Samsung se pregătește să lanseze noul său smartphone midrange, Samsung Galaxy M16 5G, iar primele imagini neoficiale, obținute de Android Headlines, arată un dispozitiv care duce mai departe moștenirea seriei Galaxy M, dar cu un aer proaspăt. Adică telefonul împrumută elemente de design de la „frații săi” din seria Galaxy S24.
Design inspirat de modelele premium
Spre deosebire de predecesorul său, Galaxy M15, noul model adoptă margini complet plate și un profil mai modern, amintind de flagship-urile Galaxy S24. Ramele metalice sunt drepte, „colțurile rotunjite”, iar pe partea din spate observăm o configurație verticală a camerelor, înconjurată de o „insulă” cu un aspect sofisticat.
Imaginile scurse pe internet dezvăluie trei variante de culori: negru, roz deschis și verde deschis. Panoul spate este complet plat și lipsit de texturi, ceea ce accentuează simplitatea și poate eleganța designului.
Samsung Galaxy M16 5G, ecran, hardware și camere
Pe partea frontală, Galaxy M16 5G păstrează ecranul Super AMOLED de 6,5 inch, cu rezoluție Full HD+ și o rată de refresh de 90Hz. Totuși, telefonul păstrează decupajul „Infinity-U” pentru camera de selfie, un detaliu mai puțin întâlnit în modele recente, dar suficient pentru acest segment de preț.
Sub „capotă”, Galaxy M16 5G este alimentat de procesorul MediaTek Dimensity 6300, un chipset midrange cu două nuclee de înaltă performanță. Acesta este acompaniat de opțiuni de 6GB și 8GB de memorie RAM și stocare de 128GB sau 256GB, extensibilă prin microSD. Deși specificațiile nu impresionează pe hârtie, telefonul pare bun pentru utilizarea de zi cu zi a utilizatorului obișnuit.
Galaxy M16 5G aduce o configurație de cameră triplă pe partea din spate, formată dintr-un senzor principal de 50MP, o cameră ultrawide de 5MP și o cameră macro de 2MP. Camera frontală are o rezoluție de 13MP, suficientă pentru selfie-uri și apeluri video. Bateria de 6.000mAh promite mai mult de o zi de utilizare intensă, dar încărcare la 25W, specifică Samsung, nu e chiar o surpriză.
Samsung Galaxy M16 5G va rula Android 14 cu interfața One UI 6.1 și ar putea avea șase actualizări majore ale sistemului de operare. Lansarea este așteptată în primul trimestru din 2025.