Samsung a realizat un ecran care nu poate fi crăpat

Divizia care se ocupă cu producția de ecrane a Samsung anunță că a creat unul care nu poate fi spart și care a fost recent certificat de UL, entitatea de care depinde guvernul SUA pentru testarea a diverse lucruri.
Și cum a reușit Samsung să creeze această minunăție? Simplu, a învelit un ecran OLED flexibil cu un strat de plastic. Cele două materiale la un loc au prea multă plasticitate pentru a se sparge. Această proprietate, conform diviziei Samsung Display, ar face acest ecran ideal pentru telefoane, autoturisme, console, tablete și dispozitive militare mobile. Ecranul chiar trece de gradul necesar pentru certificare militară, rezistând la căderi de 1.8 metri fără să aibă probleme, și funcționând la o temperatură de -32 de grade.
Probabil vă întrebați de ce n-a mai încercat până acum cineva să facă un astfel de ecran acoperit de plastic. Eh… lumea a mai încercat. Doar că ecranele de plastic prezintă o mică problemă. Sunt de plastic. Și nu mă refer că ar fi o problemă pentru că unii oameni sunt snobi și vor sticlă peste tot. Aceeași oameni care cumpără telefoane cu carcase de sticlă și apoi se plâng că au scăpat telefonul și capacul s-a făcut țăndări, aproape de parcă era făcut din sticlă. Problema la un ecran de plastic, este tocmai proprietatea sa plastică. Este ușor de deformat și ca urmare ușor de zgâriat.
Anunțul nu a pomenit nimic de proprietățile anti-zgâriere ale ecranului, așa că voi presupune că nu s-a făcut foarte mult progres în acel domeniu. Caz în care nu astfel de ecran n-ar trebui ținut aproape de chei sau alte obiecte de metal cu părți ascuțite.
Nu sunt deocamdată informații dacă vom vedea acest ecran într-un telefon dedicat publicului larg, dar probabil va fi folosit la diverse aplicații unde căzăturile sunt mai probabile decât zgâriatul.
Însfârșit ceva cu adevărat folositor