Saints Row (2022) revine după o pauză de aproape un deceniu! (review)

Pe la începutul anilor 2000 industria jocurilor video era într-o fază de redescoperire. Inspirate de succesul lui Grand Theft Auto de la Rockstar, o mulțime de studiouri și-au încercat mâna la a crea o experiență similară, în care libertatea unei lumi open-world să atragă jucătorii care până în acel moment fuseseră luați prin surprindere de nivelul de complexitate oferit de GTA III. Iar printre aceste studiouri îi regăsim și pe cei de la Volition care în 2006 au lansat Saints Row pentru Xbox 360.

Doar că în acel moment erau doar unii dintre cei mulți care au încercat și au reușit, într-o oarecare măsură, să ofere o experiență similară cu cea din GTA. Doar că în comparație cu True Crime, Driver și Simpsons Hit & Run, pentru prima dată de la Rockstar încoace cineva reușea să ofere o poveste care să atragă jucătorii și o lume open-world care să servească ca loc de joacă pentru aceștia. Saints Row a fost primit cu brațele deschise, iar părerile jurnaliștilor de gaming și a jucătorilor din toată lumea erau pozitive; unele publicații i-au dat chiar nota perfectă, în timp ce multe l-au plasat în topul celor mai bune jocuri lansate în 2006.

Succesul primului joc a dus într-un final la dezvoltarea unui sequel, iar Saints Row 2 s-a bucurat de o popularitate chiar și mai mare decât predecesorul său. Trebuie să țineți însă cont de faptul că reușita continuării nu s-a datorat unui storytelling nemaivăzut, ori vreunei componente grafice extrem de avansate… nah, farmecul lui Saints Row 2 stătea în gameplay-ul extrem de haotic care l-a plasat într-o ligă proprie.

Cei de la Volition au mirosit oportunitatea și în timp ce gamerii erau absorbiți de Liberty City-ul din GTA IV, s-au apucat să lucreze la al treilea joc din seria Saints Row. Au păstrat elementele care au făcut primele două jocuri bune și au început să pompeze artificial niște mecanici care lăsau în urmă realismul celorlalte GTAlike-uri și introduceau o lume mult mai colorată, personaje cu puteri supraomenești, misiuni parcă gândite de Spielberg după câteva multe pahare și per total, Saints Row 3 solidifica numele seriei drept „one of the greats” în peisajul jocurilor video de la acea vreme. Iar după finalul spectaculos, echipa din spatele proiectului a lansat și trei DLC-uri.

Acestea din urmă nu s-au bucurat de o recepție la fel de pozitivă, dar fundația era deja ridicată și Volition s-au apucat repede de treabă pentru a dezvolta Saints Row IV. Iar când acesta a fost lansat, gamerii au primit un loc de joacă cum nu mai văzuseră până atunci, iar seria s-a pus alături de Just Cause pe un tron numai al lor; al jocurilor care lasă realitatea de-o parte și se concentrează pe mecanici amuzante, care oferă o mulțime de libertate jucătorilor și care se îmbină cu componentă narativă doar ca și metodă de a debloca și mai multe abilități.

După ce au lansat primele patru jocuri, cei de la Volition au simțit publicul. Iar la acel moment, publicul deja voia ceva nou; sau cel puțin asta credeau oamenii din spatele francizei. Numai că lansarea lui Agents of Mayhem le-a dovedit contrariul, iar acesta avea să fie primul mare fail din istoria studioului. Asta nu s-a datorat neapărat faptului că jocul ar fi fost prost, pentru că la finalul zilei nu era chiar atât de rău, doar că gamerii chiar își doreau un Saints Row V pe care nu l-au primit. Asta a fost o lecție grea care i-a costat pe cei de la Volition, așa că s-au oprit pentru un moment, iar în pauza de respiro s-au pus bazele unui nou joc din seria atât de iubita de gameri. Din cenușa unei serii pe care dezvoltatorul părea c-a uitat-o și fail-ul spin-off-ului, s-a născut un proiect diferit.

Planurile păreau că merg bine, dar între timp am fost loviți de pandemie, dinamica de la locurile de muncă s-a schimbat destul de mult, iar seria părea că o să mai stea pe bară cel puțin câțiva ani. Și într-un final, astăzi, la nouă ani de la ultimul joc din serie, vorbim despre Saints Row 2022, adică reboot-ul pe care cei de la Volition l-au promis fanilor încă de pe vremea lui Agents of Mayhem.

