Samsung Adrenaline Experience 2023 – natură și adrenalină la cote maxime
Zilele trecute am avut plăcerea să particip la Samsung Adrenaline Experience 2023, un eveniment foarte mișto despre care am multe de povestit. Și o să încep cu locația, una aleasă foarte bine părerea mea: Cheile Grădiștei. Pentru cine nu știe, Cheile Grădiștei este un resort foarte mișto în localitatea Fundata și după ce am fost acolo, îl recomand oricui vrea să fie mai aproape de natură. Dar ce e de făcut acolo?
Well, asta ne-am întrebat și noi atunci când am ajuns la punctul de întâlnire în București, nu mai târziu de ora 6:30 dimineața. Ce să mai, toți eram buimaci de somn, unii se lăudau chiar cu scoruri de 2 ore dormite, noroc că cei de la Samsung s-au gândit la asta și au adus cafea pentru toată lumea. După un drum lung de vreo trei ore și ceva am ajuns la Cheile Grădiștei, și așa a început experiența Samsung Adrenaline! Dar nu înainte să luam micul dejun, bineînțeles. Până și campionii mai trebuie să mănânce. 🙂
După binemeritatul mic dejun a venit vremea să trecem la activitățile programate, și ce mai activități! Ca să fim cât mai eficienți, grupul s-a împărțit în două jumătăți: o parte care au mers întâi pe tiroliană, cealaltă parte care au mers pe UTV-uri prin pădure. Și, ca un adevărat pasionat al fiarelor pe patru roți, vă dați seama că prima mea oprire a fost la UTV-uri, iar experiența a meritat din plin. Preț de o oră ne-am plimbat pe un traseu off-road demențial, plin de priveliști superbe și adrenalină cât cuprinde.
Iar cu Samsung Galaxy Watch 6 la mână am putut să văd în timp real cât de mult mi-a plăcut totul. Imediat ce am intrat pe traseu pulsul a început să îmi crească, nivelul de stres odată cu el și toate astea au fost vizibile imediat după în aplicația Samsung Health de pe al meu Samsung Galaxy S23. Practic ăsta a fost și latimotivul acestei deplasări: voiam să punem la încercare capabilitățile ceasului Galaxy Watch 6 și să vedem dacă poate ține pasul cu noi. Spoiler alert: a reușit.
Dar revenind la ale noastre, după ce am terminat traseul off-road a venit vremea să ne înfruntăm fricile și să ne dăm pe tiroliană. Din nefericire, aveam niște emoții colosale și pur și simplu am uitat să mai pozez și să filmez, dar experiența a fost foarte mișto. Cred că adrenalina din corpul meu a ajuns la cote maxime imediat după ce am început coborârea și recunosc că mi-a plăcut mai mult decât credeam inițial.
După toate astea a venit vremea prânzului, unde am fost delectați cu o serie de preparate super gustoase și sățioase, alături de trei tipuri diferite de palincă de la mama ei de acasă. Între îmbucăturile de mâncare s-a râs și s-a glumit copios, dar distracția cea mare abia acum avea să vină.
După ce am terminat de mâncat ne-am înarmat cu sticle de apă și am plecat în drumeție prin zonă. Spre rușinea mea, nu am fost niciodată genul care să facă hiking regulat, dar plimbarea pe dealurile și pădurile din apropiere mi-a schimbat complet părerea. La asta a ajutat cu siguranță și ghidul, un domn foarte pasionat, cu enorm de multe cunoștințe și atât de multe povești de spus încât am fi putut să stăm toată noaptea să îl ascultăm. Las mai jos o galerie de poze din drumeție.
În total, drumeția a durat puțin peste două ore, dar vă recunosc că au fost unele dintre cele mai frumoase ore petrecute de mine în ultima vreme. Așa cum ați văzut și mai sus, peisajele sunt ceva de vis, cu multe locuri interesante care ascund o istorie bogată iar vremea a ținut cu noi. Pe tot parcursul călătoriei am avut activat workout-ul de trekking pe Samsung Galaxy Watch 6 și rezultatele arată așa:
Pentru un începător în ale drumețiilor, sunt mândru de cei 5 kilometri și puțin pe care i-am parcurs în aproape două ore și jumătate. Clar nu am doborât recorduri, dar experiența asta mi-a arătat cât de frumos și de liniștitor este să te plimbi prin natură, alături de niște oameni faini și cu multe râsete pe parcurs. Overall, experiența Samsung Adrenaline a fost una unică, și aș minți dacă aș spune că nu m-am distrat. 😀








