În timp ce tot așteptăm să vedem o variantă nouă de Oculus Rift pentru desktop, sau un HTC Vive Pro care nu costă cât toate celelalte soluții de VR la un loc, Samsung anunță că a lansat o variantă nouă a lui Odyssey VR.
Dispozitivul se numește Odyssey VR+ și vine cu o îmbunătățire considerabilă în ceea ce privește calitatea imaginii. Cele două ecrane sunt acompaniate de un start suplimentar menit să împrăștie puțin lumina generată de pixelii individuali, pentru a reduce efectul de plasă de țânțari întâlnit adesea la căștile de VR. Va fi mai greu să observați că vă uitați la un ecran cu o densitate firavă, lucru ce va face experiența generală mult mai plăcută și mai digerabilă. Dispozitivul a avut parte și de o îmbunătățire la partea de materiale, fiind mult mai puțin probabil să apară condens pe elementele optice.
În rest este cam același dispozitiv ca până acum, unul care necesită un PC pentru a funcționa, și vine cu suport pentru Windows Mixed Reality. De asemenea, are același dezavantaj pe care l-a avut și varianta anterioară a lui Samsung Odyssey VR. Știți voi care. Motivul pentru care nu îl vedeți prea des prin magazin prin regiune. Samsung nu l-a lansat în Europa. Povestea nu pare că se va schimba cu Odyssey VR+.
Dar dacă vreți să îl importați din țările mai calde, dispozitivul costă 500 de dolari și vine cu tot cu două controllere și o soluție audio integrată AKG.