De ce încă un reboot?

Reboot-urile, nu rebuturile, sunt jocuri care aparțin unei serii deja populare cu elemente bine-stabilite, dar doresc să se îndepărteze de la rețeta originală care mai rămâne în urmă pe măsură ce trec anii și încearcă să se adapteze noilor standarde. Și dacă sună complicat, chiar este, astfel multe astfel de încercări au eșuat. Dar printre toți spinii mai cresc și plante frumoase, flori precum DOOM din 2016, God of War din 2018 sau Call of Duty Modern Warfare din 2019. Iar cu un pedigree precum cel al seriei Saints Row, nu mă mir că am primit un titlu nou nouț cu o abordare diferită și chiar interesantă.

Povestea nu te mai pune în pielea vechilor protagonișți, ci de această dată îți creezi propriul imperiu criminal. Nu mai ești președintele Americii în lupta cu extratereștrii din Saints Row 4, ci pleci de la statutul de larvă. O larvă proaspăt angajată în cadrul unei unități de mercenari care serveau drept aducători ai păcii, o entitate mai presus de lege care lupta cu cei mai răi dintre ăia răii.

Dar cum nicio poveste care implică serviciile secrete ale Statelor Unite și corporații lacome nu se încheie cu bine, noul tău job se sfârșește și el destul de abrupt. Fără bani de chirie și disperat să obțină niște mărunțiș pentru a trăi de pe-o zi pe alta, protagonistul nostru își strânge cei trei prieteni de nădejde, fiecare fost membru al câte unei grupări criminale pentru a-și forma propria… hai ghici, grupare criminală. Și de aici pleacă povestea din noul Saints Row. Ești plasat într-un timeline alternativ în care vezi cum au luat naștere The Saints, eroii primelor patru jocuri din serie, și ai o implicare directă în modul în care se desfășoară lucrurile.

Misiunile sunt pline de acțiune și încă din primele minute de joc te vei simți de parcă ești, într-adevăr, într-un joc Saints Row. Tutorialul te aruncă direct într-o luptă pe viață și pe moarte și stabilește pace-ul la care se va desfășura restul jocului. Nu am apucat încă să termin povestea, dar ținând cont de numărul de activități pe care le deblochezi încă de pe la început și de faptul că ai o lume open-world destul de mare la dispoziție, cred că ai cel puțin 20 de ore de conținut pe care să-l explorezi. Pentru un joc din 2022, nu este deloc rău și sper doar că activitățile astea secundare să nu devină anoste, deși la început trebuie să recunosc că sunt destul de interesante grație gameplay-ului foarte exagerat.

Saints Row se concentrează mult pe ideea de echipă, încearcă să te facă să te simți parte a unei mișcări mai mari decât tine și într-o bună măsură reușește. Iar asta se datorează în bună parte personajelor; Volition a mers pe ideea de personaje prostănace dar iubibile și le-a ieșit destul de bine. Toți fondatorii The Saints, adică protagonistul și cei trei prieteni sunt niște caractere colorate, duse la extrem atunci când vorbim despre stereotipuri și ghici ce: ești într-un bar alături de o gagică latino, un băiat de culoare și un asiatic. Sună a banc d-ăla sec de ți-l spune unchi-tu la bere, dar asta îți oferă jocul.

La început par enervanți și te fac să te gândeșți că vei urî întreaga poveste din cauza lor, dar cei trei companioni care te însoțesc de-a lungul jocului ajung să-ți câștige aprecierea pe măsură ce te adâncești în firul narativ. Sunt împiedicați, de-a dreptul proști câteodată, cringe cât încape, dar asta este esența Saints Row până la urmă. Când pui cap la cap povestea super trasă de par, personajele care sunt cum sunt și dialogurile care-ți întorc carnea pe tine, obții fix ce vrea orice fan înfocat al seriei. Iar dacă asta vor oamenii, cine sunt eu să spun că nu e ok?

