TECH

Următorul eveniment Samsung va avea loc pe 27 februarie

Primul Unpacked al acestui an a fost un motiv de bucurie pentru fanii Samsung care așteptau debutul seriilor Galaxy S22 și Tab S8. Dar surprizele producătorului nu se opresc aici, pentru că va organiza încă un eveniment la finalul acestei luni.

Într-o duminică, pe 27 februarie, Samsung va avea un keynote exclusiv online care coincide cu desfășurarea Mobile World Congress la Barcelona. Producătorul sud-coreean a fost prezent o bună bucată de vreme în cadrul MWC, dominând aproape întregul line-up de invitați până în momentul în care a decis ca lansările importante să aibă loc în cadrul propriilor evenimente Unpacked.

După o absență de doi ani, Samsung decide să revină pe lista dezvoltatorilor prezenți la Mobile World Congress. Dar ce va pregăti gigantul cu ocazia acestui eveniment? Cam greu de zis. Totuși, mulți se așteaptă ca Samsung să se concentreze pe serii precum Galazy Z Flip și Fold. Se spune că noua iterație Galaxy Z Fold va împrumuta din design-ul lui Galaxy S22 Ultra și va integra bunul și bătrânul slot pentru S Pen-ul proprietar. Oricum ar fi, n-ar strica să așteptăm până pe 27 februarie pentru a primi informațiile oficiale. Veți putea urmări keynote-ul Samsung fie pe canalul de YouTube al companiei, fie pe site-ul oficial.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button