partea lui dimensiunile și confortul în utilizare. Samsung vine deci cu o propunere excelentă ca funcții, construcție și design, dar cu un dispozitiv destinat strict ecosistemului Samsung. Vouă cum vi se pare Galaxy Ring? Dacă îl aveți, cum vi se pare? Dacă nu, l-ați lua în considerare ca o completare a monitorizării activităților și a somnului?

Tudor Dan

Când nu scriu articole pentru Zona IT, mă veți găsi (dez)asamblând PC-uri, completându-mi colecția de aeromodele sau jucând jocuri de calculator de care n-a auzit nimeni. Sunt de profesie inginer, am o carte publicată și multă răbdare în a explica pe înțelesul oricui cum să folosească tehnologia. Primul meu PC a fost un HC - da, sunt ATÂT de bătrân. La Zona scriu în special articole de opinie și analiză, recenzii, dar și știri care îmi captează atenția.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button