Mai mult Saints Row

Unde povestea este plină de acțiune și momente d-astea, epice, de zici că-s scoase direct din filmele de la Bollywood, modul în care aceasta este transpusă în joc este extrem de fluid. Trecerea dintre firul narativ și gameplay este destul de ușoară și sunt sigur că veți aprecia simplitatea de care dă dovadă noul Saints Row. Și să nu credeți că zic asta în nume de rău; jocul este o plăcere fix din acest motiv. Nu ai multe chestii de învățat și dacă ai jucat orice alt joc pe consolă ai o șansă bună să nimerești controalele din prima.

Iar mecanicile sunt simple: țintești, tragi, moare, repeți. Din când în când ți se încarcă și un șmecher-o-metru din ăsta care îți permite să faci o mișcare de tip finisher unui adversar pentru a-ți reîncărca viața, iar abilitățile speciale le deblochezi încă de pe la începutul jocului. Abilități care includ plantarea de grenadă fără cui în gura nefericitului, care mai apoi este aruncat peste nefericiții lui prieteni. Iar de aici încep să apară și elementele mai puțin realiste, că până la urmă vorbim despre o serie cu renume-n asta. Sunt totuși de părere că aceste mecanici și abilități puțin SCI-FI, puțin Van Damme, sunt alese bine și se integrează natural în flow-ul acțiunii.

Simplitatea asta se traduce și în modul în care interacționezi cu jocul. În loc să ai nu știu câte misiuni aruncate random pe hartă, plus nu știu ce alt meniu de challenge ascuns și încă o interfață separată pentru mai știu eu ce elemente cosmetice, în Saints Row ai un telefon. Adică pentru prima dată într-un wannabe-GTA din ăsta, telefonul are un sens și joacă chiar un rol central în interacțiunea dintre jucător și ce se petrece pe ecran.

Prin apăsarea unui singur buton vei vedea cum îți răsare telefonul pe ecran și de aici totul este împărțit pe aplicații. Și când spun totul, I mean totul. Ai aplicație de hartă, de misiuni, cameră, îți poți administra statisticile personajului și abilitățile acestuia… ai până și aplicație bancară. Iar ca să întregească experiența de telefon in-game ai și o aplicație de Playlist care îți permite să-ți alegi piesele preferate din colecția jocului și să-ți creezi propriile playlist-uri pe care să le asculți la volan.

Varietatea de mașini din Saints Row este destul de mare, dar ai nevoie de timp ca să te adaptezi. La început mi s-a părut că mașinile se controlează extrem de prost, dar după câteva ore de gameplay am înțeles că plecasem la drum cu așteptări diferite. Și pe măsură ce conduceam bucățile de unt cu buton de drift, mi s-a aprins beculețul: ia stai așa, ăsta e joc arcade până la urmă. Drifturi cu limuzina, drifturi cu tractorul, drifturi cu excavatorul, placări între mașini, explozii, sărituri de pe o capotă pe alta. Asta ar trebui să definească experiența de condus din acest joc, iar odată ce-ai înțeles asta începi să apreciezi ce-ți pune Saints Row la dispoziție.

Iar greșeala pe care am făcut-o a fost aceea de a cataloga jocul drept pretendent pentru GTA, când realitatea este că vorbim de două rase diferite. Da, da, sunt open-world, simulatoare de distrus chestii și ai povești cu răufăcători, dar asemănările se opresc pe aici. Și când pleci cu așteptările bine-setate, chiar vei avea parte de distracție prin Santo Ileso.

Orașul care găzduiește noul Saints Row nu este inspirat în mod direct de vreo metropolă americană cum vedem în alte titluri, însă este clar ca lumina zilei de unde împrumută elemente. Descrierea jocului ne spune că locația fictivă este plasată undeva în sud-vestul Statelor Unite. Adică zona de New Mexico, Arizona și California. Iar la o privire atentă veți vedea că are cam toate elementele specifice zonei. Fie că vorbim de geografie, arhitectură sau populație, totul se potrivește. Ai cartiere mici de case plasate la marginea deșertului, oaze urbane specifice Californiei, cowboy, mexicani și cel mai important, gang-uri de criminali care împart între ele diversele zone ale orașului.

