TECH

Samsung a blocat câteva televizoare cu un update greșit

Televizoarele moderne au două deficiențe majore, comparativ cu tehnologia anilor precedenți. Sunt prea înguste să stea un milieu pe ele, iar din când în când au nevoie de câte un update, ce nu funcționează chiar atât de bine.

Posesorii câtorva televizoare Samsung au dat această problemă săptămâna trecută. Mai multe rapoarte s-au ivit în Marea Britanie, conform cărora unul din ultimele update-uri software primite de modele precum MU6409, UE50MU6100K și UE49MU7070 a blocat televizoarele acestea. Unele dintre ele nu mai funcționează după secvența de boot, iar altele nu mai pot schimba canalul.

Conform celor de la Samsung, update-ul buclucaș a fost dezactivat, așa că nu mai poate afecta și alte televizoare. Intervenția aceasta a însemnat că problema a afectat în jur de 200 de modele, nu s-a întins. Dar pentru ca modelele afectate să poată fi reparate, este nevoie de ceva intervenție directă din partea unui reprezentant al companiei.

Probabil nu ar fi stricat dacă televizoarele veneau cu un buton convenabil de resetare la setările din fabrică, din moment ce evident unul nu ar strica. Acest incident servește la a dovedi din nou că poate nu este o idee tocmai grozavă pentru ca fiecare aparat din sufragerie să fie legat la internet.

[Engadget]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button