
Cei care urmăresc evoluția tehnologiei pentru televizoare ar putea avea o surpriză anul viitor din partea celor de la Samsung, sub forma unui TV de 150 de inch construit folosind un panou Micro LED.
Televizorul cu pricina ar urma să fie prezentat în ianuarie la CES 2018, conform zvonurilor care circulă acum pe internet. Nu sunt disponibile alte detalii deocamdată, și nici nu este clar dacă va fi vorba de un produs finit sau de un prototip pentru ceva care ar putea fi disponibil cândva, așa cum s-a întâmplat și cu televizoarele OLED.
În cazul în care nu sunteți la curent cu tehnologia, Micro LED este un mod nou de-a îngrămădi LED-uri tradiționale într-un spațiu foarte compact. LED-urile individuale sunt foarte mici și destul de greu de produs și de pus la un loc pentru a face panouri mari. Oferă însă câteva avantaje considerabile față de tehnologiile contemporane, cum ar fi faptul că fiecare pixel își generează propria iluminare, așa că pot fi dezactivați, ducând la culori negre adevărate. Nu prezintă nici problemele de ardere a imaginii ce pot fi întâlnite la televizoarele OLED.
Tehnologia nu este tocmai nouă, dar la fel ca OLED, până când va ajunge la o formă matură, care va fi la îndemâna publicului larg, va mai trece ceva vreme.