Fiind la început de carieră alături de gruparea ta criminală, scopul este să pui stăpânire pe cât mai multe regiuni din Santo Ileso. Asta înseamnă că acțiunea te va purta într-un război al găștilor, iar dacă până acum îți imaginezi numai explozii, împușcături și scene de acțiune, ia o pauză, înmulțește orice îți imaginezi cu 10 și ai obținut gameplay-ul noului Saints Row. Am apucat să zic ceva de wingsuit? Eh, sper că n-am stricat vreo surpriză aici.

În toată agitația asta există și elemente ceva mai time-consuming pe care vei cheltui minute bune și mulți dolari virtuali, astfel mecanicile de tuning ale mașinilor și elementele de personalizare ale personajului și ale armelor te vor face să iei o pauză de la bubuială și să-ți pui la încercare bucățica creativă din creier. Ori p-aia care apreciază kitschurile și îți spune că mașina aia roz cu neoane verzi se pupă numai bine cu geaca ta cu LED-uri portocalii. Fiecare bază de activitate are aceste trei secțiuni, astfel atelierul de tuning auto dublează ca garaj pentru toate mașinile tale, garderoba e perfect inutilă că ai oricum acces la ea din telefon, iar meniul de personalizare al armelor este destul de limitat la început și își va face simțită prezența ceva mai târziu în joc; dar când o face, este fix ce trebuie, când trebuie.

Grafica n-a fost niciodată un plus al francizei

„Poate că trebuia să mă leg de grafică și sunet mai devreme, doar așa, ca să scap mai repede de ele.” – probabil vreun angajat Volition, 2022.

Saints Row nu este sub nicio formă sau culoare un joc arătos. Se vede clar unde au fost investiți banii și timpul dezvoltatorilor, astfel prezentarea audio-vizuală lasă de dorit încă de la începutul jocului. Cinematicele nu arată grozav, vocile personajelor sunt meh, spațierea sunetului este atât de proastă încât tot jocul pare că e redat pe boxele din gară și problemele de texturare și diverse glitch-uri sunt la ele acasă. Dar când a fost Saints Row diferit în acest aspect?

Nu mi s-a părut niciodată că seria asta arată bine; poate doar Saints Row 3-ul care-mi părea că la vremea lui storcea cam tot ce avea de oferit vechiul Xbox 360. Și pot înțelege faptul că nu contează cum arată clădirile și personajele. Adică tot ce faci în joc este să treci peste ele cu buldozerul și să le faci strecurătoare de gloanțe. Dar sunt de părere că pentru un joc din 2022 arată rău. Am încercat toate preset-urile grafice puse la dispoziție: 1080p Quality și Performance, 1440p Quality și Performance, 4K Quality și atât că ia foc consola. Să v-o spun p-aia sinceră, dacă bei o bere nu vezi diferența. Dacă nu bei o bere, tot nu prea vezi diferența. Așa că m-am hotărât să folosesc preset-ul 1440p Performance care scuipă circa 60 de cadre pe secundă și arată decent-ish.

Sunt momente și momente. Câteodată parcă dă în joc modern, dar câteodată zici că e mașină a timpului care știe să meargă doar până în 2010 și înapoi. Texturile arată destul de rău, personajele zici că-s făcute din plastic, efectele precum exploziile și sângele care sare din adversari par învechite și cu toate astea, jocul se străduiește să mențină 60FPS în anumite situații. Am văzut și drop-uri destul de urâte în zone complet aleatorii, deci nu e vorba despre bad design, cât despre optimizarea precară.

Partea auditivă este ceva mai rea decât aia vizuală, iar aici nu pot să fiu deloc blând. Cum e posibil ca într-un joc triple-A din 2022 personajele să sune de parcă vorbesc din baie? Actorii vocali sunt mai plictisiți decât mine după ce a trebuit să-i ascult preț de câteva ore chinuitoare și singura parte bună la zona audio este alegerea soundtrack-ului care este destul de variat și cuprinde piese cunoscute, amestecate cu obscurități specifice zonei în care se desfășoară jocul și piese din diverse genuri. Știți cum se spune: „nu neapărat manele, da’ ceva să placă la toată lumea.”

Trebuie să recunosc că am fost dezamăgit de Saints Row atunci când vorbim despre grafică și sunet și este o lovitură urâtă pe care o încasează un joc de altfel bun. Poate c-o fi consola, poate c-o fi din cauză că am jucat eu mai devreme, deși de ultima parte mă îndoiesc, ori poate o fi doar pentru că sunt prea năzuros când vine vorba despre grafica din jocuri. Dar știu sigur că nu pot să găsesc o scuză bună pentru studio.

