TelefoaneMORERSS PaginaDeMedia

Samsung a început producția de componente pentru Galaxy S22

Următorul flagship din catalogul producătorului se află cu un pas mai aproape de a vedea lumina zilei. WinFuture menționează că Samsung a dat deja startul producției de componente care vor lua forma celor trei modele din seria Galaxy S22, adică cel standard (SM-S901), varianta Plus (SM-S906) și cea Ultra (SM-S908).

Producția a început săptămâna trecută și se aplică momentan doar unor anumite părți, precum fire și conductori. De asemenea, se pare că Samsung se concentrează pe piața occidentală, întrucât o bună parte din producție este alocată componentelor pentru varianta lui Galaxy S22 Ultra care va fi comercializată în Statele Unite.

Samsung pare să aibă un program încărcat

De regulă, compania dă startul producției cu vreo trei luni înainte de lansarea oficială, deci putem observa o legătură între știrea de astăzi și zvonurile privind ferestrele de lansare din 2022. Chiar și așa, Samsung sunt ocupați cu ceea ce ar trebui să fie într-un final dezvăluirea lui Galaxy S21 FE, cel mai probabil în cadrul conferinței CES 2022 de la începutul lunii ianuarie. Un program destul de aglomerat, ce să mai…

Mai multe surse împrăștiate pe net ne spun că noile telefoane vor fi anunțate la începutul anului viitor. Unii leakeri au fost mai preciși și menționează sfârșitul lui ianuarie ca reper, însă alții mizează pe luna februarie. Ce-i drept, Samsung a reușit să creeze multă forfotă cu acești noi membri ai familiei. Sunt modele interesante și toată lumea se ceartă pe ecranele și pe camerele lui Galaxy S22, însă nu putem ști cu certitudine toate detaliile până când sud-coreenii nu fac un anunț oficial

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Back to top button