TelefoaneRSS PaginaDeMediaTECH

Noul procesor Samsung Exynos chiar ar putea integra ray tracing

Acum destulă vreme, prin iunie, în cadrul Computex 2021, AMD a anunțat cu mândrie parteneriatul cu Samsung, cei doi producători urmând să colaboreze la dezvoltarea unui nou chipset pentru telefoanele celui din urmă. Pe atunci, s-a adus vorba despre tehnologia ray tracing, care ar urma să fie integrată în circuitele SoC-ului Exynos, însă de atunci nu s-a mai auzit absolut nimic despre asta.

Până acum… Într-un fel. Veștile interesante vin din partea unui leaker important, pe numele Ice Universe. Acesta a oferit pe Twitter un screenshot al unei postări oficiale Samsung de pe platforma chinezească Weibo. Potrivit surselor, noul Exynos va beneficia garantat de tehnologia ray tracing. Asta ar însemna că există o șansă ca mult așteptatul Samsung Galaxy S22 (care ar putea fi lansat la începutul anului viitor) să fie primul cobai în acest sens.

Cu noul Exynos, Samsung și AMD devin o amenințare

„Samsung Exynos a precizat foarte clar că Ray Tracing-ul va fi implementat pe noul GPU Exynos” 

Cam așa sună postarea lui Ice Universe. Dacă lucrurile se vor adeveri, Samsung s-ar putea mândri cu una din cele mai mari realizări. Noul chip ar putea sări la beregata unor jucători duri precum Apple și Qualcomm cu al său Snapdragon. Tot ce ne mai rămâne de văzut este anunțul global din partea producătorului sud-coreean.

În plus, ne putem aștepta ca doar vârfurile de lance ale seriei de chip-uri Exynos să includă această tehnologie, dacă este să ne luăm după spusele anterioare ale reprezentanților AMD. La rândul lor, doar telefoanele high-end ar putea beneficia de aceste procesoare, darămite să și ofere ray-tracing vizibil.

Să luăm, de exemplu, varianta Ultra pentru Galaxy S22. Se spune că telefonul va avea o rezoluție WQHD (2560 x 1440), iar cum ray tracing-ul este o provocare solidă pentru puterea hardware-ului, apare următoarea întrebare: vom avea parte de îmbunătățiri grafice sesizabile pe niște ecrane de 6 inci? Asta rămâne un mister până la anul, când procesoarele Exynos ar urma să fie lansate la scurt timp după seria Galaxy S22.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button