Este posibil ca Samsung să fi dezvăluit cel mai interesant telefon nou în ultimii ani. Sau poate că a dezvăluit o dezamăgire de aproape 2.000 de dolari care se întâmplă să aibă un afișaj flexibil.
Nu știm care variantă este cea adevărată, deoarece compania abia ne-a lăsat să vedem telefonul care trebuia să anunțe o nouă eră a designului de smartphone-uri. Samsung nici nu a lansat bine evenimentul Unpacked, că a și trecut la subiect: a dezvăluit oficial Galaxy Fold, un telefon pliabil care poate fi folosit și pe post de tabletă.
Este o demonstrație frumoasă de inginerie, de asta putem fi siguri. Și demo-urile scurte care au fost surprinse pe scenă au fost cu siguranță mai impresionante decât cel din noiembrie. Executivii Samsung au arătat abilitățile de pliere și desfășurare ale telefonului și au demonstrat câteva aplicații: Spotify și Google Maps, precum și multitasking în trei moduri.
Dar asta e tot ce am văzut. Pe cât de repede a ieșit la iveală, la fel de repede telefonul a alunecat înapoi în buzunarul președintelui Samsung Koh.
Da, avem o mulțime de detalii tehnice despre designul industrial al lui Galaxy Fold – cum funcționează balamalele sale și magia ingineriei care a intrat în afișajul subțire, pliabil – dar abia am avut șansa să-l vedem.
Ulterior, Galaxy Fold, care se lansează în două luni, nu a fost găsit nicăieri la zonele demo ale evenimentului, unde reprezentanții Samsung au arătat cu mândrie Galaxy S10, Galaxy Buds și Galaxy Watch Active. Sigur, există o mulțime de motive pentru care compania ar putea să nu fi fost deosebit de dornică să lase o grămadă de jurnaliști de tehnologie extrem de entuziaști să manipuleze noul telefon pliabil de 2.000 de dolari.
Dar absența sa ne-a făcut să fim și mai sceptici că telefonul se va ridica la înălțimea așteptărilor. Când a fost întrebat de ce Galaxy Fold nu a fost pus la dispoziția jurnaliștilor la eveniment, Samsung nu a oferit un răspuns oficial.
Cea mai mare grijă este legată de suportul pe care îl vor primi aplicațiile. Afișajele pliabile vor necesita ca dezvoltatorii să își actualizeze aplicațiile pentru a suporta noul form factor. Google lucrează pentru a introduce acest lucru în Android, dar nu se va întâmpla peste noapte.
Și suportul pentru multitasking pe trei căi al lui Galaxy Fold va necesita, de asemenea, atenția dezvoltatorilor.
Lăsând la o parte întrebarea de ce o persoană rezonabilă chiar și-ar putea dori să folosească trei aplicații simultan, dacă istoria ne-a învățat ceva, este că acest lucru va fi probabil un dezastru gigant, cu experiențe foarte neplăcute pentru clienții care vor face primii saltul la această tehnologie.
Acest lucru s-a dovedit a fi adevărat atunci când Google a introdus pentru prima dată multitasking-ul prin split screen la Android Nougat în 2016. A durat multe luni până ca dezvoltatorii să fie acaparați, iar multitaskingul pe scară largă a devenit utilizabil.
Ne așteptăm ca același lucru sa fie valabil si pentru „app continuity” – ideea că aplicațiile vor putea sa treacă instant fără probleme între afișaje de dimensiuni diferite în timp ce display-ul este pliat sau desfășurat.
Este posibil ca Samsung să fi convins câțiva dezvoltatori de renume, dar probabil că veți fi dezamăgiți dacă vă așteptați ca toate aplicațiile voastre să funcționeze fără probleme pe Galaxy Fold atunci când acesta se va lansa pe data de 26 aprilie.