Note, ediții… d-alea, d-alea

În timpul în care unii își ascut furcile și topoarele ca să mă linșeze că am dat cu jocul de pământ în ultimul paragraf, vreau să îmi spăl păcatele scoase pe gură și să-mi dau o ultimă părere despre Saints Row. La finalul zilei, cu tot cu grafica așa cum e, cu tot cu vocile personajelor înregistrate pe telefon în grabă și cu ceva neajunsuri atât pe zona de gameplay, cât și pe cea narativă, jocul ăsta a reușit ceva important. S-a supus regulilor conturate în cei 18 ani de viață ai seriei și respectă religios un element care a pus numele Saints Row pe hartă. Este vorba despre distracție, despre curiozitatea de a afla dacă un inamic cu grenadă în gură poate dărâma un avion, despre momentul în care te dai cu mașina peste cap, rămâne blocată în asfalt și te catapultează într-o altă mașină care la rândul ei explodează… ce să mai? Un shit-show complet incontrolabil.

Asta a făcut seria celebră, asta a plasat-o pe un piedestal al genului ăsta de open-world haotic și tot asta este motivul pentru care fanii și-au dorit un nou Saints Row. N-a fost să fie cu Agents of Mayhem, nu are nici cinci în nume că pur și simplu nu te bați cu GTA 5. Dar are aproape toate calitățile unui reboot, păstrează elementele familiare seriei, așa că îl consider o victorie atât pentru gameri, cât și pentru dezvoltatori.

În momentul de față Saints Row este disponibil în patru ediții. Gold Edition îți oferă jocul de bază, alături de trei pachete de elemente cosmetice și un soi de Season Pass pentru DLC-urile viitoare. Ediția Platinum include toate astea și o copie a lui Saints Row: The Third Remastered care poate fi descărcată imediat ce ai plasat comanda. Următoarea pe listă este Criminal Customs Edition. Aceasta este prima ediție specială care vine în format fizic și include jocul și două DLC-uri cu elemente cosmetice. Iar tot aici, ca o paranteză, există și o ediție Legacy care se vinde doar în magazinele BestBuy și vine cu un breloc cadou… nu am considerat-o o intrare separată pentru că e ceva limitat din punct de vedere geografic.

UIltima ediție este și cea mai interesantă. Se numește Notorious Edition și include jocul și toate DLC-urile, un mini-artbook, un poster cu două fețe, patru cărți de joc cu personajele, patru telegrame cu Santo Ileso și o cutie metalică exclusivă. Nu mai avem ediții nebunești precum pachetul Saints Row 4 care includea o operație estetică și era disponibil pentru un milion de dolari, însă ce-am primit nu este rău, mai ales că versiunile astea sunt și accesibile.

Iar acum, a venit vremea să acordăm notele și avem după cum urmează. Pentru componenta narativă cred că un șapte este o nota corectă. Nu e cea mai tare poveste, nici de departe, dar se îmbină ok cu atmosfera jocului și asta îi boosteaza puțin reputația. Pe zona de gameplay nu mă pot abține să nu urc puțin și doar pentru câte explozii am văzut în câteva ore o să îi dau un opt. Varietatea de arme, vehicule, abilități și mecanici sunt de ajuns cât să te țină ocupat câteva ore bune, iar jocul este al naibii de amuzant grație acestui cumul de elemente.

Am ajuns deja la grafică și simt un cuțit în coaste din partea fanilor înfocați ai seriei, dar nu pot să îi ofer mai mult de un cinci cu care trece clasa. Optimizarea nu este chiar dezastruoasă, grafica arată rău pentru 2022, nu în general, sunetul e atroce, dar muzica îi spală din păcate. Dar nici nu pot oferi mai mult aici, în condițiile în care am văzut anul asta jocuri indie care îi dau lecții pe departamentul audio-vizual. Și cu asta am ajuns la sfârșit, iar nota finală pentru Saints Row este 6.66. Mă jur că nu am stat s-o fac special așa, dar dacă așa a picat, așa să fie.